Ministerul Sănătăţii a anunţat că a fost finalizată ancheta epidemiologică desfăşurată la un hotel din Saturn după ce zeci de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, existând suspiciunea unui focar de toxiinfecţie alimentară. Astfel, analiza probelor alimentare din ciulama de pui şi piure de cartofi a evidenţiat prezenţa Enterobacteriaceae, cu valori peste limitele admise. De asemenea, la un angajat din blocul alimentar a fost identificată prezenţa Staphylococcus aureus.
„Ministerul Sănătăţii a fost informat de Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa cu privire la finalizarea anchetei epidemiologice derulate în urma apariţiei unui focar probabil de toxiinfecţie alimentară la un agent economic din staţiunea Saturn. În cadrul investigaţiei, echipele DSPJ Constanţa au efectuat controale şi au recoltat probe de apă potabilă, alimente, de la personalul din blocul alimentar, precum şi probe de salubritate a suprafeţelor şi tegumentelor”, au anunţat, joi, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Analizele apei potabile s-au dovedit conforme, fără a detecta niciun germen patogen. În plus, materialele fecale prelevate de la angajații din blocul alimentar nu au indicat prezența bacteriilor sau a germenilor patogeni, iar culturile fecale obținute de la pacienți s-au dovedit negative în ceea ce privește principalii agenți patogeni examinati.
Citește și„Al patrulea om din sală”.Cum vrea un spital din București să oprească infecțiile nosocomiale în chirurgia ortopedică
„În schimb, analiza celor două probe alimentare recoltate din preparatele servite – ciulama de pui şi piure de cartofi – a evidenţiat prezenţa Enterobacteriaceae, cu valori peste limitele admise. În ceea ce priveşte personalul din blocul alimentar, din cele 13 exudate nazale recoltate, la o persoană a fost identificată prezenţa Staphylococcus aureus. Aceeaşi persoană a prezentat rezultate pozitive şi la probele de salubritate a tegumentelor, unde au fost identificate Staphylococcus sp. coagulazo-pozitiv şi Staphylococcus sp. hemolitic. Exudatele faringiene recoltate nu au evidenţiat rezultate pozitive. Totodată, probele de salubritate recoltate de pe suprafeţele din blocul alimentar au fost conforme, fără identificarea de germeni patogeni”, a transmis sursa citată de News.ro.
Ministerul Sănătăţii a evidențiat că, după recontrolul efectuat de inspectorii DSPJ Constanţa la data de 8 septembrie, probele alimentare analizate au indicat prezența Enterobacteriaceae. Hotelul a primit o amendă de 6.000 de lei pentru încălcarea normelor de igienă individuală în cadrul programului de lucru al angajaților din sectorul alimentar.
„Angajatul la care a fost identificat Staphylococcus aureus nazal a fost îndrumat către medicul de familie/medicul de medicina munciii pentru evaluare şi stabilirea conduitei medicale”, au mai afirmat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Ei au subliniat că, pentru prevenirea apariţiei unor noi cazuri, au fost dispuse măsuri privind triajul epidemiologic zilnic al personalului, respectarea strictă a regulilor de igienă şi a echipamentului de protecţie, curăţenia şi dezinfecţia spaţiilor şi ustensilelor, precum şi verificarea lanţului frigorific, a temperaturilor şi a condiţiilor de depozitare şi păstrare a alimentelor.În 1 septembrie, autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce zeci de persoane dintr-un hotel din staţiunea Saturn au acuzat stări de rău. În total, 58 de persoane, între care 11 copii, au fost asistate medical. Şase persoane, între care o femeie însărcinată şi o mamă cu doi copii, au fost transportate la spital.Hotelul a fost amendat cu 17.000 de lei de către ANSVSA şi cu 100.000 de lei de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, care a decis şi închiderea temporară a blocului alimentar.
COMENTARII / 0