Mulți părinți cred că forțând un copil să se apropie de apă, acesta va depăși frica. În realitate, această metodă doar intensifică anxietatea. Andreea‑Silvia Drăgan, psiholog clinician și instructor de înot cu peste 12 ani de experiență în lucrul cu copiii, explică ce simte un copil care plânge în fața apei și refuză vehement să intre, diferențiază teama firească de fobie și indică greșelile ce trebuie evitate atunci când se încearcă să se familiarizeze micuțul cu marea sau cu piscina.
Uneori, în spatele unui simplu „nu vreau” se pot ascunde teama firească de necunoscut, anxietatea, sensibilitatea senzorială sau o experiență neplăcută din trecut. Replici precum „Fii curajos!” sau „Nu ai de ce să te temi” nu fac teama să dispară și nici nu-i dau copilului imboldul necesar. Ce funcționează, însă, sunt atitudinea corectă din partea părinților și expunerea la apă pas cu pas, chiar dacă asta înseamnă zile întregi în care copilul stă doar pe nisip, lângă mare.
Andreea-Silvia Drăgan activează ca psiholog clinician și ca instructor de înot, având peste 12 ani de experiență în lucrul cu copiii. FOTO: Arhiva personală
Citește șiBoala care provoacă peste jumătate din decesele din România
Mai mulți copii manifestă reticență în prezența apei, dar nu toate situațiile se reduc la fobie. În ce mod poate un părinte să distingă între cele două?
Frica reprezintă o reacție naturală și esențială, care ajută micuții să se protejeze de necunoscut. Prin urmare, este obișnuit ca primele încercări în apă să includă reticență sau incertitudine. Într-un cadru sigur, lipsit de presiune și cu ajutorul unui adult serios, majoritatea copiilor își depășesc treptat ezitarea pe măsură ce încrederea și curiozitatea lor se intensifică.
Diferența dintre o teamă obișnuită și o fobie ține de intensitatea și persistența reacției. Atunci când, după primele momente de teamă, apare disponibilitatea de a se apropia de apă, de a o atinge sau de a o explora, vorbim despre un proces firesc de adaptare. În schimb, dacă refuzul este constant, apare chiar înainte de contactul cu apa și este însoțit de panică sau reacții fizice intense, poate fi vorba despre o fobie, caz în care este recomandată o evaluare psihologică.Din perspectiva terapiei cognitiv-comportamentale, evitarea întreține frica, în timp ce expunerea graduală, realizată în ritmul copilului și într-un context sigur, contribuie la diminuarea ei. Scopul nu este eliminarea completă a fricii, ci dezvoltarea încrederii că emoțiile pot fi gestionate fără ca acestea să controleze comportamentul.
Accesează continuarea articolului AICI.
COMENTARII / 0