O durere de umăr apărută din senin în perioada perimenopauzei poate ascunde o afecțiune care transformă gesturi banale, precum îmbrăcatul sau ridicarea brațului, într-un chin ce poate dura ani. Este vorba despre capsulita adezivă, cunoscută și ca „umărul înghețat”, iar diagnosticul este adesea întârziat, deoarece afecțiunea poate fi confundată cu alte probleme ale umărului.
Capsulita adezivă se manifestă printr‑o durere care apare de la sine, fără a fi provocată de lovituri sau de efort excesiv. Prin urmare, medicii care atribuie acest diagnostic se confruntă cu pacienți care nu pot identifica niciun motiv pentru durere.
Time a raportat că afecțiunea apare atunci când membrana fibroasă care înconjoară articulația umărului se îngroașă și inflamează. În consecință, mobilitatea articulației se restrânge progresiv, iar mișcările pacientului devin dificile și dureroase.
Citește șiFundația Română a Inimii lansează campania „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
Există trei faze care pot persista ani întregi
Specialiștii susțin că principalul obstacol constă în faptul că boala se dezvoltă încet, perioadă ce poate varia de la 1 la 3 ani. În plus, medicii au delimitat trei faze distincte în parcursul pacienților afectați de capsulita adezivă.
prima etapă este marcată de durere intensă, care poate persista luni întregi. În a doua fază, cunoscută sub denumirea de umăr înghețat, intensitatea durerii este mai puțin severă, însă apare rigiditatea. În această etapă există riscul ca mobilitatea brațului să se reducă semnificativ.
cea de-a treia etapă, cunoscută în literatura de specialitate ca „dezgheț”, marchează momentul în care articulația reîncepe să regăsească mobilitatea. Procesul de recuperare este lent, necesitând o răbdare considerabilă atât din partea pacientului, cât și a terapeutului, simultan.
Motivul pentru care femeile cu vârsta de 40 până la 60 de ani se află în cea mai vulnerabilă categorie
În întreaga comunitate, prevalența se situează între 2-5%, conform unui studiu de specialitate revizuit în 2025. Pentru indivizi cu afecțiuni cronice, pacienții cu diabet zaharat de tip 2 prezintă un risc 3,7 ori mai ridicat de a dezvolta capsulită adezivă decât cei fără diabet.
Pacienții afectați de tulburări tiroidiene apar în rândul celor cu risc crescut de a dezvolta sindromul umărului înghețat.
Capsulita adezivă apare mai frecvent la femei, în special între 40 și 60 de ani, perioadă care coincide adesea cu perimenopauza și menopauza. Potrivit medicilor, una dintre explicații este scăderea nivelului de estrogen caracteristică acestor perioade. Hormonul amintit contribuie la menținerea sănătății țesuturilor musculo-scheletale, iar diminuarea nivelului său favorizează inflamația și reduce elasticitatea structurilor articulare.
Pot exista mai mulți factori implicați, potrivit experților, iar aceștia subliniază că o categorie distinctă, la fel de expusă, reprezintă femeile care urmează tratament pentru cancerul de sân. În aceste cazuri, terapiile hormonale ce se bazează pe inhibitori de aromatază scad concentrația de estrogen și, astfel, pot conduce la apariția durerilor articulare și a umărului înghețat.
Diagnosticarea se întârzie frecvent
Medicii spun că este important să recunoaștem rapid simptomele afecțiunii. Prin urmare, diagnosticul precoce este esențial pentru ca recuperarea să fie mai rapidă. Un element important pentru diagnostic este limitarea atât a mobilității active, cât și a celei pasive: pacientul nu poate ridica normal brațul, dar nici medicul nu îl poate mobiliza complet în timpul examinării.
În momentul în care se stabilește diagnosticului, dacă o persoană a ajuns la stadiul în care își pierde o mare parte a mobilitatea umărului, recuperarea va dura, evident, mai mult.
Dr. Stephanie Wong, specialist în ortopedie, observă că durerea poate fi confundată cu multe alte afecțiuni, inclusiv cu tendinită la biceps. De aceea, diagnosticarea este deseori întârziată.
„Îi spunem marele imitator, pentru că afecțiunea poate fi confundată cu numeroase alte leziuni ale umărului. Pentru noi, este un diagnostic foarte clar. Recomandarea pentru cei care ajung să aibă astfel de dureri este să meargă la chirurgul ortoped sau la un medic supraspecializat în chirurgia umărului. O radiografie sau un RMN pot fi utile pentru a exclude alte afecțiuni, însă este, în esență, un diagnostic clinic”, continuă dr. Stephanie Wong.
Răbdarea este un factor esențial în faza de recuperare.
kinetoterapie și fizioterapie constituie bazele principale ale tratamentului, iar în unele situații se pot adăuga infiltrații de corticosteroizi în articulație. Deși majoritatea pacienților se vindecă fără intervenție chirurgicală, procesul de recuperare poate dura ani. Medicii, fiind prudenți, recomandă operația doar ca ultimă opțiune, când celelalte metode nu aduc rezultate. Este crucial ca exercițiile să fie efectuate sub supravegherea atentă a unui kinetoterapeut, deoarece mobilizarea umărului poate fi adesea dureroasă.
Ariana Lott, chirurg ortoped de la NYU Langone Health, specializat în medicină sportivă, subliniază că pacienții consideră foarte dificilă realizarea acestor mișcări în mod independent, din cauza durere pe care o provoacă.
„Este foarte dificil pentru pacienți să realizeze singuri aceste mișcări, tocmai pentru că provoacă durere”
Conform declarațiilor sale, menținerea activităților zilnice este esențială, iar purtarea unei eșarfe pentru a fixa brațul este sfătuită împotriva, deoarece poate agrava rigiditatea articulației.
Unul dintre cele mai relevante mesaje transmise de medici este că această afecțiune nu se manifestă din cauza unui gest incorect sau a lipsei de activitate fizică.
Experții afirmă că, chiar dacă procesul de vindecare poate părea extrem de încet, cea mai mare parte dintre pacienți își recâștigă mobilitatea în timp, iar identificarea precoce a afecțiunii și urmarea riguroasă a planului de reabilitare contribuie la diminuarea durerii și la restabilirea mobilității.
COMENTARII / 0