Uită totul la 45 de ani? Un simplu test de sânge prezice riscul de Alzheimer

La vârsta de aproximativ 45 de ani, dificultățile de memorie sunt adesea efecte ale suprasolicitării fizice și mentale sau ale lipsei de odihnă. Însă, în anumite situații, acestea pot reprezenta primele simptome ale unei afecțiuni neurodegenerative care va fi confirmată abia după 20 sau 30 de ani, avertizează cercetătorii de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă.

Un studiu recent a evaluat 856 de adulți în vârstă de 45 de ani, cărora li s-au recoltat probe de sânge pentru a determina concentrația proteinei pTau181, un indicator asociat cu boala Alzheimer. La participanții care menționaseră că se confruntă cu tulburări de memorie în activitățile zilnice, s-a observat o medie superioară a nivelelor acestei proteine, comparativ cu cei care nu raportaseră astfel de dificultăți. Această diferență a fost remarcată în ciuda faptului că rezultatele testelor cognitive standard și imagistica prin rezonanță magnetică a creierului nu arătaseră încă variații semnificative.

Studiul, ale cărui rezultate au fost făcute publice în mai 2026 în revista GeroScience, arată că mecanismele biologice care stau la baza bolii Alzheimer pot începe să se dezvolte la o perioadă considerabilă de timp înainte ca simptomele clinice evidente să apară și să conducă la un diagnostic, care de obicei se stabilește după ce persoana împlinește 70 de ani.

Citește șiFemeie naște gemeni la 3 zile distanță unul de altul – caz unic

În prezent, terapiile pentru demența Alzheimer sunt capabile să încetinească progresia simptomelor, dar eficacitatea lor este maximă atunci când sunt implementate în fazele precoce ale bolii. Diagnosticarea precoce este, așadar, esențială, iar o abordare mai puțin invazivă bazată pe analize de sânge ar putea constitui o alternativă viabilă la metodele actuale de diagnostic în următorii ani.

Studiul a scos la iveală informații importante despre biomarkerii care pot indica riscul de Alzheimer.
Ashleigh Barrett-Young, cercetătoare la Departamentul de Psihologie al Universității Otago și autoare principală a studiului, a declarat:

„Biomarkerii precum pTau181 reflectă riscul, nu certitudinea”

.
Această precizare subliniază importanța interpretării corecte a rezultatelor.

De la momentul nașterii, subiecții au fost supuși unei monitorizări medicale continue. Urmărirea medicală a acestor persoane a început încă de la naștere.

Rezultatele sunt obținute dintr-un studiu medical longitudinal de lungă durată, unul dintre cele mai extinse. Dunedin Multidisciplinary Health and Development Study a recrutat 1.037 de sugari născuți în 1972 și 1973 în localitatea Dunedin din regiunea sudică a Noii Zeelande. De atunci, fiecare subiect a fost supus periodic unei reevaluări complete prin teste medicale ample. Urmăririle principale au avut loc la vârstele de 3 până la 52 de ani, la intervale regulate de 2-3 ani.

În timp, cercetarea a ajuns să fie una dintre cele mai frecvent citate referințe la nivel global în domeniul îmbătrânirii, al sănătății mintale și al factorilor de risc agravați. La vârsta de 45 de ani, perioada de evaluare cuprinsă între 2017 și 2019 a înregistrat o rată de participare de 94% în rândul celor care au supraviețuit inițial. În cadrul acestui studiu, s-au colectat probe de sânge de la participanți pentru a măsura nivelele de proteină pTau181, după care au fost efectuate RMN-uri cerebrale și aplicate teste cognitive standardizate. Pe lângă acestea, participanții au completat, în mod separat, un chestionar destinat evaluării percepției propriilor funcții cognitive.

Rezultatele a patru tipuri de investigații au fost supuse unei analize comparative de către echipa de la Otago. S-a observat că persoanele cu niveluri mai ridicate ale pTau181 erau, în general, cele care semnalaseră dificultăți în ceea ce privește memoria sau capacitatea de concentrare. Însă, aceste discrepanțe nu erau încă evidente în cadrul evaluărilor cognitive obiective și nici în imaginile obținute prin RMN.

În esență, primele semne de afectare a capacității de memorare raportate de subiecți au fost corelate cu prezența unui indicator biologic specific bolii Alzheimer, anterior oricărei dovezi de alterare evidentă oferite de evaluările cognitive sau de imagistica de rezonanță magnetică (RMN).

Se pare că proteina tau și acumulările anormale din creier sunt legate de procesul bolii. Cercetătorii au descoperit că aceste depozite anormale din creierul persoanelor bolnave sunt o caracteristică cheie.

Procesul neurodegenerativ care caracterizează boala Alzheimer este marcat de depunerea excesivă a unor proteine specifice în țesutul cerebral. Proteina beta-amiloid conduce la formarea unor plăci extracelulare între neuronii creierului, în timp ce proteina tau se acumulează în interiorul celulelor nervoase, formând structuri anormale. Pe măsură ce aceste depozite se dezvoltă, ele interferează cu funcționarea normală a neuronilor, ducând la deteriorarea treptată a capacităților cognitive. Această afectare se manifestă prin deficiențe de memorie, tulburări ale limbajului și dificultăți în îndeplinirea activităților zilnice.

În condiții normale, proteina tau exercită o funcție de sprijin crucială în interiorul neuronilor. Însă, odată cu apariția bolii Alzheimer, aceasta suferă o transformare chimică denumită fosforilare și începe să se depoziteze în mod excesiv. Una dintre variantele modificate ale acestei proteine, și anume pTau181, are capacitatea de a trece din creier în fluxul sanguin atunci când neuronii sunt deteriorați. Cercetările precedente au demonstrat că persoanele diagnosticate cu Alzheimer prezintă niveluri crescute ale acestei proteine în comparație cu oamenii sănătoși de aceeași vârstă.

Actualmente, un diagnostic exact al demenței Alzheimer poate fi confirmat fie prin examen anatomopatologic post-mortem, fie prin puncție lombară la pacienții vii, procedură care implică recoltarea lichidului cefalorahidian în scopul dozării proteinelor asociate bolii. Deși această tehnică este considerată sigură, ea este invazivă și greu accesibilă în practica medicală de zi cu zi. În schimb, o analiză a sângelui ar oferi o metodă rapidă și mult mai ușor de aplicat la scară largă.

Abia atunci când individul însuși remarcă primele semne ale unei schimbări

Un studiu recent subliniază faptul că anumite persoane cu vârsta de 45 de ani pot observa modificări fine ale capacității lor de a-și aminti înainte ca acestea să poată fi identificate prin metode de evaluare standard. Există două posibile explicații pentru acest fenomen, luate în considerare de cercetători. Una dintre ele sugerează că nivelul de proteină pTau181 începe să se ridice în stadiile incipiente ale procesului patologic, moment în care oamenii pot începe să observe mici schimbări în memoria lor, însă înainte ca aceste alterări să poată fi depistate prin teste clinice obișnuite sau prin RMN.

În cadrul celei de-a doua ipoteze, se consideră că nivelurile crescute ale proteinei la vârsta de 45 de ani ar putea să nu fie asociate cu boala Alzheimer, eficiența biomarkerului fiind limitată la detectarea la vârste mai înaintate. Clarificarea acestei întrebări va avea loc în cadrul reevaluărilor viitoare ale aceleiași cohorte, evaluarea la vârsta de 52 de ani fiind deja finalizată. Până atunci, experții sugerează investigarea simptomelor de uitare și scăderea capacității de concentrare după vârsta de 45 de ani.

Comisia Lancet pentru prevenția demenței a identificat 14 factori de risc modificabili care pot influența apariția demenței.

În anul 2024, un grup de experți de top în neurologie și epidemiologie, reuniți în cadrul Comisiei Lancet pentru prevenția demenței, au lansat o nouă versiune a raportului lor, care a devenit o sursă de referință în domeniu. Acest document a stabilit că există 14 factori de risc care pot fi modificați și care, dacă sunt abordați prompt, ar putea preveni sau amâna apariția a până la 45% din totalul cazurilor de demență la nivel global.

La mijlocul vieții, care se întinde între 40 și 65 de ani, raportul evidențiază patru obiective cheie: mai multe domenii sunt vizate conform acestuia.

Prevenirea bolilor cardiovasculare și reducerea riscului de demență sunt strâns legate de patru factori cheie, după cum urmează:

• reglarea tensiunii arteriale,
• tratarea deficienței de auz,
• prevenirea supraponderalității,
• controlul nivelului de colesterol rău LDL în limitele normale.
• corectarea hipoacuziei,

În plus față de acestea, există o serie de strategii care pot fi adoptate la orice vârstă pentru a preveni sau întârzia apariția problemelor de sănătate. Activitatea fizică regulată și îmbunătățirea calității somnului sunt esențiale. De asemenea, menținerea relațiilor sociale și abordarea depresiunii sunt considerate măsuri importante. Alte recomandări includ abandonarea fumatului, consumul moderat de alcool, reducerea expunerii la poluare, prevenirea traumatismelor craniene și corectarea problemelor de vedere, după cum arată raportul.

Nu este indicat ca toți adulții cu vârsta peste 45 de ani să se supună unor teste de evaluare. Motivulbenefică, însă nu în cazul tuturor adulților.

Deși rezultatele acestui studiu sunt interesante, testarea nivelului de pTau181 la toți adulții de 45 de ani nu este încă justificată. Această analiză nu face parte din procedurile de rutină, iar utilizarea sa pentru depistarea precoce a bolii Alzheimer la persoane sănătoase necesită confirmare prin cercetări suplimentare la nivel internațional, care să implice diverse grupuri populaționale. Este important de remarcat că Cohorta Dunedin, deși oferă date valoroase datorită duratei și rigurozității monitorizării, este compusă în mare parte din persoane cu origini europene din Noua Zeelandă.

Evaluarea medicală capătă sens atunci când episoadele devin recurente, se înrăutățesc sau sunt sesizate și de către membrii familiei. Inițial, medicul poate examina posibile cauze comune și ușor de tratat, cum ar fi afecțiunile tiroidiene, tulburările de somn, stările de anxietate și depresie, carența de vitamina B12 sau reacții adverse provocate de anumite medicamente. În situația în care aceste posibile explicații nu sunt convingătoare, consultul neurologic poate determina necesitatea unei monitorizări atente, a unor teste cognitive complexe sau a unor investigații mai aprofundate.