Frica de declin cognitiv și de pierdere a memoriei odată cu înaintarea în vârstă reprezintă una dintre cele mai mari îngrijorări ale omului modern. Cu toate acestea, în timp ce majoritatea populației asociază bătrânețea cu o erodare inevitabilă a funcțiilor cerebrale, comunitatea științifică a identificat un grup fascinant de persoane care sfidează trecerea timpului: așa-numiții „super-bătrâni” (SuperAgers), potrivit Your Tango.
Indivizii în vârstă peste 80 de ani, ale căror abilități mentale se apropie de cele ale unor persoane cu zeci de ani mai tinere, sunt denumiți „SuperAgers” sau „super-bătrâni” și fac obiectul studiilor cercetătorilor, care urmăresc să descopere factorii ce susțin reziliența cognitivă.
Mai exact, se referă la octogenari și nonagenari ale căror performanțe la testele de memorie, atenție și procesare cognitivă sunt comparabile cu cele ale unor persoane cu două sau trei decenii mai tinere.
Dr. Michael Hunter, expert în longevitate, a examinat concluziile studiului de referință Northwestern SuperAging Study, un experiment clinic desfășurat pe 25 de ani. Concluzia finală a demolat numeroase mituri populare despre îmbătrânirea sănătoasă.
Studiul indică că legăturile sociale pot avea un impact semnificativ asupra păstrării sănătății cerebrale și a memoriei pe măsură ce înaintăm în vârstă.
În ciuda faptului că alimentația echilibrată, consumul adecvat de lichide și exercițiile zilnice constituie coloane vertebrale esențiale pentru bunăstarea fizică, studiile realizate pe parcursul a un sfert de secol indică faptul că factorul de protecție cel mai eficient împotriva atrofiei cerebrale este conexiunea socială activă.
Super-bătrânii nu se retrag în izolare sau nu se limitează doar la rezolvarea de rebusuri. Ei se implică activ în viața comunității: cântă în coruri, participă la evenimente sportive, pictează alături de tineri și mențin conversații zilnice cu vecinii și comercianții locali.
Într-un dialog simplu, se pot activa simultan numeroase procese cognitive. Individul trebuie să monitorizeze cuvintele interlocutorului, să rețină informații, să genereze răspunsuri, să analizeze emoțiile și să ajusteze reacțiile în funcție de context.
Aceste activități impun simultan multiple rețele neuronale.
Mai mult, legăturile strânse pot ajuta la diminuarea stresului, la conservarea sentimentului de apartenență și la susținerea unei rutine active. Aceste aspecte sunt importante pentru bunăstarea generală, inclusiv pentru sănătatea mintală.
„Fiecare conversație este un antrenament”
Se afirmă că mesajul principal al documentului, semnat de către dr. Hunter, este că fiecare conversație reprezintă un antrenament.
Neurologii au identificat în cadrul studiului un aspect surprinzător legat de creierul acestor indivizi: aceștia prezintă o densitate excepțional de ridicată a celulelor nervoase Von Economo, specializate în procesarea emoțiilor, empatiei și intuiției sociale. În plus, contactul uman frecvent contribuie la menținerea unui volum cerebral mai mare, la protejarea sinapselor și la scăderea nivelului de markeri inflamatori din organism.
„Michelangelo a sculptat Pietà la șaptezeci de ani. Frank Lloyd Wright a proiectat Guggenheim la optzeci de ani. Toni Morrison a publicat Home la 81 de ani. Clint Eastwood, același om care a șchiopătat prin Gran Torino , l-a regizat pe Richard Jewell la 89 de ani. Aceste cifre ne amintesc că îmbătrânirea nu este un marș unidirecțional spre umbră. Ceva din creier, din spirit, poate rămâne surprinzător de viu. Oamenii de știință au dat acestui fenomen un nume: super-îmbătrânire.”, spune dr. Hunter.
În opoziție, la polul opus, izolarea socială influențează direct structura cerebrală.
O conversație simplă activează simultan zonele cerebrale dedicate limbajului, memoriei, analizei critice și controlului motor, oferind un antrenament cognitiv complet.
“Atunci când ne conectăm cu ceilalți, cortizolul scade, neurochimicalele protectoare cresc, iar circuitele neuronale rămân active. Singurătatea, în schimb, scaldă creierul în hormoni de stres și accelerează atrofierea. Fiecare conversație este un antrenament. Fiecare râs este
Un nou studiu, publicat în Nature Communications, indică faptul că indivizii care experimentează aceste tipuri de izolare socială pot suferi cu până la șase ani de viață mai puțini, fără a prezenta tulburări mintale precum depresia și anxietatea.
Dr. Michael Hunter prezintă și cazul mamei sale, o femeie de 90 de ani, care își petrece fiecare zi traversând cinci kilometri pe jos, păstrează o viață socială extrem de activă și manifestă o claritate mentală fără cusur, ilustrând că starea de spirit și contactul uman constituie veritabile remedii naturale.
„Își amintește nume, date și povești cu claritatea cuiva cu zeci de ani mai tânăr. Râde ușor. Ascultă cu atenție.”
dr. Hunter a menționat această observație în legătură cu mama sa.
În scopul de a adopta obiceiurile celor super-bătrâni, experții în longevitate sugerează introducerea unor practici ușoare, destinate să evite singurătatea:
„Memoria nu este doar neuroni care activează. Este vorba de voci care răsună. Mintea rămâne ageră atunci când inima rămâne deschisă.”
expertul în longevitate afirmă.
Când o minte rămâne izolată, aceasta devine susceptibilă, în contrast cu o minte ancorată în relații umane calde, care își păstrează elasticitatea și rezistența în fața bolilor neurodegenerative.
COMENTARII / 0