Cum să treci peste o pierdere mare și să îți reîncepi viața?

Uneori, amintirile din trecut pot reprezenta un obstacol major care ne frânează progresul și ne împiedică să ne reabilităm după un eveniment traumatizant și o...

Uneori, amintirile din trecut pot reprezenta un obstacol major care ne frânează progresul și ne împiedică să ne reabilităm după un eveniment traumatizant și o pierdere semnificativă. A continua să înaintăm nu implică abandonarea valorilor sau a persoanelor dragi. Dimpotrivă, capacitatea de a se reîncarna după un astfel de eveniment reprezintă o manifestare a rezilienței umane, fiind o reacție firească și pozitivă în fața traumei. Acest proces poate contribui la o apreciere mai profundă a momentelor prezente și la descoperirea unor noi direcții în viață. Însă, este probabil ca o parte din experiențele noastre anterioare să rămână alături de noi.

În urma unei experiențe traumatizante, întrebarea care se pune este dacă ne putem reîncarna și reînnoi. Cu ce parte din trecutul nostru alegem să mergem mai departe? Această întrebare a devenit subiect de discuție în rândul specialiștilor. Procesul de reinventare a devenit un subiect tot mai dezbătut. Oricine dorește să se reîncarneze și să se reînnoi se întreabă cât de mult din trecut ar trebui să păstreze.

Teodora Sârbu, un psiholog clinician, afirmă că oamenii sunt adesea informați că partea cea mai dificilă este la început și că, odată ce un anumit prag este depășit, situația se va îmbunătăți.
Însă, potrivit acesteia, această idee nu este întotdeauna complet exactă.

Citește șiFarmaciștii îi dau dreptate jurnalistei Liliana Ruse în disputa cu ministrul Alexandru Rogobete: Medicamentul oncologic Lyrica se găsește în cantități limitate în doar opt județe / În București nu există

„Adesea ni se spune că începutul este cel mai greu, că dacă depășim un anumit punct critic, apoi lucrurile o să mearga spre bine. Acest lucru poate, în anumite cazuri, să nu fie complet adevărat, ci dimpotrivă: începutul, marcat de un «boost» de motivație, poate fi cea mai usoară perioadă, după care să ne întoarcem de unde am plecat sau chiar mai în spate”

Reinventarea personală este adesea însoțită de gânduri precum ʺTrebuie să reușescʺ, ʺNu am voie să greșescʺ, și ʺDacă nu imi iese acum, nu îmi iese niciodatăʺ. Acestea sunt lucruri pe care ni le spunem atunci când facem eforturi să ne reinventăm. În acest proces de transformare, psihologii au identificat un set de recomandări cheie pentru schimbarea personală, pe care îl descriu ca un decalog al schimbării personale. Astfel de eforturi de schimbare ne pot duce la oboseală înainte de a ajunge la finalul procesului de reinventare.

Schimbarea poate fi un proces anevoios, dar cu pași strategici, poate deveni mai ușoară.
Lista următoare prezintă câteva sfaturi care au fost restructurate pentru o eficiență sporită:

  • Este recomandat să nu stabiliți decât un singur obiectiv la un moment dat.
  • Obiectivele trebuie să fie realiste pentru a fi atainabile.
  • Alegeți obiective care pot fi ușor cuantificate pentru a urmări progresul.
  • Nu așteptați un anumit moment; transformați schimbarea într-un proces zilnic în care fiecare zi este importantă.
  • Faceți pași mici și bucurați-vă de micile victorii pe parcurs.
  • Pentru a schimba comportamente și convingeri care vă influențează obiceiurile, este necesară asumarea unor noi perspective.
  • Este important să acceptați posibilitatea unei erori ca parte a procesului de schimbare.
  • Înainte de a lua o decizie, analizați motivele și beneficiile schimbării pentru a face o alegere conștientă care vă aparține.
  • Pentru a construi un mediu de concentrare eficient, nu vă limitați impunând constrângeri temporale.
  • Bucurați-vă de realizările dvs. până în acest moment și de aspectele pozitive ale vieții dvs.
  • Stabiliti-va un obiectiv, nu mai multe o data.
  • Alegeti obiective realiste.
  • Alegeti obiective usor masurabile.
  • Asumati-va noi comportamente si convingeri pentru a va schimba obiceiurile.
  • Acceptati greseala ca parte din proces.
  • Construiti o zona de focus larga, nu va restrictionati punand limite de timp.
  • Bucurati-va de ceea ce ati reusit pana in acest punct si de acele parti ale vietii dumneavoastra care merg asa cum va doriti.

O călătorie spre re inventare personală este adesea inițiată de către indivizi în căutarea liniștii, însă un fenomen neprevăzut îi întâmpină: frica este prima emoție care se manifestă.

„Mulți oameni pornesc pe drumul reinventării personale în căutarea liniștii. Dar descoperă ceva surprinzător: mai întâi apare frica.”

Sentimentul de teamă este generat de procesul de transformare profundă a propriei persoane, care presupune abandonarea unor convingeri deja formate.
Acest proces implică, de asemenea, expunerea la ceea ce nu este cunoscut și ruperea de tiparele consacrate.

  • abandonarea certitudinilor
  • confruntarea cu necunoscutul
  • ruperea de tiparele vechi

Potrivit takeit.ro, frica nu este întotdeauna un indicator al unei direcții greșite, ci mai degrabă schimbarea care are loc este una autentică.

În ce măsură experiențele noastre anterioare continuă să ne influențeze viața este un subiect de interes. Putem să ne reinventăm după o perioadă dificilă? Această întrebare ridică problema cât de mult din trecutul nostru alegem să păstrăm și să ducem mai departe.

Fotografia prezentată este oferită de Unsplash/Hadija, ilustrând un anumit context vizual.

Experiențele noastre anterioare suferă o transformare, în loc de a dispărea pur și simplu. Amintirile, învățămintele esențiale și evenimentele care ne-au influențat personalitatea rămân o parte din noi, indiferent de impactul dureros pe care l-au avut.

Stela Manda, psiholog și psihoterapeut, afirmă că trauma lăsată în urmă de evenimente dificile poate continua să exercite o influență puternică asupra persoanelor.
Acestea nu reușesc să se disocieze complet de experiențele traumatice, devenind preocupate de ororile pe care vor să le depășească.
În ciuda dorinței de a lăsa în urmă aceste momente, persoanele traumatizate continuă să le resimtă și să se raporteze la ele ca și cum s-ar întâmpla în prezent.
Potrivit Stela Manda,

„S-a observat ca persoanele cu traume, nu pot lăsa în urmă trecutul, devin obsedate de oroarea pe care vor să o lase în urmă, dar față de care continuă să se poarte și să simtă ca și cum încă se întampla. Energia lor este absorbită de ținerea sub control a acestor emoții, iar solicitările prezentului nu sunt întămpinate cu un răspuns eficient”

În acest fel, experiențele din trecut, în special cele traumatice, nu sunt doar evenimente încheiate, ci se repercutează în realitatea actuală, modelând atât reacțiile, cât și stările afective. Este în discuție o amintire legată de propria viață. Acest tip de memorie servește drept legătură către întâmplări din trecut, după cum se observă la tineri, a căror personalitate poate reflecta tipare caracteristice adulților. Acest fenomen este cunoscut sub numele de transmitere intergenerațională a memoriei.

Experții susțin că abilitatea de a fi deschiși este esențială pentru a reuși să depășim experiențele anterioare.

Diana Bălan, un terapeut, afirmă că capacitatea de a fi deschis este o abilitate care necesită practică pentru a deveni o parte naturală a vieții noastre. Ea subliniază că viața imprevizibilă face ca adaptabilitatea să fie o condiție esențială. Potrivit terapeutului, una dintre cele mai mari provocări este menținerea unei atitudini deschise în fața evenimentelor neprevăzute, mai ales atunci când suntem obișnuiți să avem control și să anticipăm ceea ce urmează. Acest sentiment de confort, deși firească dorința noastră de a-l simți, se dovedește a fi un confort iluzoriu care dispare la prima schimbare semnificativă.

Procesul de stocare a amintirilor personale este extrem de complex. Memoria autobiografică reprezintă un sistem care înregistrează și reține informații despre evenimente și experiențe individuale. Aceste amintiri sunt esențiale pentru definirea propriei identități și pentru înțelegerea traiectoriei vieții noastre.

Impactul pe care memoria și amprenta biografică îl au asupra societății este unul considerabil, putând reprezenta uneori un obstacol pe drumul nostru spre uitarea trecutului.

Iulia Crut, psihoterapeut, oferă o perspectivă asupra modului în care amintirile și emoțiile sunt procesate în creierul nostru.
„Amprentele rămân în suflet neștiute până când creierul recunoaște emoția unei atitudini, un miros sau un sunet, o pală de vânt. Și ne amintim selectiv, părți din ceea ce s-a întâmplat, memorie afectivă care ne face să devenim sensibili de-a lungul timpului la același gen de emoție. Apoi se confundă în noi ceea ce ne-am dorit la un moment dat cu ceea ce este în fapt un om și pornim spre iluzii pe care creierul le produce pe bandă rulantă. Alunecări în trecut, visări depre viitor, melancolii”,
se arată în spusele sale.
Procesul este, de fapt, legat de frica de schimbare.

Imaginea prezentată are ca sursă SkyShowtime.

Încrederea în sine este un factor determinant în procesul de recuperare după un eveniment traumatizant. Reacția oamenilor în fața unor astfel de situații poate fi influențată semnificativ de capacitatea lor de a-și recrea încrederea în propriile forțe. Acest aspect a fost semnalat de experții din domeniul psihologiei.

Diana Bălan afirmă că procesul de transformare interioară implică abandonarea unei mentalități restrictive, guvernate de frică și de tipare rigide, în favoarea unei abordări mai mature și mai flexibile.

„Ieșirea de sub imperiul acelei minți căreia îi place să dețină controlul și care se guvernează după tipare dominate de frică și intrarea sub imperiul acelei minți discpilinate, care construiește încrederea în orice situație, care găsește un sens în orice lucru, căreia îi place să se îmbogățească cu fiecare experiență”

Reconstrucția după o perioadă dificilă este adesea îngreunată de teama de a fi criticat sau de a deveni subiect de discuție. Însă, acceptarea situației nu trebuie să fie sinonimă cu resemnarea, ci mai degrabă cu recunoașterea că trecutul este ireversibil. Abia din acest punct de inflexiune poate începe procesul de reconstrucție a vieții. Un aspect esențial este acela că forța interioară pe care o descoperă oamenii în urma experiențelor traumatice reprezintă, de obicei, o resursă internă necunoscută anterior.

Reconstruirea după o pierdere majoră poate fi facilitată de o perspectivă diferită, și anume aceea de a considera că nu abandonăm trecutul, ci mai degrabă îl integrăm în prezent. Acest proces de reinventare este unul extrem de personal și individualizat, însă implică și un anumit grad de dificultate și durere. Pe de altă parte, efortul de reconstrucție are potențialul de a metamorfoza cicatricile lăsate de experiențele trecute în simboluri ale forței și supraviețuirii. Ambele procese sunt, însă, grele și complicate.

COMENTARII / 0