În spatele cifrelor sunt oameni care își petrec zilele aproape fără să vorbească cu cineva. HotNews a discutat cu mai mulți seniori din România, dar și cu reprezentanții și voluntarii unei asociații care derulează programe pentru vârstnici, pentru a înțelege ce înseamnă singurătatea pentru acești oameni.
„Pentru mine, singurătatea este foarte, foarte grea. Sunt în situația în care zile întregi nu am cu cine vorbi. Am vecine drăguțe și bune, la care apelez dacă e vorba de o urgență, însă, fiecare e cu familia lui. Toți prietenii de vârsta mea au plecat, nici rude nu mai am”, spune Ivonne, în vârstă de 89 de ani. Ea are o fiică care locuiește în Germania și care o vizitează de câteva ori pe an, dar în rest trăiește și se descurcă singură.
În mod obișnuit, discuțiile despre seniorii din România apar exclusiv în cadre negative. S-au raportat probleme la centrele de asistență pentru vârstnici și persoane cu dizabilități situate în localitățile Voluntari și Afumați, iar recent s-a adus în atenție cazul lui Viorel Pașca, pe care procurorii îl acuză de exploatarea a sute de persoane vulnerabile.
Citește șiPanglică umană împotriva cancerului de sân, la Cluj-Napoca | Aproape 300 de oameni sunt așteptați în Piața Unirii
vârstei a treia reprezintă o realitate dură, în care singurătatea se resimte în jurul acestei categorii de persoane. În București există numeroase centre de socializare, concepute special pentru seniorii care trăiesc în propriile locuințe și doresc să evite izolare, să se implice în activități culturale, ateliere, jocuri de societate sau să beneficieze de consiliere psihologică.
Unul dintre ele, Asociația Niciodată Singur, a publicat un studiu în 2025, care a scos la iveală cum 3 din 5 seniori declară că se simt singuri, iar 1 din 7 resimte un grad ridicat de singurătate. Mai mult, în 2026, un alt studiu național realizat de Kantar România pentru ONG, a dezvăluit cum peste 300.000 de vârstnici din orașele României nu au mai plecat din localitate de peste cinci ani, la fel cum 26% dintre seniorii din mediul urban nu au mai ieșit din localitate de peste un an.
Pe baza acestor informații, am discutat atât cu Bianca Gemănaru, directorul de programe al asociației, cât și cu voluntarii și seniorii activi în activitățile centrului, pentru a descoperi cum se manifestă singurătatea în vârstă și cum o conversație, o vizită sau o ieșire în compania altora pot întrerupe, chiar și temporar, cercul izolării.
„E nevoie să numim problema, dar nu ca să o judecăm, ci să o adresăm”
Bianca Geamănu, pe partea dreaptă. Imagine: Arhiva personală
Un specialist în îmbătrânire a declarat, în cadrul unui interviu realizat pentru HotNews, că durata vieții este influențată de calitatea legăturilor pe care le mențin. În zonele cunoscute sub denumirea de „Blue zones”, indivizii care ating vârsta de 100 de ani trăiesc alături de comunitate, de familie sau de prieteni.
„În România, nu reușim încă să ducem o discuție atât de grea cum este cea a singurătății, în soluții concrete, pentru ca un întreg ecosistem al grijii să se desfășoare în jurul nostru. Am pierdut șirul cazurilor în care vârstnicii singuri au fost judecați pentru că sunt singuri, ca și când nu au făcut eforturi pentru a păstra oameni aproape”, susține Bianca Gemănaru.
Referitor la efectele singurătății pentru un vârstnic, ea aduce în discuție un studiu realizat de Julianne Holt Lunstad, doctor și profesor în psihologie și neuroștiințe, care arată cum singurătatea și legăturile sociale precare sunt la fel de dăunătoare pentru sănătate ca și fumatul a 15 țigări pe zi.
„Singurătatea crește riscul unui atac vascular cerebral, acela de a dezvolta boli coronariene sau pe cel de hipertensiune arterială. Singurătatea prelungită are efecte potențiale și asupra sănătății mintale, cum ar fi anxietatea și depresia”, spune Bianca Geamănu.
„Am avut depresie cronică și tentative de suicid”
Marlene, în vârstă de 71 de ani, relatează că la 65 de ani a început să participe la activități de socializare, fapt ce a adus îmbunătățiri semnificative în viața ei. Era obișnuită să croșeteze, iar descoperirea unei activități similare pe care o poate desfășura în grup a oferit un impuls să părăsească casa.
“Am avut depresie cronică și tentative de suicid, însă, în ultimii șase ani mă simt mult mai bine și pastilele pe care le iau s-au rărit considerabil. Mi-au schimbat viața și mi-au dat speranță să trăiesc și sunt recunoscătoare pentru asta”
ea declară.
„Să trăiești mai mult nu înseamnă să trăiești mai bine”
Un centru de socializare își propune să ofere ocazii seniorilor de a părăsi locuințele și de a participa la activități care îi reuneasc, îi stimulează sau le conferă un sens.
Marlene, care a suferit un cancer de sân în 2003, explică că ea recunoaște că voluntarii au vieți proprii, motiv pentru care le transmite un mesaj în prealabil, pentru a le întreba dacă pot vorbi.
băiat cu care se întâlnește rar, pentru că relația lor nu este bună, iar nimeni nu o contactează, nici măcar membrii familiei pe care îi mai are. În ciuda acestui fapt, menținerea legăturii cu o voluntară îi oferă speranță, pentru că știe că există cineva care îi acordă atenție.
„Se discută foarte mult despre longevitate în spațiul public în ultimii ani, dar să trăiești mai mult nu înseamnă să trăiești mai bine. Pentru mulți dintre seniori, o viață lipsită de conexiuni și de socializare este o viață pentru care ei nu simt că merită să ceri prelungiri”, explică Gemănaru.
Un moment deosebit l-a inspirat să devină voluntar
Gabriel Achiriloaie are 38 de ani și, în urmă cu patru luni, a început să facă voluntariat. În timpul unui montaj la un bloc din cartierul Apărătorii Patriei, a auzit o doamnă, aproximativ 80 de ani, care cerea ajutor. Ea s-a împiedicat de covor și nu reușea să se ridice singură, motiv pentru care el s-a apropiat și i-a oferit sprijinul necesar pentru a se ridica. După această întâmplare, a declarat că a petrecut întreaga zi gândindu‑se la singurătatea bătrânilor din România.
„Este nevoie ca noi, tinerii, să punem umărul și să-i susținem pe cei singuri. Seniorii nu au nevoie doar de ajutor. Au nevoie să simtă că încă există pentru cineva. Că cineva le ascultă povestea fără să se uite la ceas. Că cineva le rostește numele cu bucurie”, crede el.
Bianca descrie că majoritatea persoanelor în vârstă trec printr-o extrem de greu perioadă când își pierd partenerul de viață, iar în plus, mulți nu mai au copii în apropiere și asta îi însingurează.
„Studiul nostru din 2025 arată că 60% dintre vârstnicii din orașele României au copii care nu locuiesc în același oraș cu ei. Pentru un asemenea vârstnic, a ieși din casă sau din oraș vine cu o întrebare grea: cu cine să ies? Ce eforturi trebuie să fac ca să mă organizez singur în acest sens? Mulți dintre ei evită să ajungă în acest punct, așa că pur și simplu renunță la a se gândi la o viață dincolo de rutina zilnică și aceleași drumuri familiare la piață, farmacie sau doctor.”
„Trebuie să vezi întotdeauna partea bună”
Veronica. FOTO: Arhiva personală
Veronica Maria Olimpia Carianopol, în vârstă de 84 de ani, mă povestește că simpla acțiune de a veni să discute cu mine a reprezentat un motiv pentru a părăsi locuința.
În trecut a activat ca asistentă medicală în domeniul fizioterapiei și declară că a găsit o mare satisfacție în această meserie, realizând-o cu pasiune. Ea mă povestește cum copiii ei se află departe și apar rar, și cum a reușit să se des
„Sunt recunoscătoare pentru toți voluntarii și pentru tot ceea ce fac pentru noi. Să oferi din timpul tău cuiva este o bucurie. Chiar e o bucurie, să te sune cineva și să te întrebe ce mai faci.”
Doamna Veronica rămâne optimistă și mărturisește că găsește mereu activități în interiorul casei, pentru că a învățat să se bucure de micile plăceri.
„Încerc să țin pasul cu tot ce-i
„La 80 de ani ți se înmoaie picioarele”
Ileana și Paraschiva. Fotografie: Arhiva personală
Paraschiva, pe care prietenii o numesc Mimi, are 83 de ani și emană un tonus de copilă. Ea vorbește cu voce tare, rapid și mărturisește că a petrecut 35 de ani în cadrul unei țesătorii. Are doi băieți și soțul ei a decedat în urmă cu ceva timp.
„În viață trebuie să știi foarte bine ce ai de făcut și să te descurci pe moment”, îmi zice ea, înainte de a-mi detalia istoria vieții. Este activă, iar faptul că poate veni la un centru de socializare o scoate din casă, o ține motivată și-i dă motive să se bucure de viață. „Când am împlinit 81 de ani, i-am serbat la mare, cu grupul. M-am aruncat în mare, a fost foarte frumos”, zice ea entuziasmată, despre micile excursii care au fost organizate de asociație.
Am întrebat-o și ce e cel mai greu la bătrânețe și mi-a spus că „singurătatea, în primul rând. La 80 de ani ți se înmoaie picioarele, nu mai ai viteză.”
Însă, Mimi își vorbește cu iubire și își descarcă gândurile într-o agendă pe care o poartă întotdeauna cu ea, unde are și poze cu membrii familiei. Scrie poezii sau mici întâmplări trăite de-a lungul unei zile și-mi mărturisește că a trăit multe în viață, a fost săracă, dar corectă și veselă. Îi place că are un loc unde să vină și să facă activități sau să socializeze: „asta mă ține.”
Lângă ea, Ileana, la 75 de ani, îi este voluntară. Împreună ies la plimbare în parc sau vorbesc la telefon. Ileana a venit în Capitală în 2017, când a rămas singură în Constanța, orașul natal, după ce părinții și soțul i-au murit, iar fiica era deja aici. Fata ei a convins-o să-și schimbe reședința și să locuiască împreună, și pentru că tânăra era deja voluntară la centru, Ileana n-a mai putut fi beneficiară, așa că a hotărât să se dedice și ea voluntariatului. A cunoscut-o pe Paraschiva și au legat o prietenie.
Bianca Gemănaru crede că oamenii ar trebui să-i vadă pe seniori dincolo de vârstă. „Deseori, în social media și nu numai, ne confruntăm cu anumite comentarii sau păreri că un om care a ajuns la bătrânețe a trăit, are o pensie, ce îi mai trebuie? Mulți dintre ei sunt oameni care au în continuare aspirații, au dorința de a face lucruri noi, de a învăța, dar sunt atât de obișnuiți să fie judecați pentru asta, încât nu mai au încredere că există acolo comunități, grupuri în care pot fi așa cum sunt ei și nu cum îi pune societatea să fie. Este datoria noastră să le arătăm lor, dar și nouă, că asta se poate schimba.”
„Un om poate schimba viața unui singur senior”
Magda Smiricinschi are 40 de ani și desfășoară activitate de voluntariat de opt ani, inspirată de legătura profundă pe care o avea cu bunica ei.
„Mi‑am dorit să pot aduce o schimbare în bine în viața unei alte „bunici” sau unui alt „bunic.”
I-aș încuraja în special pe cei mai tineri să se implice în acest tip de voluntariat, pentru că, din experiența mea, bucuria pe care am văzut-o pe chipurile lor în urma timpului petrecut împreună, mi-a încărcat de fiecare dată bateriile. La fel de benefic este și schimbul de percepții sau lecțiile pe care le înveți din viețile lor.”
Gabriel crede la fel, declarând că de fiecare dată când pătrunde într-o încăpere și observă un zâmbet pe fața unui bătrân care poate nu a zâmbit de câteva zile, recunoaște că uneori cea mai prețioasă contribuție nu constă în bani, ci în prezență.
„Un om poate schimba viața unui singur senior, iar asta poate fi suficient. Și mai există un adevăr pe care-l înțelegi doar după ce începi să faci voluntariat: nu doar tu îi ajuți pe ei, ci ei te reconstruiesc și pe tine.”
Ilinca, care în prezent are 59 de ani, s-a gândit să se apuce de voluntariat în 2022, când încă lucra ca inginer la o companie. Băiatul îi plecase la Londra, iar fiica ei terminase facultatea, așa că s-a gândit că are o datorie față de părinții ei, care ambii au murit la 73 de ani. S-a atașat foarte tare de beneficiara ei și a realizat că dacă își oferă o parte din timpul personal, asta poate schimba în bine viața unui alt om. „O vorbă bună, o plimbare, o vizită sau o îmbrățișare, orice lucru oricât de mic le poate schimba viața. Am învățat că bătrânețea nu înseamnă doar trecerea anilor, ci este o etapă a vieții în care oamenii au nevoie poate mai mult ca oricând să fie văzuți, ascultați sau să simtă că sunt importanți. De multe ori, vârstnicii nu-și doresc lucruri complicate, ci doar să știe că n-am fost uitați. O conversație sinceră sau faptul că te ții de promisiunea că „vii și data viitoare”, înseamnă pentru ei foarte multe, iar pentru noi sunt cele mai valoroase daruri pe care le putem face. Am învățat că poți învăța enorm, doar dacă asculți.”
Tehnologia generează motive de speranță pentru vârstnici.
Un alt aspect al singurătății ține și de adaptarea persoanelor în vârstă la tehnologie. În cadrul asociației, există mai multe programe care-i ajută să se familiarizeze cu mediul online, lansate mai ales odată cu pandemia. Senioarele cu care am stat de vorbă au integrat în viața lor beneficiile. Spre exemplu, Ivonne îmi spune cum are un telefon mic și vechi, dar că păstrează legătura cu fiica ei cu ajutorul tabletei pe care o are acasă. Marlene, la rândul ei, își citește știrile în mediul virtual. „Tehnologia oferă motive de optimism pentru că majoritatea seniorilor folosesc tehnologia pentru a rămâne conectați: patru din șase utilizează internetul, în special WhatsApp (86%), Facebook (78%) și YouTube (63%). Datele arata ca cei care folosesc aceste platforme se declara mai sănătoși și mai puțin singuri”, spune Bianca Gemănaru.
În cele opt orașe din România în care operează, Asociația a reunit peste 400 voluntari, iar peste 500 vârstnici participă la activități în spațiile comunitare ale acestor localități. În plus, de la înființarea sa în 2016, Asociația organizează anual excursii mici pentru seniori, având ca scop să îi ducă în afara localității.
„Tineretul din ziua de azi nu e de acord cu bătrânețea”
Discutăm rar în societatea românească despre îmbătrânirea cu un ton empatic, iar aceasta este exact ceea ce solicită seniorii. Veronica mă informează, fără niciun indiciu de reproș în voce, că și-ar dori să primească puțin mai mult respect de la tineri.
„Mi-ar plăcea să știe că și noi am fost tineri, am fost și noi ca ei. Iar noi, bătrânii, să nu uităm că am fost tineri, și că am trecut și noi prin vârsta lor, când credeam că tot ce zboară se mănâncă și aveam și noi vise.” Paraschiva îi încurajează să „iubească și să respecte bătrânii”: „și tu vei ajunge ca ei”, în timp ce Marlene și-ar dori să vadă puțin mai multă empatie și răbdare din partea lor. „Părerea mea este că tineretul din ziua de azi nu e de acord cu bătrânețea. Tinerii nu sunt de acord să fie în prejma lor, să socializeze cu ei, să aibă legături cu ei. Sunt distanți, în grupul lor, între ei. Pe vremea mea, parcă tinerii erau mai omenoși, mai tandri, acum parcă se uită la noi și se întreabă de ce mai suntem aici”, adaugă Ivonne, la 89 de ani, din care 39 i-a lucrat ca funcționară la bancă.
Când vine vorba de bătrânețe, voluntara Magda crede că mentalitatea general valabilă în România ține de o raportare eronată și de o serie de generalizări. „Există percepția că după o anumită vârstă persoanele nu mai pot fi utile în vreun fel, că ritmul lor de viață mai mult încurcă, și nu conștientizăm câte resurse există în fiecare, indiferent de vârstă. E vorba despre percepții diferite, lecții de viață, înțelepciune, sfaturi. Ne privăm de toate astea, prin simplul fapt că ne poziționăm eronat din start.”
„Dacă n-ai un bătrân, să ți‑l cumperi”
Bianca Gemănaru subliniază că singurătatea este recunoscută în legea asistenței sociale ca un factor de risc social, însă în majoritatea programelor sociale existente, aceasta nu este tratată ca o problemă majoră, ci ca un element dintr-o listă în care se află pe ultimul loc în topul priorităților.
„Pentru vârstnici, abordarea statului este mai ales axată pe nevoia de îngrijire la domiciliu, care este mare, recunoaștem, însă credem că măsuri care să ajute vârstnicul să rămână integrat în comunitate, să rămână activ social, toate acestea contribuie la o viață autonomă care în final sprijină inclusiv statul să nu mai trebuiască să intervină în ultimul ceas. Există strategii peste strategii la nivelul Ministerului Muncii, dar ele de multe ori sunt văzute ca planuri pentru mâine, ori vârstnicii noștri, ai tuturor, au nevoie de acțiuni concrete acum”, adaugă ea.
Prin implicarea în voluntariat, Gabriel a realizat că, dacă va avea șansa de a trăi suficient de mult, și el va ajunge în vârstă.
Poate că bătrânețea nu începe atunci când îți albește părul, poate începe în clipa în care nimeni nu te mai întreabă ce mai faci. Cred că cea mai mare responsabilitate pe care o avem nu este doar să avem grijă de seniorii de astăzi, ci să construim o lume în care niciun om să nu se simtă uitat.
Ilinca și-ar dori ca încă din școli tinerii să învețe despre bătrânețe. „Nu mai vreau să văd tristețe pe fețele bătrânilor. Mi-ar plăcea ca ei să fie incluși, nu doar tolerați, și, uneori, chiar izolați. E nevoie de mai multă atenție față de bătrâni. Vorba aceea, dacă n-ai un bătrân, să ți-l cumperi.”
COMENTARII / 0