Moartea nu este neapărat o experiență dureroasă, chiar dacă bolile sau traumatismele care o provoacă pot produce suferințe intense. Aceasta este una dintre concluziile desprinse din cercetările medicale privind ultimele zile și ore de viață. Studiile arată că numeroși pacienți își pierd treptat starea de conștiență, iar unii nu experimentează dureri semnificative înainte de deces. Totuși, oamenii de știință recunosc că nu pot demonstra dacă momentul morții în sine este complet lipsit de durere.
Yahoo Health a preluat un articol ce investighează cunoștințele medicale despre procesul morții, bazându-se pe studii realizate asupra pacienților aflați în îngrijire paliativă, pe cercetări neurologice și pe relatări ale persoanelor care au supraviețuit stopurilor cardiace.
experți au subliniat una dintre separările esențiale: diferențierea durerii cauzate de o boală fatală de la experiența pierderii totale a conștienței.
Chiar dacă cele două fenomene sunt frecvent confundate, ele nu coincid în totalitate.
Ce au identificat specialiștii după examinarea a 315.000 de indivizi
În Suedia a fost efectuat un studiu extensiv cu aproximativ 315.000 de participanți, care a demonstrat că suferința este comună în ultima săptămână de viață, însă nu se manifestă în fiecare caz.
Conform rezultatelor, s-au raportat dureri la:
- 81% dintre pacienții cu cancer;
- 69% dintre persoanele cu demență;
- 68% dintre pacienții cu insuficiență cardiacă;
- 57% dintre persoanele cu boală pulmonară obstructivă cronică.
Aceste valori indică prezența durerii la un anumit moment din ultima săptămână de viață și nu arată că subiecții respectivi suferau în clipa exactă a decesului.
O altă analiză sistematică a evidențiat că, în jumătate dintre pacienții aflați în ultimele două săptămâni de viață, s-au raportat dureri.
Printre simptomele obișnuite se recunoșteau și problemele de respirație și starea de confuzie.
Cercetătorii afirmă că gradul de suferință este influențat în principal de boala care determină moartea, de starea de sănătate a pacientului și de intervențiile terapeutice aplicate.
„Cum se schimbă activitatea cerebrală în momentele finale ale vieții”
Una dintre cele mai marcante observații la persoanele aflate în ultimele faze ale vieții constă în diminuarea graduală a stării de conștiență.
Când circulația sângelui, metabolismul și activitatea organelor se degradează, pacienții tind să devină din ce în ce mai somnolenți.
În aceste faze, timpul acordat somnului se extinde, nivelul de comunicare scade, iar în unele situații reacțiile la factorii din mediul înconjurător pot dispărea.
Potrivit specialiștilor, scăderea stării de conștiență ar putea reduce intervalul în care durerea este resimțită în mod conștient.
Cu toate acestea, absența reacțiilor nu înseamnă automat că o persoană nu mai simte nimic.
Fructul care poate modifica periculos efectul medicamentelor pentru tensiune. Chiar și un singur pahar cu suc poate provoca probleme
Medicii continuă să investigheze dacă există durere, chiar și în momentele în care pacientul nu mai poate vorbi sau să răspundă la întrebări.
În acest scop, se urmăresc semnalele faciale, tensiunea musculară, mișcările corpului și variațiile respirației.
Specialiștii subliniază că nu există o metodă ideală prin care să se poată stabili ce simte o persoană care și-a pierdut capacitatea de a comunica.
Frecvența bruscă a respirației în faza pre-mort nu garantează automat prezența durerii.
Un alt aspect ce poate genera neliniște în rândul famililor este modificarea respirației în ultimele ore de viață.
Câteva indivizi experimentează o respirație puternic zgomotoasă, uneori caracterizată ca un horcăit.
Fenomenul se manifestă atunci când pacientul nu mai reușește să înghițiască sau să expulzeze în mod normal secrețiile acumulate în căile respiratorii.
În apropierea patului, sunetul poate induce senzația că individul se sufocă.
Specialiștii afirmă că această formă de respirație se manifestă adesea frecvent atunci când pacientul se află deja într-o stare profundă de inconștiență.
Astfel, prezența zgomotului nu constituie, în mod inherent, un indicator al faptului că individul experimentează sufocare sau durere intensă.
În astfel de cazuri, echipa medicală poate sugera modificarea poziției pacientului sau administrarea unor medicamente pentru a diminua secrețiile.
În anumite situații, dificultățile respiratorii pot genera o suferință semnificativă, în special la indivizi afectați de insuficiență cardiacă de fază avansată sau de boli pulmonare.
Creierul poate continua să genereze activitate electrică chiar și în apropierea morții.
Cercetările neurologice au demonstrat că oprirea circulației sângelui nu provoacă întotdeauna o întrerupere instantanee a tuturor activităților electrice cerebrale.
Cercetătorii au identificat în anumite studii, în intervale scurte, activitate neuronală aproape de momentul stopului cardiac.
Printre acestea se însumează variații ale undelor gamma, care, sub anumite condiții, se leagă de procese cognitive complexe.
O nouă descoperire a captat interesul cercetătorilor, indicând că activitatea cerebrală în faza morții ar poate fi mai elaborată decât se credea anterior.
Milioane de oameni consumă aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani a demonstrat că nu generează efectul așteptat.
Cu toate acestea, doar existența unor semnale electrice nu indică faptul că individul este conștient sau că simte durere.
Creierul poate produce activitate electrică neacoperită de experiențe conștiente.
Prin urmare, cercetătorii nu pot afirma cu siguranță dacă episoadele respective corespund percepțiilor, amintirilor sau senzațiilor.
Ce mărturisesc indivizii readusi la viață după un stop cardiac
Alte date provin din experiența persoanelor care au reușit să supraviețuiască unor circumstanțe în care viața lor a fost amenințată.
După reanimare post-stop cardiac, unii pacienți au descris experiențe neobișnuite, cum ar fi o stare de liniște profundă, o lumină intensă sau senzația de a fi în afara propriului corp.
Alții au descris amintiri ce păreau să se succede rapid sau să transmită senzația de a observa evenimente din propria viață.
Este curios că anumite dintre aceste narațiuni se leagă de senzații de liniște, nu de dureri acute.
Fenomenul experimentelor din faza de aproape moarte nu este universal și se manifestă doar la o parte dintre cei care au supraviețuit.
Cercetătorii au sugerat diverse teorii neurologice, care implică schimbări în oxigenarea creierului, în activitatea rețelelor neuronale și în neurotransmițători.
Aceste relatări nu demonstrează ce se întâmplă după moartea ireversibilă, deoarece toate persoanele care le-au descris au supraviețuit.
Astfel, acestea furnizează detalii privind anumite condiții extreme ale creierului, fără a aborda o posibilă experiență post-mortem.
Medicii pot diminua considerabil suferința în ultimele zile de viață
După investigații, se evidențiază că suferința severă nu constituie o trăsătură inevitabilă în cadrul procesului morții.
medicina paliativă oferă terapii care pot atenua durerile și alte simptome iritante la pacienții aflați în faza terminală.
În gama de substanțe administrate, se evidențiază opioidele, printre care se numără morfina, substanță capabilă să reducă atât intensitatea durerii extreme, cât și probleme respiratorii în anumite contexte.
Dozele sunt determinate pe bază personală, adaptându‑se la simptomele și la starea fiecărui pacient.
Medicii afirmă că utilizarea morfinei în tratamentul paliativ urmărește diminuarea durerii, nu accelerarea decesului.
În circumstanțe excepționale, atunci când simptomele devin intolerabile deși se aplică tratamente adecvate, se poate evalua sedarea paliativă.
Aceasta implică diminuarea deliberată a stării de conștiență pentru a ameliora o suferință ce nu poate fi gestionată prin alte mijloace.
Acestă intervenție este privită ca o opțiune de ultimă instanță și trebuie să fie diferențiată de acțiunile care urmăresc provocarea decesului.
Accesul la servicii paliative de calitate variază în mod semnificativ de la o țară la alta și de la un sistem medical la altul, iar asigurarea unei eliminări totale a durerii nu poate fi garantată în fiecare situație.
Motivul pentru care cercetătorii nu pot dovedi că moartea este absolut fără durere.
Principala barieră în studiile științifice constă în imposibilitatea de a primi un raport direct de la un individ odată ce moartea a devenit ireversibilă.
Medicii pot examina semnele, pot urmări activitatea cerebrală și pot interacționa cu pacienți care au trecut cu bine prin urgențe medicale severe.
Dar niciuna dintre aceste metode nu reușește să determine cu precizie percepția internă în momentul morții finale.
În plus, se constată diferențe semnificative între moartea care apare pe termen lung, cauzată de o afecțiune, și decesul care se produce în urma unui traumatism sau a unor situații de urgență medicală pe termen lung.
În anumite cazuri, suferința este extrem intensă înainte ca conștiența să se piardă, în timp ce în altele se observă o scădere treptată a stării de vigilență.
Prin urmare, nu poate fi susținută științific afirmația că moarte
Nici conceptul că toți indivizii ar trăi suferințe intense înainte de a muri nu este susținut de probele clinice.
Concluzia cercetărilor este că procesul morții nu implică în mod obligatoriu durere intensă. Deși suferința este frecventă în ultimele zile de viață, mai ales în cazul anumitor boli grave, scăderea progresivă a stării de conștiență și tratamentele paliative pot limita considerabil disconfortul. Experiența exactă a momentului morții ireversibile rămâne însă imposibil de demonstrat prin metodele științifice actuale.
COMENTARII / 0