Boala schimbă repede geografia unei copilării. Camera copilului, grădinița, locul de joacă și casa bunicilor – reperele familiare ale unei vieți abia începute – ajung să împartă harta cu saloane, cabinete, analize și drumuri repetate spre spital. Pentru copiii aflați în tratament oncologic, unele dintre aceste drumuri sunt inevitabile. Altele pot fi evitate. Iar diferența poate însemna câteva ore în plus acasă, cheltuieli salvate și mai puțină teamă. O analiză de sânge făcută la domiciliu poate părea un detaliu. Pentru copil și familie, poate însemna însă o dimineață fără a face zeci de kilometri până la spital, fără așteptare și fără încă o zi petrecută într-un loc asociat deja cu boala. Uneori, drumul se poate face în sens invers: echipa medicală ajunge la copil, în lumea lui de acasă – printre jucării, păpuși și brațele mamei.
În anumite dimineți, Mara, copil oncologic, se așază la geam.
Din fereastra apartamentului din Urziceni, copilul urmărește trecerea străzii până când identifică vehiculul asistentei pe care o iubește cel mai tare, Irina. Alături de mama ei, Elena, se uită la geam cu mult înainte de ora stabilită pentru sosire. În momentul în care mașina apare, Mara începe să-i facă semne cu mâna. După câteva minute, pe cealaltă parte a ușii se află geanta medicală pe care o cunoaște foarte bine. În interiorul acestei genți se găsesc plasturii cu desene pe care fetița îi dorește pentru ea și, dacă este posibil, și pentru păpușile care vor fi „consultate” după recoltare.
Citește șiCe fac oamenii a-și proteja sănătatea iarna: 7 obiceiuri cheie
Mara și Elena se pregătesc pentru recoltare, iar jocul începe înainte de a colecta: asistentul îi pune garoul și încearcă să deducă ce a consumat în acea zi.
„Supă? Lăptic?”
Cea mică ascultă cu fascinație, plânge și se sperie, însă asistentul știe că nu va îndepărta mâna.
„Era atât de mică și, totuși, atât de curajoasă”
După colectare, primește o îmbrățișare, iar apoi Mara și asistentul continuă consultația cu păpușile, aplicând plasturi pe ceilalți „pacienți” din cameră. La plecare, Elena o îmbrățișează și se întoarce la balcon pentru ca Mara să îi ofere mângâieri cu mâna Irinei până când mașina se îndepărtează. În ziua aceea, pentru familia Marei, prezența asistentului acasă înseamnă un beneficiu enorm: copilul nu trebuie să petreacă timpul pe drumuri și în spital.
Înainte de „geanta cu plasturi” au fost spitalul, operațiile și frica
Începutul poveștii datează de când Mara avea un an și câteva luni. În mod accidental, mama a descoperit o mică formațiune abdominală. În curând, familia i-a atribuit un nume cu ton copilăresc – „vrăjitoarea”, pentru un eveniment care le-a schimbat viața.
Operațiile au urmat în succesiune. În urma primei intervenții, s-a constatat o ocluzie intestinală care a impus o a doua operație, iar copilul a rămas aproape două săptămâni în terapie intensivă. Ulterior, a apărut o recidivă, iar cu ea a venit o nouă intervenție chirurgicală. Când familia a sosit la Institutul Oncologic București, fetița fusese supusă atât de multor proceduri încât simpla prezență a unui cadru medical în cameră era suficientă pentru a o face să plângă.
Mama își amintește sentimentul apăsător al primelor zile: „Simțeam pe umerii mei drama tuturor copiilor care trecuseră pragul salonului în care urma să ne «cazăm» pe o perioadă nedeterminată.” Numai că externarea nu înseamnă că tratamentul rămâne în urmă: continuă analizele, controalele și procedurile repetate.
În contextul primei colectări la domiciliu, această dată, sprijinul a fost cel care a deschis drumul.
În casa Marei nu mai existau culoarele spitalului, salonul sau așteptarea. Era camera ei, mama era lângă ea, iar jucăriile erau la câțiva pași. „Faptul că venea acasă să îi recolteze ne-a ajutat enorm”, povestește părintele. „Mara fiind în mediul ei, a văzut în doamna asistentă un aliat, nicidecum un om care urmează să o «chinuie».” În lunile următoare, copilul care înainte plângea când vedea un cadru medical a început să ofere singură spray-ul pentru dezinfectare, să întrebe ce i se pune în perfuzie și să verifice împreună cu asistentele dacă dispozitivul prin care primea tratamentul era bandajat cum trebuie.
Astăzi, spune mama Marei, când merge la control, fetița se așază singură pe scaun, întinde mâna pentru recoltare și îi cere doar să fie lângă ea. O recoltare făcută acasă rămâne o recoltare. Dar, pentru un copil atât de mic, contează enorm unde se află atunci când îi este frică.
Pentru sute de copii, drumul devine parte din tratament
În România, aproximativ 450 de copii sunt diagnosticați anual cu cancer. Pentru mulți, tratamentul se întinde pe luni sau ani și, între internări și ședințele de chimioterapie, sunt necesare analize, evaluări și monitorizări. Uneori, chiar și o hemogramă poate transforma o dimineață într-un drum la spital, la care pentru familiile aflate la zeci de kilometri se adaugă transportul, costurile și reorganizarea vieții de zi cu zi.
Spitalul continuă să fie esențial. Totuși, anumite proceduri stabilite de medicul curant – de la prelevarea probelor și administrarea unor medicamente specifice, până la supravegherea perioadelor dintre tratamente sau întreținerea echipamentelor medicale – pot fi efectuate în condiții de siguranță acasă. Doctorul determină ce activități trebuie desfășurate în spital și ce pot fi mutate la domiciliu.
Alina Pătrăhău, membru fondator al Asociației Dăruiește Aripi, își amintește întrebarea care a stat la începutul programului: „De ce să vină la spital micuții pacienți pentru analize, pansamente, o injecție?” Între cure, unora dintre copii le era rău, unii vomitau pe drum. Răspunsul a fost ca asistentele specializate să facă ele drumul până la copil. În 2018, Dăruiește Aripi a lansat serviciul mobil de oncologie pediatrică la domiciliu, iar ulterior a dezvoltat și platforma digitală DARA. „După ce am construit infrastructură în câteva locuri, am început să construim capacitate de îngrijire la nivel național. Procese clinice, instrumente și mecanisme cu impact pentru toți copiii cu cancer din România. De fapt, o schimbare sistemică”, spune Alina Pătrăhău.
Copilul se află în
Îngrijirea la domiciliu acționează ca o extensie a echipei medicale dincolo de secție. După ce
Serviciul colaborează cu echipele de oncologie pediatrică din Institutul Oncologic București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie S. Curie” și Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, ajungând la familiile din București, Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Constanța și Tulcea. Serviciile sunt oferite fără cost pentru copii și părinții lor.
3.800 de consultări și 205.000 de kilometri pe care copiii nu mai trebuie să îi parcurgă
Între 2020 și septembrie 2026, conform datelor furnizate de Dăruiește Aripi, s-au realizat 3.800 de vizite medicale la domiciliu și peste 8.000 de analize acasă. Aceste activități au economisit aproximativ 205.000 de kilometri de drum către spital, pe care copiii și părinții lor nu au mai trebuit să îi facă, și au redus la zero peste 6.000 de zile de spitalizare care nu mai erau necesare.
Dăruiește Aripi colaborează cu specialiști din St. Jude Children’s Research Hospital pentru a evalua eficiența și raportul cost‑beneficiu al
Cine asigură posibilitatea de a merge în sens opus
Zentiva România se numără printre partenerii care susțin activitatea Asociației Dăruiește Aripi și serviciul de oncologie pediatrică la domiciliu. Pentru companie, implicarea într-un astfel de proiect extinde ideea de acces la sănătate către posibilitatea ca îngrijirea să poată ajunge până la pacient. Este o abordare care se leagă de unul dintre principiile asumate de Zentiva: sănătatea trebuie să fie un drept, nu un privilegiu.
„Impactul real apare atunci când o soluție bună poate ajunge constant la oamenii care au nevoie de ea. Organizațiile din comunitate identifică adesea foarte bine probleme concrete și construiesc mecanisme care funcționează. Rolul mediului privat poate fi acela de a le oferi continuitate și resurse pentru a crește. Asociația Dăruiește Aripi surprinde ce poate însemna acest lucru: uneori, sprijinul se traduce pur și simplu prin experiența unui copil oncologic, care nu mai petrece ore pe drumuri și pe holurile spitalelor”, explică Ioana Lucescu, Communication & CSR Manager Zentiva România
Înapoi la viața de zi cu zi
Astăzi, Elena spune că familia încearcă să își reia viața. Mara a început grădinița, iar mama s-a întors la serviciu. Sunt lucruri obișnuite, dar după luni împărțite între operații, terapie intensivă, tratamente, analize și controale, obișnuitul capătă o altă greutate. Mara are truse de doctor, își ascultă păpușile cu „stecopotul”, iar plasturii sunt indispensabili pentru aproape orice bubiță. Poate că un copil care trece atât de devreme printr-un tratament oncologic nu poate ține spitalul complet în afara copilăriei sale. Dar atunci când o parte din îngrijire îl poate urma acasă, spitalul nu mai trebuie să ocupe întreaga copilărie.
Notă: Acest articol face parte din campania Zentiva #BineleInActiune, o serie de povești despre proiecte în care sprijinul se transformă în schimbări concrete pentru oameni și comunități. Descoperă toate poveștile campaniei în pagina de proiect dedicată pe HotNews.ro.
Publicația are sprijinul Zentiva
COMENTARII / 0