
Un compus molecular prezent în sângele pitonilor ar putea conduce la o abordare inovatoare în tratamentul obezității, conform rezultatelor unui studiu recent care a demonstrat reducerea semnificativă a apetitului și scăderea rapidă în greutate la șoarecii obezi. Cercetătorii sunt de părere că această descoperire ar putea deschide calea către o nouă categorie de medicamente pentru pierderea în greutate, caracterizate printr-un număr redus de efecte secundare.
Rezistența la foame este o caracteristică remarcabilă a pitonilor, care după consumul unei cantități mari de hrană, pot supraviețui perioade prelungite fără să se hrănească din nou. Cercetătorii au descoperit acum o substanță moleculară cheie care stă la baza acestei capacități metabolice unice și care ar putea deschide calea spre crearea unui nou tip de tratament pentru combaterea obezității, potrivit The Guardian.
Molecula derivată din sângele pitonilor a fost testată pe șoareci obezi cărora li s-a administrat după ce au mâncat, moment în care nivelul acesteia crește rapid în sânge.
Rezultatele au arătat că rozătoarele au devenit indiferente față la hrană și au înregistrat o scădere rapidă în greutate.
Citește șiCe consumă zilnic un medic pentru a îmbătrâni sănătos. Al treilea aliment se găsește în aproape orice bucătărie
—
Cercetătorii consideră că această substanță ar putea funcționa în mod similar cu medicamente actuale pentru slăbit, cum ar fi Wegovy.
Deși sunt foarte diferiți de oameni, dr. Jonathan Long, profesor asociat de patologie la Universitatea Stanford, a afirmat:
„Evident, nu suntem șerpi”
.
El a adăugat că cercetarea acestor animale permite identificarea unor molecule sau căi metabolice cu impact asupra metabolismului uman.
Aceste descoperiri au fost prezentate într-un studiu recent publicat în revista Nature Metabolism, la care dr. Long a participat ca coautor.
Pitonii birmanezi ating dimensiuni impresionante, depășind 5 metri în lungime și 100 de kilograme în greutate.
Hrana lor în mediul natural este surprinzător de abundentă, putând constitui până la 100% din masa corporală a șarpelui.
La scurt timp după hrănire, are loc o creștere semnificativă a dimensiunii inimii, 25% mai mare, și o accelerare dramatică a metabolismului, de până la 4.000 de ori, pentru procesarea hranei.
Ulterior, acești șerpi pot supraviețui perioade îndelungate, între 12 și 18 luni, fără hrană, fără să manifeste efecte negative majore.
Pitoni birmanezi tineri cântărind între 1,5 și 2,5 kilograme au fost supuși unui experiment în care s-a analizat sângele lor înainte și după o masă considerabilă, reprezentând aproximativ 25% din greutatea lor corporală. Această masă a avut loc după o perioadă de post de 28 de zile. Inițial, scopul oamenilor de știință era să descopere care sunt metaboliții responsabili de accelerarea ritmului cardiac după hrănire, astfel încât au efectuat aceste teste pe șerpii din laborator.
200 de molecule distincte au fost detectate în sângele pitonilor la câteva ore după hrănire, cu o creștere considerabilă a concentrației acestora, iar una dintre ele a înregistrat o creștere de peste 1.000 de ori. Această substanță, denumită pTOS, este generată de bacteriile prezente în tractul intestinal al reptilelor și apare și în urme în urina umană. În urma administrării pTOS la șoareci de laborator, nu au fost semnalate repercusiuni vizibile asupra ratei metabolice sau a dimensiunilor organelor acestora. Însă, după cum a menționat cercetătorul, s-a observat o modificare a
„comportamentului alimentar și a poftei de mâncare”
la șoarecii supuși acestui experiment.
Rezultatele surprinzătoare au arătat că șoarecii cu obezitate care au fost tratați cu pTOS au înregistrat o scădere drastică a consumului de hrană comparativ cu cei din grupul de control, iar după o perioadă de 28 de zile, aceștia au reușit să-și reducă 9% din masa corporală.
Funcționarea acestei moleculei este distinctă de cea a medicamentelor de tip GLP-1, cum ar fi Wegovy, care încetinesc procesul de golire a stomacului pentru a induce senzația de sațietate, însă pot duce la efecte secundare precum greață, constipație și dureri în regiunea abdominală.
pTOS acționează, în schimb, asupra unei anumite zone a creierului, și anume hipotalamusul, responsabil cu reglarea apetitului.
Leslie Leinwand, o cercetătoare în biologie de la Universitatea din Colorado Boulder, a făcut o declarație în legătură cu descoperirea unei substanțe care afectează apetitul.
„Am descoperit practic un inhibitor al apetitului care funcționează la șoareci fără unele dintre efectele secundare ale medicamentelor GLP-1.”
Această substanță a fost identificată ca fiind similară cu o componentă din sângele pitonilor și ar putea conduce la dezvoltarea unor noi medicamente.
Înainte de a putea fi utilizată în clinică, descoperirea necesită investigații suplimentare, a declarat Leinwand, dar prezența naturală a pTOS la oameni implică faptul că aceasta ar putea fi sigură.
COMENTARII / 0