The Guardian relatează că atunci când șeful tău anunță o întâlnire pentru mai târziu în cursul săptămânii, teama de a fi concediat poate deveni rapid o realitate.
Nu ai avut niciodată parte de feedback negativ anterior, însă acest anunț îți provoacă imediat o stare de îngrijorare.
Gândurile tale încep să se concentreze asupra consecințelor: te imaginezi fără loc de muncă și cu dificultăți în a-ți achita chiria.
Îți poți imagina un scenariu catastrofal în minte atunci când partenerul de viață întârzie să ajungă acasă, chiar și pentru puțin timp. Teama de un posibil accident rutier grav pe autostradă poate fi un gând care te îngrijorează în asemenea situații.
Continuarea articolului este prezentată în cele ce urmează.
Dacă astfel de situații te descriu cu exactitate, e posibil să experimentezi fenomenul pe care experții în psihologie îl denumesc catastrofare.
O mentalitate distorsionată, cunoscută sub numele de catastrofizare, conduce la o concluzionare excesivă și disproporționată a celui mai nefast scenariu posibil, complet divorțată de realitate. Acest tip de gândire, atunci când se transformă într-un comportament cotidian, poate induce o stare permanentă de criză.
În anumite situații, un anumit mod de a gândi este considerat normal. Experții afirmă că acest fenomen reprezintă o parte integrantă a strategiilor noastre de supraviețuire. Anticiparea și teama de potențiale pericole au jucat un rol crucial în evoluția noastră, permițându-ne să răspundem prompt în fața amenințărilor. Însă,
Problema apare atunci când creierul începe să trateze orice situație ca pe un potențial dezastru
devine o preocupare majoră.
a fost restructurat la
Sunt situații în care anumite tipare de gândire sunt considerate normale. Experții susțin că aceste mecanisme sunt esențiale pentru supraviețuirea noastră. Capacitatea de a anticipa și a reacționa la potențiale pericole a fost un avantaj evolutiv semnificativ. Însă, o problemă apare atunci când creierul nostru începe să perceapă toate situațiile ca potențiale dezastre.
Catastrofizarea reprezintă, în numeroase situații, un mecanism de autoapărare. Pentru a ne pregăti emoțional în fața unor posibile dezamăgiri, respingeri sau eșecuri, oamenii tind să se imagineze scenarii sumbre. Uneori, această tendință se dezvoltă încă din copilărie.
În timp ce se evaluează consecințele pe termen lung, se observă că impactul este preponderent defavorabil. Mecanismul nostru interior de identificare a riscurilor se află într-o stare de supraactivare, drept urmare, scenariile catastrofale capătă o influență semnificativă asupra opțiunilor luate. În situații concrete, o persoană care experimentează o anxietate extremă legată de eșecul unui examen poate decide să nu-l mai susțină. În acest mod, frica se transformă într-o profeție autorealizantă.
În prezent, instabilitatea economică, tensiunile geopolitice și incertitudinea generală își pun amprenta asupra acestui mod de gândire. Pe fondul acestei situații, oamenii devin din ce în ce mai puțin capabili să suporte incertitudinea, iar anxietatea crește, devenind un mediu propice pentru dezvoltarea unor scenarii pesimiste. În asemenea circumstanțe, distincția între o preocupare legitimă și una excesivă devine o sarcină dificilă.
Există însă abordări care permit gestionarea acestui tipar de comportament.
Testul probabilității reprezintă o abordare care implică evaluarea concretă a șanselor ca un anumit scenariu să se producă și analizarea argumentelor pro și contra acestuia. În acest proces, se are în vedere, de exemplu, posibilitatea unui accident aviatic, care poate fi comparată cu realitatea cotidiană a conducerii unui vehicul, unde riscurile potențiale sunt adesea trecute cu vederea.
O strategie suplimentară implică detașarea de procesele mentale. Gândurile pot fi privite ca niște simple sugestii, în loc de a fi considerate drept realitate. Expresii precum „în prezent, îmi trece prin minte posibilitatea de a-mi pierde locul de muncă” ajută la stabilirea unei anumite distanțe emoționale, diminuând astfel efectul pe care acestea îl au.
Rezolvarea problemelor este o abilitate esențială de dezvoltat. Atunci când te confrunți cu posibilele consecințe nefaste, nu numai că riști să supraestimezi pericolul, dar îți și minimalizezi șansele de a gestiona situații complicate. Luând în considerare factorii asupra cărora poți avea un impact direct și abordându-i într-o manieră practică, poți diminua anxietatea resimțită.
Tehnicile de mindfulness au capacitatea de a stopa avalanșa de gânduri nefaste. O metodă elementară constă în vizualizarea fiecărui gând sub forma unei frunze plutind pe un curs de apă, urmărindu-l fără să te cramponezi de el.
O strategie suplimentară presupune alocarea unui interval de timp specific pentru a te preocupa de probleme, permițând astfel o abordare mai organizată a gândurilor îngrijorătoare. În loc de a permite acestor gânduri să te domină pe tot parcursul zilei, poți decide în mod conștient să dedici 10 minute pentru a le înregistra, după care să le ignori și să procedezi cu activitățile tale zilnice.
Deși terapia poate aduce beneficii, ea nu este întotdeauna indispensabilă. Comportamentul de catastrofizare devine o preocupare majoră atunci când apare în fiecare zi, se prelungește pe perioade de luni întregi și interferează cu activitățile zilnice, sau atunci când este asociat cu depresia sau cu gânduri de auto-vătămare.
În cadrul interacțiunilor cu oamenii, sprijinul acordat este esențial. Atunci când o persoană dragă se confruntă cu asemenea situații, ascultarea activă fără a emite judecăți este crucială. Nu este necesar să accepți scenariile prezentate de aceștia, însă poți recunoaște și valida sentimentele lor, după care îi poți îndruma către posibile rezolvări practice.
Gestionarea excesivă a riscurilor poate duce la consecințe nedorite, transformând un mecanism de protecție într-un blocaj generalizat.
În abordarea incertitudinii, distincția dintre prudență și paralizie se bazează pe strategiile noastre de gestionare a situațiilor neprevăzute.
În cele din urmă, ceea ce caracterizează catastrofizarea nu este o disfuncție în sine, ci mai degrabă o accentuare extremă a unui mecanism inițial.
COMENTARII / 0