Una se concentrează în principal pe proceduri și aparatură, în timp ce cealaltă se bazează pe mișcare și exerciții, iar selecția depinde de afecțiunea ta și de indicațiile medicului. Află care este diferența dintre fizioterapie și kinetoterapie, când fiecare este sugerată și ce medic poate decide tratamentul adecvat.
Definiția fizioterapiei și modul său de funcționare
Fizioterapia este o formă de tratament și recuperare care ajută corpul să își recapete, pe cât posibil, mobilitatea și funcțiile afectate. Poate fi recomandată după o accidentare, o operație, în cazul durerilor musculare sau articulare, dar și atunci când o afecțiune de lungă durată face mișcarea mai dificilă. În funcție de problemă, fizioterapia poate avea mai multe obiective, de la reducerea durerii și a rigidității până la îmbunătățirea mobilității, recâștigarea forței și revenirea treptată la activitățile obișnuite. Tocmai de aceea, tratamentul nu arată la fel pentru toată lumea, ci este ales în funcție de ce dificultăți are fiecare pacient.
Citește și„Situațiile acelea dramatice să nu mai existe”. Rogobete explică de câte paturi ATI pentru nou-născuți mai are nevoie România
Programul poate include exerciții, întinderi, tehnici manuale, masaj, aplicarea de căldură sau rece, hidroterapie ori proceduri precum TENS, dacă acestea sunt potrivite în situația respectivă. Înainte de a începe recuperarea, terapeutul evaluează mobilitatea, durerea și ceea ce poate face pacientul în acel moment, apoi stabilește pașii care trebuie urmați, conform Clevelandclinic.org.
Pe măsură ce se constată progrese, exercițiile și procedurile pot fi modificate sau intensificate, astfel încât recuperarea să se mențină în siguranță și să se alinieze evoluției pacientului.
Recomandări Video
Definiția kinetoterapiei și elementele sale esențiale
Kinetoterapia se referă la recuperare prin mișcare, iar fundamentul său constă în exerciții realizate cu control și cu un obiectiv clar. Nu implică mișcări aleatorii, ci un plan selectat în funcție de afecțiunea pacientului și de aspectele ce necesită îmbunătățire. Aceste exerciții pot viza sporirea forței musculare, creșterea mobilității, a rezistenței, a echilibrului sau a coordonării. Kinetoterapia este adesea aplicată după leziuni, intervenții chirurgicale, perioade extinse de imobilizare sau în situații în care mișcarea este restricționată.
kinetoterapia poate include exerciții autonome pe care pacientul le execută de la sine, precum și exerciții cu sprijin în care terapeutul asistă. De asemenea, există exerciții pasive, în care mișcarea este realizată de către terapeut atunci când pacientul nu reușește să o efectueze singur. Intensitatea și complexitatea activităților se modifică treptat pe măsură ce pacientul recâștigă mobilitate și forță. Prin urmare, kinetoterapia nu constituie un repertoriu fix, ci un plan ce se adaptează continuu la evoluția fiecăruia.
kinetoterapia este de obicei privită ca o parte a recuperării axată în principal pe exerciții și mișcări, în timp ce fizioterapia poate include și alte metode de tratament, nu doar exerciții. În practica internațională, termenii nu sunt folosiți întotdeauna la fel.
Ce diferență există între fizioterapie și kinetoterapie?
fizioterapie și kinetoterapie diferă în principal prin modul în care se realizează procesul de recuperare. Kinetoterapia se bazează în primul rând pe mișcări, adică pe exerciții alese special pentru afecțiunea pacientului, astfel încât acesta să recâștige treptat forța, mobilitatea, echilibrul sau rezistența.
Fizioterapia acoperă un spectru mai extins și poate include, pe lângă exerciții, diverse tehnici de recuperare, precum masajul, terapia manuală, hidroterapia, aplicarea căldurii sau a frigului, ultrasunetele sau TENS-ul. În numeroase situații, exercițiile constituie totuși o componentă a programului, însă nu reprezintă singura metodă utilizată. Kinetoterapia se orientează, prin urmare, în principal spre activitățile pe care pacientul le poate realiza prin mișcare, în timp ce fizioterapia poate asocia exercițiile cu numeroase proceduri destinate diminuării durerii, relaxării musculaturii sau îmbunătățirii mobilității articulațiilor.
În funcție de țară, acești termeni se pot aplica în mod diferit; iar în publicațiile internaționale, noțiunile “physiotherapy” și “physical therapy” acoperă de regulă un domeniu mai amplu decât definiția pe care o folosim în conversația cotidiană pentru fizioterapie.
Fizioterapie versus kinetoterapie: în ce situații se recomandă fiecare
Kinetoterapia se recomandă în special când este necesară recuperarea mișcării. Aceasta poate viza forța musculară, flexibilitatea, echilibrul, coordonarea sau mergerea, iar exercițiile sunt concepute pentru ca pacientul să progreseze de la mișcări simple la cele mai solicitante. De obicei, este aplicată după intervenții chirurgicale și accidentări, dar și în cazuri ortopedice, neurologice sau musculare, în special când obiectivul este o revenire cât mai bună la activitățile obișnuite.
Fizioterapia se dovedește benefică în situații în care, pe lângă restabilirea mobilității, este necesară diminuarea durerii sau a rigidității și se solicită utilizarea unor mai multe metode de tratament. În funcție de caz, planul de tratament poate integra exerciții cu masaj, mobilizări articulare, TENS, ultrasunete, hidroterapie sau aplicații cu cald sau rece.
În multe cazuri, cele două se combină. De exemplu, după o intervenție ortopedică, se pot aplica metode pentru reducerea durerii și a inflamației, în timp ce simultan se efectuează exerciții pentru ca mușchii și articulațiile să-și refacă treptat funcția. Decizia nu se bazează exclusiv pe denumirea procedurii, ci ține cont de diagnosticul, de gradul de limitare a mișcării, de intensitatea durerii și de scopul recuperării.
Care specialist poate recomanda fizioterapia și kinetoterapii
În majoritatea cazurilor, un plan de fizioterapie sau kinetoterapie este propus de medicul de medicină fizică și de reabilitare, denumit și specialist în recuperare. Acesta analizează afecțiunea, identifică mișcările restrânse, localizează zona de durere și stabilește obiectivele de recuperare, după care el poate concepe un program ce conține exerciții, tehnici de fizioterapie sau alte abordări adecvate contextului.
În funcție de factorul care a generat problema, sugestia poate proveni de la medicul de familie, ortoped, neurolog, reumatolog sau chirurg. De exemplu, la urma unei intervenții ortopedice, recomandarea poate fi dată de chirurg sau de ortoped, iar în situația unei tulburări neurologice, neurologul poate fi cel care îndrume pacientul către recuperare, conform England.nhs.
Fizioterapeutul sau kinetoterapeutul ajustează metodele și exercițiile în funcție de starea pacientului și de evoluția acestuia, odată ce există o recomandare și un scop bine definit. Programul poate suferi ajustări pe parcurs, în special dacă mobilitatea crește sau dacă anumite exerciții trebuie înlocuite. În anumite sisteme medicale, pacientul are posibilitatea să se prezinte direct la fizioterapeut fără a fi nevoie de trimitere de la medic, în special în cazurile de dureri de spate, probleme articulare sau unele accidentări. Totuși, dacă durerea este intensă, apare brusc, persistă sau se prezintă alte simptome, este mai prudent ca evaluarea medicală să fie efectuată înainte de a începe recuperarea.
COMENTARII / 0