Statul pe scaun, la fel de periculos ca o misiune spațială. Exerciții pentru astronauți, recomandate și pentru birouri

La întoarcerea pe Pământ, astronauții care petrec perioade prelungite pe Stația Spațială Internațională prezintă modificări fizice considerabile, printre care o coloană vertebrală alungită și o...

La întoarcerea pe Pământ, astronauții care petrec perioade prelungite pe Stația Spațială Internațională prezintă modificări fizice considerabile, printre care o coloană vertebrală alungită și o scădere a masei musculare, precum și tulburări de echilibru. Simptomele acestora au o asemănare frapantă cu cele resimțite de persoanele cu un stil de viață sedentar, după ani de zile petrecuți în principal pe scaun, sau de pacienții care au fost imobilizați la pat pentru perioade lungi de timp. În acest context, exercițiile fizice create pentru a ajuta echipajele spațiale revenite pe Pământ să se recupereze au început să fie aplicate în cadrul ședințelor de fizioterapie pentru tratarea durerilor lombare cronice.

Conform unui studiu publicat în 2024 în Journal of Pain Research, peste jumătate din astronauți suferă de dureri lombare moderate până la severe în timpul misiunilor lor, iar unii continuă să resimtă disconfort chiar și la un an după aterizare.

Procentul depășește prevalența lunară raportată pentru populația generală.

Citește șiSemne de infarct: cardiolog din Sibiu avertizează: nu așteptați, sunați 112

În plus, 47% dintre cei care revin din spațiu dezvoltă durere acută imediat după întoarcere. Timp de șase luni, coloana vertebrală este eliberată de presiunea gravitației, ceea ce duce la un proces similar cu îmbătrânirea accelerată a acestei părți a corpului.

Spatele este susținut de mușchii care-i mențin poziția verticală.

La baza trunchiului nostru se află un grup de mușchi stabilizatori profunzi ai coloanei, care sunt adesea neglijați. Acești mușchi nu pot fi dezvoltați prin exerciții cu greutăți. În schimb, mușchii multifizi, care sunt responsabili de extinderea spatelui și sunt situați de ambele părți ale coloanei vertebrale, împreună cu transversul abdominal, care înconjoară trunchiul ca un corset, sub „pătrățele”, mențin vertebrele perfect aliniate la fiecare mișcare.

Un studiu condus de Julie Hides de la Griffith University din Brisbane, Australia, a monitorizat activitatea a cinci astronauți implicați în șapte misiuni prelungite la Stația Spațială Internațională. Analizele efectuate au arătat că, după o perioadă de șase luni petrecute în spațiu, dimensiunea mușchiului multifidus lombar s-a redus cu circa 10%, în timp ce cea a mușchiului transvers abdominal a scăzut cu 34%. Aceste modificări fizice sunt similare celor observate la persoanele supuse unor perioade îndelungate de imobilizare pe Pământ sau la pacienții care suferă de durere lombară cronică.

La o perioadă prelungită de inactivitate fizică, conexiunile neuronale către musculatura respectivă se destabilizează. 5-8 centimetri reprezintă creșterea în înălțime pe care o pot experimenta astronauții după o misiune spațială, potrivit raportului echipei conduse de Hides. Această modificare este superioară celei induse de comprimarea zilnică a discurilor intervertebrale sub efectul greutății corporale. Consecințele unei astfel de situații se pot observa chiar și după revenirea pe Terra. În urma unor analize prin rezonanță magnetică nucleară, s-a constatat că atrofia musculaturii multifidus este cea mai frecventă alterare la pacienții care suferă de dureri lombare cronice. Această problemă este localizată predominant la segmentul L4-L5, similar cu situația descrisă în cazul astronauților NASA, într-un studiu publicat în The Spine Journal.

Nu se cunosc detalii despre proporția exactă a acestor modificări

dar se știe că jumătate din cei 12 astronauți monitorizați au dezvoltat o protruzie sau herniere de disc după misiune. Slăbirea musculaturii multifidus este direct asociată cu aceste leziuni.

Anumite activități fizice nu sunt suficiente pentru a combate efectele negative ale unui stil de viață sedentar. Exercițiile regulate în sala de forță nu reprezintă o soluție completă pentru această problemă. Există motive pentru care aceste exerciții nu au efectul scontat.

Se crede, în mod eronat, că o zonă lombară robustă se obține prin efectuarea de numeroase exerciții de hiperextensie și prin ridicarea de greutăți considerabile. Kirsty Lindsay, cercetătoare în cadrul Laboratorului de Medicină Aerospațială și Reabilitare al Universității Northumbria din Marea Britanie, a declarat într-un interviu acordat publicației New Scientist că mușchii stabilizatori profundi nu reacționează favorabil la antrenamentele tradiționale. Chiar și sportivii de elită pot prezenta mușchi multifizi slabi, după cum a precizat ea.

Mușchii în cauză necesită un model de activare distinct, caracterizat prin contracții de intensitate redusă, menținute aproape continuu, similar unui motor care funcționează în regim de ralanti. În contrast cu grupele musculare precum bicepsul sau abdomenul superficial, activitatea acestor mușchi nu este resimțită în mod direct atunci când sunt activați. Abordarea implementată la Centrul European al Astronauților din Köln, Germania pentru reabilitarea după misiuni implică inițial ceea ce fiziokinetoterapeuții descriu ca control motor: efectuarea de mișcări lente și voluntare, monitorizate în timp real cu ajutorul ecografului, permițând individului să observe pe ecran momentul în care are loc contracția corectă a mușchiului.

În procesul de activare automată, se efectuează exerciții practice precum ridicări și coborâri dirijate pe scaun, precum și urcări pe o platformă, toate acestea acordând o atenție deosebită poziției corecte a coloanei vertebrale. Protocoale echivalente sunt implementate și la NASA și la Agenția Spațială Europeană. În acest context, a fost creat FRED, un dispozitiv de antrenament complex cu rezistență redusă, conceput la Northumbria, care stimulează activarea stabilizatorilor pe durata unei mișcări lente și continue.

Este deja utilizat

în centre de fizioterapie pentru persoane vulnerabile, nu numai pentru astronauții care revin pe Pământ.

Antrenamentul LICA se deosebește complet de orice disciplină sportivă cunoscută până în prezent. LICA reprezintă un program de pregătire fizică extrem de specializat. Obiectivele acestui antrenament sunt cu totul unice.

În cadrul Universității Northumbria, oamenii de știință sunt implicați într-un studiu al tehnicii denumite „Low-Intensity Continuous Activation” (activare continuă de intensitate scăzută), prescurtată LICA. În cadrul acestui proces, participantul este așezat pe un dispozitiv de tip cicloergometru staționar și efectuează mișcări de pedalare extrem de lente, fără să întâmpine rezistență, menținându-și echilibrul într-o poziție ușor instabilă. Alternativ, subiectul poate folosi un aparat similar cu FRED, efectuând pași mici și precis controlați. Deși mișcarea în sine pare nesemnificativă, muşchii stabilizatori profundi rămân tensionați pe întreaga durată a exercițiului, neavând perioade de relaxare între contracții, spre deosebire de mersul normal sau de exercițiile cu greutăți. În plus, utilizatorul nu are nevoie de cunoștințe specifice pentru a activa acest proces, deoarece mișcarea însăși are efectul scontat.

Rezultatele obținute de echipele de cercetare academică demonstrează că LICA este eficientă în reabilitarea pacienților după o perioadă îndelungată de imobilizare la pat și în diminuarea simptomelor precum dureri lombare și incontinența urinară de efort apărute în urma nașterii. Șase luni de studiu în care voluntarii sunt ținuți în pat în cadrul așa-numitelor teste de „repaus la pat cu capul în jos” – considerate a fi echivalentul terestru al microgravitației – au arătat că același tip de atrofie musculară poate fi observat și în rândul celor care stau perioade prelungite în spațiu.

În spațiu, cercetătorii explorează și domeniul neuromodulării. Un dispozitiv implantabil destinat să stimuleze multifidusul la pacienții care suferă de dureri lombare cronice este supus evaluării ca posibilă soluție pentru astronauți. Acesta este conceput pentru a fi utilizat în cadrul unor exerciții speciale care ar putea ajuta la prevenirea sau reducerea problemelor de sănătate asociate cu mediul spațial.

a fost eliminat, reformulat ca mai jos.

În spațiu, cercetătorii explorează și domeniul neuromodulării. Este evaluat acum un dispozitiv implantabil, conceput pentru stimularea multifidusului la pacienții cu durere lombară cronică, ca potențială soluție pentru astronauți.

Potrivit lui Guillermo Ceniza-Bordallo, un studiu recent publicat în Journal of Pain Research relevă că efectele microgravitației sunt similare cu cele ale imobilității prelungite.

„Microgravitația este, în esență, un model al imobilizării de lungă durată”

, a afirmat cercetătorul postdoctoral de la Universitatea Complutense din Madrid și autor principal al meta-analizei.

Pentru a combate efectele negative ale imobilității prelungite, astronauții utilizează benzi de alergare special concepute, echipate cu sisteme de presurizare, precum și costume elastice care ajută la menținerea tonusului muscular.

Tehnologii inovatoare se concentrează asupra modulației forței de gravitație. Alter-G, o bandă de alergare antigravitațională, a fost creată inițial la NASA pentru a ajuta astronauții să se adapteze treptat la gravitatea standard. Acest dispozitiv închide partea inferioară a corpului într-o incintă presurizată, unde un curent de aer dirijat în sus susține alergătorul, reducându-i greutatea corporală suportată la 50-80%. Utilizarea unor astfel de dispozitive se asociază cu diminuarea durerii la pacienții supuși la intervenții chirurgicale la nivelul coloanei vertebrale, șoldului sau genunchilor și sporește încrederea persoanelor în vârstă de a merge fără ajutor.

Un progres tehnologic inspirat din domeniul aerospațial este reprezentat de costumul elastic Gravity-Loading Countermeasure Skinsuit, la proiectarea căruia a contribuit timp de cinci ani Simon Evetts, expert la ESA și autor al unui articol publicat în New Scientist. Acest costum se utilizează direct pe corp și are rolul de a reproduce tensiunea gravitațională de la cap la picioare. În condiții de microgravitație, el ajută la diminuarea elongării coloanei vertebrale și a durerilor de spate. Atunci când este utilizat pe Pământ, conceptul este adaptat pentru a crea îmbrăcăminte care să ofere sprijin posturii în cazul persoanelor cu slăbiciune a spatelui, dureri cronice sau deformări ale coloanei vertebrale asociate înaintării în vârstă.

Acțiuni cotidiene, repetitive, efectuate în fiecare zi sunt examinate pentru efectele lor asupra corpului uman. Experta în domeniu a studiat felul în care activitățile zilnice obișnuite pot avea repercusiuni majore.

Potrivit lui Evetts, expertiță în lucrul cu echipajele ESA, soluțiile simple și la îndemână pot fi la fel de eficiente ca tehnologiile avansate. Anumite obiceiuri zilnice pot fi adaptate pentru a obține rezultate similare, după cum afirmă Evetts, care a colaborat timp de mai mulți ani cu echipele ESA.

Nu este nevoie neapărat de dispozitive speciale sau de tehnologii complicate

, declară el, sugerând că uneori aceeași logică poate fi aplicată prin gesturi simple, repetate zilnic.

Luând în considerare efectele benefice ale unor activități zilnice, zece minute de ședere fără sprijin lombar de câteva ori pe zi au devenit o parte din rutina sa. În loc să utilizeze ascensorul, el a optat pentru urcarea scărilor**. De asemenea, atunci când folosește mijloacele de transport, el alege să stea în picioare, ținându-se doar de bara de sprijin, ceea ce îi cere trunchiului să facă în permanență ajustări fine pentru menținerea echilibrului. Ca urmare a acestei rutine, durerile lombare resimțite după perioade lungi de muncă la birou au scăzut considerabil.

Conform datelor prezentate într-o analiză din 2026, care a apărut în Journal of Rehabilitation and Sports Medicine, se confirmă că programele de exerciții fizice concentrate pe consolidarea zonei centrale a corpului sunt capabile să diminueze intensitatea durerilor lombare și să prevină reapariția acestora.

Antrenamente speciale destinate problemelor de stabilitate și echilibru au fost concepute pentru a ajuta la menținerea echilibrului fizic. Exercițiile de acest tip sunt extrem de importante pentru persoanele care suferă de astfel de probleme. Acestea au fost create cu scopul de a îmbunătăți echilibrul și coordonarea fizică.

La fel cum se întâmplă într-o misiune spațială, timpul petrecut într-un mediu cu microgravitație are un impact semnificativ asupra sistemului vestibular. În astfel de condiții, otoliții, alcătuiți din cristale microscopice de carbonat de calciu și localizați în urechea internă, își pierd capacitatea de a primi semnalele obișnuite generate de gravitație. În consecință, receptorii proprioceptivi din mușchi și articulații furnizează informații contradictorii creierului. După întoarcerea pe Pământ, astronauții prezintă dificultăți de echilibru și corectează excesiv direcția în care se deplasează. Din cauza acestor tulburări, li se interzice să conducă vehicule timp de una sau două săptămâni.

Antrenamentul de reabilitare senzorial-motorie implică efectuarea de exerciții cu ochii acoperiți, pe suprafețe oscilante, precum și sarcini care integrează dispozitive cu senzori și mișcări bruște ale capului. Exerciții identice au fost modificate pentru a fi utilizate în clinici de geriatrie, unde programele de echilibru echivalente scad considerabil probabilitatea de cădere. Activități precum echilibrarea pe un singur picior, deplasarea pe urme de călcâi pe o linie desenată pe pardoseală sau utilizarea unor platforme mobile contribuie la sporirea coordonării, chiar și la persoanele în vârstă înaintată.

Se caută răspunsuri la problema fragilității osoase pentru a combate această afecțiune.

Acum sunt efectuate studii clinice care evaluează vibrația de intensitate joasă (LIV) ca mijloc de prevenire a pierderii osoase în rândul echipajelor stațiilor orbitale, precum și pentru tratarea osteoporozei și facilitarea refacerii după intervenții chirurgicale ortopedice pe șold și coloană vertebrală.

În cadrul unui dispozitiv care funcționează similar unui cântar de baie, pacienții sunt supuși unor vibrații subtile transmise de la tălpi către articulațiile gleznei, șolduri și regiunea lombară. Aceste vibrații au efectul de a activa producția de osteoblaste prin stimularea celulelor stem prezente în măduva osoasă, responsabile de formarea țesutului osos nou.

COMENTARII / 0