Picior plat la copil: când e normal și când să mergi la ortoped

„Are platfus, trebuie să-i luăm talonete?” este una dintre cele mai frecvente întrebări ale părinților în cabinetul de ortopedie pediatrică. Părintele vede o talpă care atinge pământul pe toată suprafața, un copil care calcă „pe dinăuntru” și se gândește, firesc, că ceva nu e în regulă. De cele mai multe ori, răspunsul este unul liniștitor: la copilul mic, piciorul plat nu este o boală, ci o etapă prin care trec aproape toți copiii.

Bolta plantară reprezintă curbură a tălpii pe latura interioară — acea zonă sub picior care rămâne departe de sol în postura de stat pe picioare a unui adult. Aceasta acționează ca un arc: absorbe greutatea corpului și o dispersează, amortizând fiecare pas.

În momentul nașterii, această structură nu există în realitate. Picioarele nou-născutului sunt acoperite de un strat de țesut gras, care conferă aspectul de complet plată. Arcul piciorului se formează treptat, pe măsură ce copilul începe să meargă, să alerge și să se cațăre, iar mușchii mici ai piciorului se întăresc.

Citește șiDescoperă zona 2: secretul eficient pentru arderea grăsimilor

În cazul unui copil, un factor suplimentar este laxitatea ligamentară, ceea ce înseamnă că ligamentele — fibroasele care leagă oasele — prezintă o elasticitate mai mare decât la adult. Astfel, un picior „moale” se înclină cu mai multă ușurință sub greutatea corpului. În timp ce copilul se dezvoltă, ligamentele se întăresc, iar piciorul dobândește forma finală.

Structura piciorului este influențată de axul membrelor inferioare — o linie teoretică ce unește șoldul, genunchiul și gleznă. Această axă evoluează constant de la naștere până la aproximativ 7–8 ani, iar în același timp se modifică și modul în care copilul pune piciorul pe sol.

Talonetele, cunoscute și ca suporturi plantare, reprezintă inserții introduse în încălțăminte pentru a susține artificial arcul tălpii. Ele pot fi benefice în anumite circumstanțe, însă la un copil cu vârsta mai mică de 7 ani, care prezintă picior plat flexibil și nu resimte dureri, nu accelerează dezvoltarea boltei. În astfel de cazuri, piciorul se sprijină pe aceste inserții în loc să se adapteze singur.

În această etapă, recomandarea este clară: pălare obișnuite, confortabile, și cât mai multă activitate. Alergarea pe teren divers, escalada, mersul desculț pe iarbă sau nisip dezvoltă mușchii piciorului într-un mod mai bine față de orice intervenție. Kinetoterapia — gimnastică medicală sub supraveghere a unui specialist în recuperare — poate fi încercată, însă pentru piciorul plat al unui copil mic are un efect modest.

Semnul final este cea mai importantă semnificație. Picior plat rigid nu mai reprezintă o fază de dezvoltare și aproape întotdeauna implică o cauză ce trebuie identificată.

În decurs de 7–8 ani se disting trei situații, fiecare cu o abordare diferită:

La consultație, diferența dintre aceste condiții se stabilește prin câteva proceduri simple, uneori însoțite de radiografii ale piciorului realizate în picioare, în care greutatea corpului este distribuită pe ele.

Dacă piciorul plat-valg rămâne prezent după ce copilul împlinește 7–8 ani și generează disconfort, soluția de corectare a deformării este intervenția chirurgicală. Metoda cea mai frecventă este artroerezis: se efectuează o incizie redusă pe lateralul piciorului, prin care se plasează un implant de dimensiuni reduse între osul talus și calcaneu. Acest dispozitiv restrânge mișcarea care cauzează turtirea și facilitează remodelarea piciorului în perioada de dezvoltare. Este o procedură minim invazivă, care asigură o recuperare rapidă.

Pentru formele mai severe sau la copiii mai mici există și alte tehnici, care se aleg individual. Un picior plat-valg simptomatic lăsat netratat poate duce, la vârsta adultă, la dureri și deformări mult mai greu de corectat.

În perioada de la 7–8 ani, un picior plat, flexibil și fără durere reprezintă o etapă normală a dezvoltării și nu necesită utilizarea tălpii ortopedice sau alte intervenții. Prezența durerii, oboseala în timpul efortului, rigiditatea piciorului și o deformare care persistă după această vârstă constituie motivele pentru care ar trebui să consultați un ortoped pediatru. Se stabilește diagnosticul în cadrul consultului medical, nu pe baza observării tălpii în baie.