Cinci alpiniști români bat record în Himalaya, ajung pe Ama Dablam

În data de 26 octombrie, cinci alpinisti români au atins vârful Ama Dablam, situat în Himalaya la 6.812 metri deasupra nivelului mării.

Reușita reprezintă un record pentru alpinismul autohton, fiind cea mai mare expediție românească de succes pe unul dintre cele mai dificile vârfuri montane din lume. Alpinistul și ghidul clujean Radu Albu, coordonatorul întreprinderii complexe, a oferit pentru Libertatea detalii în exclusivitate.

În aceeași expediție, cinci alpiniști români au atins vârful: Alina Isopescu, 42 de ani, din Suceava; David Eghedi, 26 de ani, din Oradea; Călin Lupo, 40 de ani, din Cluj; Vladimir Fălcătescu, 29 de ani, din București; și Radu Albu, 43 de ani, din Cluj, coordonatorul întregii echipe. Această performanță a depășit recordul anterior, stabilit de trei alpiniști români care au reușit ascensiunea în cadrul unei singure expediții.

Citește șiFC Argeș – Dinamo 2-1: Piteștenii strălucesc în prelungiri după ocazii

În primăvara anului 2016, trei alpiniști români — Marius Gane, Zsolt Török și Teofil Vlad (Teo Vlad) — au cucerit vârful Ama Dablam (6.812 metri) din Himalaya

Echipa a fost formată din șase alpiniști români, dintre care cinci au reușit să atingă vârful. Al șaselea component – Robert Andraș (Miercurea Ciuc), a renunțat cu aproximativ 300 de metri înainte de vârf.

Sub auspiciul Extreme Expeditions, expediția a fost pusă în mișcare, iar coordonarea a fost asigurată de Radu Albu, alpinist originar din Cluj-Napoca, cunoscut pentru experiența sa în ascensiuni și expediții la mare altitudine.

În zona Khumbu din Nepal, muntele Ama Dablam se remarcă ca una dintre cele mai impresionante și tehnice vârfuri ale Himaliei. Deși se înalță la o altitudine mai mică decât celelalte culmi ale masivului, este celebrat pentru pereții săi verticali de stâncă și gheață, crestele expuse și pasajele care impun pregătire alpinistică, rezistență fizică și o gestionare atentă a riscurilor.

Originat în 1983, Radu Albu a dezvoltat o pasiune pentru munți încă de la tânăr. Ghidat de bunicul său și de vârfurile cele mai înalte din România, situate aproape de domiciliul său, a realizat prima sa escaladare când avea 12 ani, urcând pe vârful Negoiu, la 2.535 m.

În urmă cu câțiva ani, Radu Albu a decis să-și transforme hobby-ul într-o profesie și să devină alpinist acreditat și sportiv. De atunci, Radu a escaladat munți și a atins vârfuri în Alpi, Himalaya, Caucaz, Tatra, Balcani și Carpați.

Într-un interviu cu publicația Libertatea, Radu Albu a relatat cum și când a apărut conceptul unei expediții românești către unul dintre cele mai impresionante vârfuri din Himalaya.

„M-a atras întotdeauna acest munte. În 2019 am reușit să îl escaladez într-o ascensiune rapidă, solitară, fără suportul șerpașilor, iar experiența a fost un real succes. Atunci m-am îndrăgostit definitiv de acest munte”, spune Radu Albu.

În luna mai a anului acesta, compania sa, Extreme Expeditions, a sărbătorit 10 ani de activitate, iar în acel moment a apărut ideea de a lansa o expediție românească de amploare. De la anul precedent, el a dorit să elaboreze un proiect aniversar remarcabil, o expediție cu importanță în alpinismul românesc, care să rămână în memoria colectivă și să constituie o realizare semnificativă.

“Dar am avut o viziune diferită. Nu mi‑am dorit să construiesc o echipă exclusiv din alpiniști consacrați, cu experiență vastă la altitudine, care ar fi putut aborda relativ ușor o asemenea ascensiune. Am vrut să organizez o expediție pe un munte extrem de dificil și tehnic, având în echipă oameni pe care eu îi pregătesc, alpiniști amatori, dar pasionați, motivați și dornici să își depășească limitele.”

Practic, mi-am propus să realizez un scenariu de film care să câștige premiul Oscar, dar cu actori despre care nu a auzit nimeni. Aceasta a fost filosofia din spatele expediției: să demonstrez că oameni obișnuiți, fără un palmares alpin impresionant, dar cu pregătire, determinare, disciplină și o conducere competentă, pot ajunge pe unul dintre cele mai dificile și spectaculoase vârfuri ale lumii”, a declarat pentru Libertatea Radu Albu, liderul expediției.

În toamna anului 2025, Albu a început să planifice compoziția echipei, la aproximativ un an înainte de ascensiune. Printre potențialii membri, unii erau deja familiarizați cu el, fiind clienți în alte expediții sau excursii montane.

Alți alpiniști au fost observați în tururi organizate de ghizi montani diferiți. Radu Albu a monitorizat evoluția lor, activitatea personală și, în special, apetitul lor pentru provocări din ce în ce mai mari și pentru atingerea unor altitudini superioare.

În ianuarie 2026 a inițiat contactul și a constituit grupul. S-a supus unui plan de antrenament personalizat, realizat atât în perioada rece, cât și în cea caldă. Radu Albu a coordonat sesiuni de ascensiune, a explorat împreună cu partenerii săi trasee neetichete și provocatoare sub zăpadă în Munții Făgăraș și a realizat escaladă pe stâncă în teritoriul românesc.

„Pregătirea fizică și tehnică a reprezentat însă doar o parte a procesului.”

În întregul proces de pregătire, am acordat o atenție specială componentei psihologice. Am încercat să îi cunosc pe fiecare în detaliu, să evaluez reacțiile lor în situații dificile, să îi confrunt treptat cu disconfort, oboseală, frig și expunere, și să le explic ce urmează și cum trebuie să răspundă în diferite circumstanțe.

În cadrul pregătirii, am adus câțiva membri ai grupului și pe Mont Blanc, unde am putut să verificăm limitele lor în condiții de frig extrem, pe teren alpin vertical și la altitudini foarte înalte. Scopul a fost să îi obișnuim treptat cu abrupturile, expunerea și dimensiunea pereților pe care, în viitor, îi vor întâlni pe Ama Dablam.

Așadar, pregătirea efectivă a echipei a durat aproximativ zece luni, însă procesul de selecție și de identificare a oamenilor alături de care îmi doream să construiesc acest proiect începuse încă din toamna anului trecut. Pentru mine, succesul unei asemenea expediții începe cu mult înainte de a ajunge în Himalaya. Începe cu alegerea oamenilor potriviți”, spune Radu Albu.

Pe 9 octombrie 2026, alpiniștii au părăsit România, marcând debutul expediției.

Radu Albu a planificat întregul itinerar cu atenție sporită, având în vedere că membrii echipei nu erau alpiniști profesioniști. Prin urmare, a pus accent special pe aclimatizare, care trebuia să fie realizată impecabil, însă fără a le impune participanților un efort excesiv înainte de ascensiunea propriu-zisă.

„Inițial, una dintre variantele luate în calcul era să facem ciclurile de aclimatizare chiar pe Ama Dablam. Asta ar fi presupus să urcăm și să coborâm de mai multe ori pe pereții tehnici ai muntelui, înainte de tentativa finală de vârf. Consideram însă că o asemenea abordare ar fi consumat prea mult din energia echipei.

Am ales, în consecință, o strategie diferită. Am făcut aclimatizarea în zona Everestului, unde am ajuns până la Everest Base Camp, la 5.364 de metri, iar ulterior am urcat Lobuche East, un vârf de 6.119 metri. Este un munte de altitudine, cu un caracter semitehnic, dar care ne-a permis să acumulăm experiența și aclimatizarea necesare fără să ne epuizăm fizic”, povestește Radu Albu.

După finalizarea acelei faze, alpiniștii s-au întors în Ama Dablam, unde au petrecut o zi de repaus în tabăra de bază, înainte de a porni ascensiunea finală, a cărei durată a fost de trei zile.

Radu Albu a optat pentru o abordare distinctă față de metoda tradițională de escaladă. În mod obișnuit, traseul implică plecarea de la tabăra de bază, petrecerea nopții la tabăra 1, continuarea către tabăra 2, urmată de o ascensiune finală foarte lungă, de aproximativ 12-14 ore, până la vârf.

„Noi am decis să modificăm acest plan. Am urcat din tabăra de bază în tabăra 1, unde am dormit o noapte întreagă. A doua zi am continuat ascensiunea spre tabăra 2, traversând și escaladând celebrul Yellow Tower, unul dintre cele mai solicitante pasaje tehnice ale traseului, după care am continuat până în tabăra 3.”

Motivul principal pentru această alegere a fost clar: zona situată între taberele 1 și 3 reprezintă cea mai tehnică porțiune a muntelui, caracterizată prin pereți verticali de stâncă și gheață, trasee de cățărare complicate și regiuni extrem de expuse. Am decis să traversăm aceste secțiuni în timpul zilei, când vizibilitatea este optimă, evitând nopțile, spre deosebire de metoda tradițională.

În plus, mutându-ne în tabăra 3, am reușit să scurtăm considerabil ascensiunea finală spre vârf. În locul unei tentative de 8-10 sau chiar 12 ore, am redus timpul de ascensiune aproape la jumătate”, explică Radu Albu.

Alpiniștii români au plecat din tabăra 3 în jurul orei 3:30 dimineața și au ajuns pe vârf la ora 7:42, ora Nepalului. Această strategie s-a dovedit extrem de eficientă. S-au redus timpul de expunere la frig și efortul fizic din etapa finală, evitând ca membrii echipei să ajungă într-un stadiu avansat de epuizare sau hipotermie: „Cred că această abordare, adaptată nivelului și capacităților echipei, a fost unul dintre factorii importanți care au contribuit la succesul expediției”.

Din punct de vedere tehnic, se identifică trei porțiuni majore ce constituie provocări semnificative în escalada pe Ama Dablam. Totuși, trebuie subliniat că intregul traseu este dificil, iar greutatea nu se restrânge doar la aceste porțiuni.

Alpiniștii numesc primul și unul dintre cele mai dificile trasee Yellow Tower. Acest perete măsoară în jur de 22 de metri și se află între taberele 1 și 2, la o altitudine de 6000 de metri.

„Este un perete vertical, cu foarte puține prize naturale. Pentru a-l escalada cu un rucsac de 10-15 kilograme în spate, singura soluție practică este folosirea unui blocator pe coarda fixă, prin care te tragi progresiv în sus”, spune Radu Albu

Al doilea punct semnificativ este Grey Couloir, o porțiune de aproximativ 150 de metri de perete vertical mixt, alcătuit din stâncă și gheață. În această secțiune, escalada se realizează prin blocatori atașați la corzi fixe și prin utilizarea colțarilor. Se caracterizează printr-o tehnică deosebit de avansată și o panta abruptă, iar o cădere eventuală ar putea produce consecințe grave, având în vedere că sub traseu se află o prăpastie de 700-800 de metri.

Al treilea segment se numește Mushroom Ridge. Această zonă prezintă expunere maximă, constituind o creastă îngustă din zăpadă și rocă, pe care trebuie să o parcurgi pentru a ajunge la tabăra 3. Este unul dintre locurile unde atenția ta trebuie să rămână neclintită. O cădere, spre stânga sau spre dreapta, ar putea să te arunce într-un hău mai înalt de 1,000 de metri.

În afara acestor trei secțiuni, o altă provocare semnificativă constă în segmentul final al expediției, unde se află un zid de gheață de aproximativ 400-500 de metri, cu înclinații ce ating 80-90 de grade. În acest sector, progresul se realizează în mod continuu cu ajutorul corzilor fixe, având ca suport colțarii și echipamentul tehnic de ascensiune.

Expediția românească a pornit din București în data de 9 octombrie și s-a întors pe 28 octombrie. Prin urmare, toată călătoria a avut o durată de circa trei săptămâni.

În această fază s-au realizat toate etapele inițiativei desfășurate în Nepal: deplasarea către regiunea Everestului, aclimatizarea la Everest Base Camp și Kala Patthar, ascensiunea pe Lobuche East (6.119 m) și, în final, penetrarea vârfului Ama Dablam (6.814 m).

Călătoria efectivă către vârful Ama Dablam a durat cinci zile și patru nopți, incluzând mutarea între tabere și încercarea finală de a atinge cresta.

Radu Albu dezvăluie că nu a avut niciun moment în care să se gândească să renunțe: „Din punct de vedere tehnic și fizic, pentru mine expediția nu a reprezentat o dificultate majoră. Am avut o tuse pe care am reușit să o țin sub control, însă nu mi-a afectat capacitatea de a conduce ascensiunea. În schimb, unul dintre cei șase membri ai echipei a decis să renunțe cu aproximativ 300 de metri diferență de nivel înainte de vârf.

Decizia a fost una personală, pe care am respectat-o, și nu am putut să o influențez. Pe parcursul ascensiunii, mișcarea mea era constantă printre membrii echipei, încercând să îi urmăresc și să verific că toți sunt în ordine. În față se aflau Alina Isopescu, urmată de David Egedi. Mă deplasam între aceștia și ceilalți colegi, Vladimir Fălcăteșcu, Călin Lupo și Robert Andraș, care încheia grupul.

Pe acel zid de gheață, înălțându‑se la aproximativ 400 de metri și având pante de 70 și 90 de grade, era foarte greu să urc și să cobor în mod continuu pentru a inspecta fiecare coleg din echipă. Într-un anumit instant, Robert a rămas în urmă, iar din cauza vântului și a zgomotului generat de condițiile de pe acel zid, nu am putut mai stabili contact direct cu el. Mai târziu, am aflat că a luat hotărârea de a renunța la ascensiune.

Radu Albu a insistat în mod constant, atât în pregătirea echipei, cât și în timpul ascensiunii, să nu se concentreze obsesiv asupra vârfului.

„Le-am spus să nu se gândească la cât de departe sau cât de sus mai au de ajuns, ci să se concentreze exclusiv asupra următorului pas. Uneori, pe munte, trebuie să uiți cât de departe este obiectivul și să te concentrezi doar pe ceea ce ai de făcut în următoarele câteva secunde. Aceasta este una dintre lecțiile importante ale alpinismului: un obiectiv aparent imposibil devine realizabil atunci când îl împarți în pași mici și ai răbdarea și disciplina de a-i parcurge pe fiecare în parte”, consideră alpinistul Radu Albu.

Într-o conversație cu Radu Albu, Libertatea a solicitat informații despre alimentația pe care o adoptă un alpinist în timpul ascensiunii pe Ama Dablam.

„În ceea ce privește alimentele pe care le-am consumat pe Ama Dablam, veți fi probabil uimiți. Meniul nostru era incredibil de simplu: ceai, biscuiți, terci de ovăz și, din când în când, supă instant de pui. Aceasta constituia principalul aport alimentar în timpul ascensiunii. La astfel de altitudini, condițiile de campare devin extrem de restrictive.”

De exemplu, tabăra 2 se află pe o regiune de stâncă, între bolovani, unde se pot găzdui doar 10 corturi. Nu există zone plane pentru a te așeza confortabil, iar spațiu pentru a instala o bucătărie reală lipsește complet. În astfel de condiții, mâncarea trebuie să fie simplă, ușor de preparat, să ocupe puțin spațiu și să furnizeze energia necesară pentru efort”, spune Radu Albu, coordonatorul expediției românești pe Ama Dablam.

Pe de altă parte, când analizăm dieta unui alpinist în faza de pregătire a unei astfel de expediții, realitatea este complet diferită. Este esențial ca aceștia să consume un regim alimentar echilibrat, plin de proteine, esențiale pentru creșterea și păstrarea masei musculare, și carbohidrați, care asigură energia necesară pentru antrenamente și efortul fizic continuu.

În același timp, dieta trebuie monitorizată cu atenție în ceea ce privește aportul de calorii și grăsimi, astfel încât alpiniștii să nu acumuleze kilograme inutile pe care ulterior să fie nevoiți să le transporte în spate la altitudine.

„În alpinismul de mare altitudine, fiecare kilogram contează, iar echilibrul dintre greutatea corporală, masa musculară și rezistența fizică poate face o diferență importantă”, adaugă Radu Albu.

În data de 23 octombrie 2019, Radu Albu a ajuns pentru prima dată pe vârful Ama Dablam, după ce a parcurs traseul în peste 16 ore.

Șapte ani în urmă, acesta a escaladat pentru prima dată pe Ama Dablam, fiind motivat în principal de complexitatea acestui munte.

Din păcate, condițiile meteorologice s-au deteriorat și a fost nevoit să își adapteze strategia, efectuând o ascensiune mult mai rapidă decât își propusese inițial. A urcat din tabăra de bază până în tabăra 2 în aproximativ opt ore și jumătate – nouă ore. Acolo s-a odihnit pentru scurt timp, după care a continuat ascensiunea spre vârf, care a mai durat aproximativ șapte ore și jumătate – opt ore.

„Ceea ce mă atrage cel mai mult la Ama Dablam este combinația dintre frumusețea sa spectaculoasă, verticalitatea pereților, dificultatea tehnică și istoria acestui munte. Este ceea ce noi, alpiniștii, numim adesea „muntele alpiniștilor”, deoarece este o ascensiune ce presupune cu adevărat experiență de alpinism, tehnică și capacitatea de a te descurca pe teren vertical. Există o diferență fundamentală între Ama Dablam și alți munți celebri din Himalaya.

De exemplu, pe Everest, chiar dacă ne referim la altitudinea impresionantă de 8.848 de metri, majoritatea traseului obișnuit implică deplasarea pe zăpadă și ghețar, într-un stil ce se aseamănă mai mult cu un trekking de mare altitudine, echipat cu bețe și apar

Alpinistul român apreciat a împărtășit, în cadrul interviului cu Libertatea, motivele pentru care a apărut pasiunea sa pentru munte și modul în care aceasta a evoluat.

„Pasiunea mea pentru munte s-a născut, în primul rând, prin expunere. Mi-au fost dragi munții încă din copilărie. Am fost mereu atras de curiozitatea de a descoperi ce se întâmplă acolo sus, cum este viața la altitudini mari și ce se ascunde dincolo de crestele pe care le vedeam de jos. Am avut întotdeauna sentimentul că pe marile vârfuri există ceva aparte, aproape mistic. Curiozitatea aceasta a fost, de fapt, motorul care mi-a alimentat pasiunea”, precizează Radu Albu.

În cele din urmă, fascinația pentru munte s-a transformat într-o pasiune sportivă. S-a convertit în alpinist de altitudine și a început să se aventureze pe munți din ce în ce mai înalți și mai dificili. În timp, a hotărât să extindă această experiență în domeniul ghidajului montan, devenind ghid și începând să îi însoțească pe alții în propriile lor aventuri și scopuri montane.

„Astăzi, satisfacția mea nu mai vine atât de mult din fotografia personală sau din faptul că am mai bifat un vârf, ci din ceea ce văd în ochii oamenilor pe care îi conduc. Mă emoționează să văd oameni care plâng de fericire atunci când ajung pe un vârf pe care, poate, cu doar câteva săptămâni înainte, nici nu îndrăzneau să viseze că îl vor putea urca.

Oameni care au trecut prin zile întregi de efort, oboseală, teamă și momente dificile, dar care, în cele din urmă, reușesc să își îndeplinească un vis. Acolo îmi găsesc eu satisfacția și măsor propria reușită ca alpinist și ghid montan: în fericirea oamenilor care reușesc să își depășească limitele și să ajungă acolo unde și-au dorit. Dacă am putut contribui la împlinirea visului lor, simt că mi-am îndeplinit și eu misiunea”, spune Radu Albu.

Până în prezent, el a escaladat zeci de culmi înalte, fiecare depășind 5.000 de metri, iar unele dintre ele a urcat de mai multe ori. Radu Albu a urcat de opt ori pe Kilimanjaro, de șapte ori pe Island Peak, a participat la patru expediții pe Aconcagua, a urcat de opt ori pe Mont Blanc și de aproximativ șapte ori pe Elbrus. Ascensiunile sale s-au desfășurat pe cinci continente, conferindu-i o experiență considerabilă în alpinismul de mare altitudine.

„Dacă ar fi să aleg cea mai dificilă ascensiune, aș menționa vârful Manaslu, din Himalaya nepaleză, care are 8.163 de metri. Dificultatea acestei expediții nu a fost neapărat una tehnică, ci a ținut mai ales de altitudine, de durata și complexitatea abordării, precum și de numeroșii factori care intervin într-o ascensiune de peste 8.000 de metri.

Chiar și acolo, însă, nu am avut niciun moment în care să spun că nu mai pot continua sau că vreau să renunț. Mă pregătisem foarte serios pentru acea expediție, timp de nouă luni, cu antrenamente șase zile pe săptămână. Am ajuns acolo pregătit, mi-am făcut treaba cât am putut de bine, am reușit să ating vârful și, cel mai important, m-am întors acasă sănătos”, rememorează Radu Albu.

În 2016, a înființat Extreme Expeditions, o dintre cele mai mari și cele mai cunoscute companii de organizare a expedițiilor din România.

„Până în prezent am ghidat peste 1.500 de persoane și am organizat sute de expediții și ture montane. Este un lucru de care sunt foarte mândru. Mai mult decât atât, sunt mândru să spun că, în toți acești ani și în tot acest volum de activitate, nu am avut nici măcar o gleznă scrântită în rândul persoanelor pe care le-am ghidat.

În alpinismul de altitudine extremă și în expedițiile la scară globală, incidentele apar, uneori cu consecințe tragice. În perioada expediției noastre pe Ama Dablam, am împărțit cortul comun din tabăra de bază cu un alpinist german pentru câteva zile.

Aveam același spațiu de campare și același bucătar. Ulterior, acesta a suferit un accident tragic în zona taberei 3, în urma unei căderi pe terenul extrem de abrupt al muntelui, pierzându-și viața. Este o întâmplare care ne amintește cât de serioase sunt riscurile acestui sport și cât de importantă este siguranța. Pentru mine, securitatea oamenilor pe care îi conduc pe munte este mai importantă decât orice aspect comercial. În expedițiile noastre importante, rata de succes se situează, în general, între 80 și 90%. Cu alte cuvinte, din zece participanți, aproximativ opt sau nouă reușesc să ajungă pe vârf. Pentru a obține asemenea rezultate, trebuie să excelăm”, concluzionează Radu Albu.