Recunoaște semnele rezistenței la insulină și alimentele glicemie

Rezistența la insulină poate fi prezentă pentru o perioadă prelungită fără a produce semne evidente. Când organismul nu mai reacționează adecvat la acest hormon, concentrația de

Specialiștii subliniază că alimentația, gradul de activitate fizică, calitatea somnului și nivelul de stres reprezintă factori esențiali ce pot afecta sensibilitatea organismului la insulină.

Ce înseamnă rezistența la insulină și modul în care aceasta influențează organismul.

Citește și1 din 3 adulți români suferă de obezitate. Cazul revoltător al pacientului refuzat de spitale pentru că era „prea gras” și ce își propune să schimbe Carta Albă a Obezității

Rezistența la insulină se manifestă când celulele nu mai răspund corect la acțiunea insulinei. În condiții obișnuite, insulina facilitează intrarea glucozei din sânge în celule, unde aceasta servește la generarea de energie. Dacă celulele devin mai puțin responsabile la insulină, glucoza este absorbită mai lent și începe să se ridice în nivelul sanguin.

În încercarea de a compensa, pancreasul eliberează cantități suplimentare de insulină, ceea ce poate conduce la hiperinsulinemie. Atunci când această reacție compensatorie nu mai reușește, nivelul glicemiei începe să crească, iar cu timpul poate apărea prediabetul și, ulterior, diabetul de tip 2. În perioade prelungite, nivelurile crescute de insulină încurajează depozitarea energiei și pot facilita acumularea țesutului adipos, în special în regiunea zona abdominală.

Excesul de grăsime viscerală este legat de un risc metabolic crescut și poate stimula acumularea de grăsime în ficat, contribuind la dezvoltarea ficatului gras. În această situație, persoanele cu rezistență la insulină pot întâmpina dificultăți în pierderea în greutate și pot prezenta o tendință mai pronunțată de a crește în greutate. Corina Pelin a explicat acest aspect.

Semnele care ar putea masca un dezechilibru metabolic.

Rezistența la insulină poate manifesta mai multe semne care merită atenție, printre ele creșterea depozitelor de grăsime în regiunea abdominală, dorința constantă pentru zahăr sau pentru alimente cu conținut ridicat de carbohidrați, copleșirea și somnolența, mai ales postprandial. Un alt semn poate fi tendința de a câștiga rapid greutate și de a pierde greutate cu dificultate.

Un aspect important este și modul în care se distribuie grăsimea în organism. În cazul obezității de tip android, aceasta se acumulează predominant în zona abdominală, în timp ce brațele și picioarele pot rămâne relativ subțiri. Este vorba în special despre grăsimea viscerală, care se depune în jurul organelor și este asociată cu un risc metabolic crescut. Circumferința abdominală poate fi, la rândul ei, un indicator relevant, mai ales atunci când depășește 80 de centimetri la femei și 94 de centimetri la bărbați.

La toate acestea se poate adăuga și istoricul familial. Persoanele care au un părinte sau un bunic cu diabet prezintă un risc mai mare de a dezvolta tulburări ale metabolismului glucozei, motiv pentru care aceste semne merită evaluate și prin investigații medicale.”, a adăugat specialistul

Care teste pot evidenția rezistența la insulină?

Rezistența la insulină poate fi detectată prin diverse teste. Unul dintre acestea este HOMA-IR, un indicator derivat din glicemia și insulină măsurate pe stomacul gol. Calculul implică înmulțirea celor două valori, iar produsul se împarte la 405 dacă glicemia este exprimată în mg/dL. În funcție de standardele adoptate, o valoare aproximativă de 2 poate sugera prezența rezistenței la insulină.

Concentrația de insulină poate furniza semnale semnificative. În fazele inițiale, nivelul glicemiei poate fi în limitele normale, în timp ce pancreasul eliberează o cantitate crescută de insulină pentru a compensa rezistența celulară. Prin urmare, o persoană poate menține glicemia în intervalul normal, însă poate manifesta deja hiperinsulinemie și rezistență la insulină.

Un alt test este TTGO – testul de toleranță la glucoză orală, care poate presupune determinarea glicemiei și a insulinei înainte și după administrarea glucozei.”, a mai precizat dieteticianul autorizat

Ce afecțiuni de sănătate pot fi dezvoltate în timp

„Rezistența la insulină este strâns legată de sindromul metabolic și poate contribui la apariția diabetului de tip 2, obezității, bolilor cardiovasculare și ficatului gras. În cazul femeilor aflate la vârsta fertilă, aceasta este asociată și cu sindromul ovarelor polichistice.

În plus, cercetări explorează conexiunea dintre rezistența la insulină și diverse afecțiuni, printre care Alzheimer și anumite tipuri de cancer. De asemenea, hiperinsulinemia este investigată în legătură cu depresia și cu modificările răspunsului imun.

Momentul în care se ajunge la prediabet și diabet.

În faza inițială, pancreasul se străduiește să neutralizeze rezistența la insulină prin generarea unei cantități superioare de hormon. Când această ajustare nu mai reușește, glicemia se ridică.

Prediabetul se definește printr-un nivel de glicemie la jeun ce variază de la 100 la 125 mg/dL sau printr-o valoare a hemoglobinei glicozilate (HbA1c) ce se situează între 5,7% și 6,4%. Această hemoglobină glicozilată reprezintă, în principal, media glicemiei din ultimele două-trei luni.

Diabetul este recunoscut ca fiind prezent atunci când nivelul hemoglobinei glicozilate depășește 6,5% sau când concentrația glicemiei în stare de post atinge 126 mg/dL, iar diagnosticul este confirmat în conformitate cu criteriile medicale.

Rezistența la insulină constituie un factor principal în dezvoltarea diabetului de tip 2, deoarece celulele nu reacționează adecvat la insulină. Tendința ereditară, supraîncărcarea corporală și obiceiurile zilnice pot favoriza apariția acestei afecțiuni.

În schimb, diabetul de tip 1 este o boală autoimună, în care sistemul imunitar atacă celulele beta ale pancreasului, responsabile de producerea insulinei. În consecință, organismul ajunge să aibă nevoie de insulină administrată din exterior.”, a adăugat Corina Pelin

Care factori ar putea conduce la apariția acestui dezechilibru metabolic?

Rezistența la insulină poate fi amplificată de mai mulți factori, în special de un stil de viață sedentar, de o dietă dezechilibrată, de lipsa somnului adecvat și de stresul cronic. Un alt element semnificativ este acumularea de grăsime în interiorul celulelor musculare, un fenomen legat de teoria lipotoxicității. Un aport crescut de grăsimi saturate poate stimula depunerea de lipide în celulele musculare și poate diminua sensibilitatea acestora la insulină. Aceste grăsimi se găsesc în alimente precum untul și alte produse de origine animală, precum și în uleiurile de cocos și palmier.

Fără mișcare, mușchii își pierd abilitatea de a prelua glucoza din sânge, fapt ce poate favoriza dezvoltarea rezistenței la insulină. În schimb, exercițiile fizice regulate stimulează sensibilitatea la insulină și optimizează consumul glucozei.

În plus, lipsa somnului și stresul de lungă durată se adaugă la lista de factori.

Privarea de somn și niveluri ridicate de cortizol pot perturba sensibilitatea la insulină și modul în care corpul controlează glicemia, în special când aceste probleme persistă.

Sursa Digi24.ro a confirmat acest aspect.

În ce mod poate fi îmbunătățită

Rezistența la insulină poate fi ameliorată prin schimbarea stilului de viață. O alimentație echilibrată, mișcarea regulată, somnul suficient și gestionarea stresului pot spori sensibilitatea organismului și, în timp, pot contribui la reducerea rezistenței la acest hormon.

Activitatea fizică este deosebit de importantă, deoarece mușchii folosesc glucoza din sânge, inclusiv după mese. Prin adoptarea și menținerea unor obiceiuri sănătoase, organismul poate răspunde mai eficient la insulină, iar în anumite situații rezistența poate fi redusă semnificativ sau chiar reversată.”, a explicat specialistul

Alimentele ce pot susține îmbunătățirea sensibilității la insulină

Alimentele de origine vegetală, în special cele cu conținut ridicat de fibre, au un rol esențial. Fibrele sunt carbohidrați pe care organismul nu îi poate procesa integral, dar care ajută la reglarea glicemiei, la senzația de plenitudine și la buna funcționare a tranzitului intestinal. Pentru majoritatea adulților, un aport zilnic de aproximativ 30-35 de grame de fibre reprezintă o țintă recomandată.

Fibrele solubile, cum ar fi cele găsite în ovăz, leguminoase, mere, semințe de chia și psyllium, produc un gel care încetinește absorbția glucozei și poate diminua creșterile glicemice post-masă. Alte tipuri de fibre îmbunătățesc volumul scaunului și susțin tranzitul intestinal, în timp ce fibrele fermentabile și amidonul rezistent alimentează bacteriile benefice din microbiom. Amidonul rezistent apare, de exemplu, în bananele mai puțin coapte și în cartofii sau cerealele fierte și apoi răcite.

Surse bune de fibre sunt si fasolea, lintea, năutul, soia, legumele, fructele întregi, cerealele integrale, nucile și semințele. Fructele sunt de preferat sa fie consumate întregi, nu transformate în suc, deoarece stoarcerea elimină o mare parte din fibre și permite absorbția mai rapidă a zaharurilor. Fibrele contribuie, de asemenea, si la eliminarea colesterolului în exces și sunt importante pentru sănătatea microbiomului intestinal.”, a conchis sursa Digi24.ro