Microparticulele de plastic și nanoparticulele de plastic pot să treacă prin placenta și pot altera producția de hormoni esențiali în perioada gravidei, a arătat un nou studiu menționat de Science Alert. Specialiștii avertizează că aceste particule ar putea afecta dezvoltarea fătului.
Un studiu condus de cercetători din Vrije Universiteit Amsterdam și difuzat în jurnalul Molecular and Cellular Endocrinology indică faptul că unele particule de microplastic și nanoplastic pot să pătrundă prin bariera placentară și să influențeze sinteza hormonilor steroizi în perioada gravidei.
Până acum, studiile științifice au identificat microplastice și nanoplastice în sângele uman, placentă, lichidul amniotic și meconiu.
Citește șiFundația Română a Inimii lansează campania „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
Pe 30 de placente umane, un studiu a identificat prezența microplasticelor în fiecare dintre ele.
Prezența acestor particule în apropierea unui făt aflat în dezvoltare este îngrijorătoare deoarece, în primele etape ale formării organismului uman, orice perturbare poate avea consecințe grave.
Un experiment efectuat pe șoareci a demonstrat că particule microscopice de plastic inhalate de femelă în perioada gestatională ar putea fi detectate în organele puilor până la 2 săptămâni după naștere. Studiul nu a eliminat posibilitatea ca puii să fi intrat în contact cu aceste particule prin alte căi.
Un alt studiu realizat pe șoareci a indicat că contactul cu microplasticele și nanoplasticele în perioada gestatională ar putea:
„potențialul de a perturba dezvoltarea creierului fetal, ceea ce, la rândul său, poate conduce la rezultate suboptime în dezvoltarea neurologică”.
Noua cercetare, condusă de Jeske van Boxel, expert în domeniul sănătății mediului și toxicologie, apropie înțelegerea posibilelor efecte ale particulelor de plastic asupra sarcinii la oameni.
Conform observațiilor lui van Boxel și ale colaboratorilor săi, diferențele marcante dintre structura corpului șoarecilor și cea a oamenilor, cu accent pe sarcină, indică faptul că transferul microplasticelor și nanoplasticelor prin placentă și efectele lor asupra steroidogenezei în timpul sarcinii la rozătoare nu pot fi extrapolate direct la oameni.
În același timp, „modelele existente de placentă umană realizate in vitro nu reproduc în totalitate interacțiunile complexe dintre mamă și făt implicate în steroidogeneză și nici organizarea structurală”, scriu autorii studiului.
Astfel, cercetătorii au creat un model de laborator compus din trei straturi, fiecare format din tipuri distincte de celule umane vii.
Modelul reconstituează aranjamentul stratificat care constituie bariera placentară umană.
Primul strat se compune din celule BeWo b30, având caracteristici similare țesutului epitelial ce revine peste vilozitățile placentare. Al doilea strat constă în celule HUVEC, extrase dintr-o venă a cordonului ombilical umană. În final, al treilea strat include celule H295R, obținute dintr-o glandă suprarenală umană.
Celulele BeWo b30 și HUVEC au fost alese pentru a recrea bariera fizică a placentei, în timp ce stratul de celule H295R reprezintă glanda suprarenală fetală, un organ esențial pentru producerea hormonilor în cadrul unității fetoplacentare.
După finalizarea modelului, cercetătorii au introdus în „stratul exterior” multiple tipuri de microplastice și nanoplastice, pentru a determina care dintre aceste particule traversează celulele și ce influență exercită asupra hormonilor produs de acestea.
În decurs de 72 de ore, majoritatea polimerilor au traversat toate straturile membranei, unii într-o măsură mai mare decât alții. Singurul tip de plastic care nu a fost detectat în cantități măsurabile de cealaltă parte a membranei a fost poliamida.
Examinările efectuate cu ajutorul microscopiei de fluorescență au demonstrat că mai multe particule de plastic au rămas încorporate în primele două straturi de celule, dar nu și în celulele H295R.
Înainte de adăugarea particulelor de plastic, cercetătorii au identificat 19 hormoni steroizi diferiți în modelul format din cele trei tipuri de celule.
În cadrul studiului, echipa de cercetare a descoperit 19 hormoni steroizi distincti în modelul compus din trei tipuri de celule. Deși concentrațiile absolute ale anumitor hormoni se diferențiau de cele detectate în organismele femeilor însărcinate, în modelul de laborator rămâneau active aceleași căi esențiale pentru sinteza hormonilor steroizi.
Odată ce microparticulele de plastic au fost introduse, cercetătorii au reușit să constate modificările generate.
Contactul cu polimeri a generat schimbări în celulele ce constituiau suprafața externă a placentei. Diverse tipuri de plastic au cauzat scăderea nivelului de etiocolanolonă, în timp ce expunerea la polistiren a afectat nivelurile de estrogen.
În contextul importanței cruciale a hormonilor steroizi în perioada gestatională, experții susțin că este necesară efectuarea unor studii suplimentare pentru a clarifica mecanismele care explică aceste constatări.
„Studiul nostru arată că mai multe tipuri de microplastice și nanoplastice pot traversa un model de placentă umană și pot influența producția de hormoni”, a declarat van Boxel.
„Deși acest lucru nu înseamnă în mod direct că provoacă efecte nocive în timpul sarcinii, rezultatele evidențiază nevoia urgentă de a înțelege mai bine modul în care aceste particule pot afecta dezvoltarea fetală.”
COMENTARII / 0