Ianis Hagi (27 de ani) are un acord de principiu cu Marseille, după cum a anunțat presa din Franța, doar că transferul românului în Ligue 1 ar mai putea întârzia.Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1Europa League: Celta Vigo – Juventus, joi, 22:00, DGS 2Ianis Hagi mai are contract cu Alanyaspor până în vara anului 2027, dar în ultima perioadă, în presa din Franța au apărut mai multe informații potrivit cărora este pe lista celor Marseille. Cele două părți ar fi bătut deja palma, iar internaționalul român ar fi așteptat la Marsilia. Conducătorii clubului francez au fost inclusiv la București pentru a-l urmări pe internaționalul român.Transferul lui Ianis Hagi la Marseille, momentan sub semnul întrebării: clubul francez ar putea primi noi sancțiuni de la DNCGChiar dacă are un acord cu Marseille, Ianis Hagi încă nu e sigur că ar putea face pasul către Marseille în perioada de mercato din ianuarie. Clubul francez are în continuare interdicție la transferuri din cauza problemelor financiare, iar situația ar putea rămâne blocată cel puțin până în vara lui 2027, anunță cei de la L’Equipe.Direcția Națională de Control a Gestionării (DNCG), organismul de supraveghere financiară al fotbalului francez, ar urma să ia o decizie în privința celor de la Marseille, care în acest moment nu sună bine.Clubul Marseille nu și-ar fi respectat promisiunile financiare de la startul sezonului, iar la final de noiembrie DNCG ar putea menține în continuare interdicția la transferuri și să dicteze o penalizare de puncte pentru startul sezonului următor din Ligue 1. O retrogradare a echipei nu este luată în calcul, precizează sursa citată.”În plus, având în vedere situația financiară a clubului, pare puțin probabil, dacă nu chiar imposibil, ca aceștia să își poată întări lotul în perioada de transferuri de iarnă. Aflată într-o poziție dificilă, OM – în prezent pe locul 13 în Ligue 1 după șase etape – riscă, dimpotrivă, să-și vadă clasamentul slăbit și mai mult, în timp ce vânzările unor jucători anume ar putea permite conducerii clubului să relaxeze într-o oarecare măsură restricțiile financiare impuse de DNCG”, au precizat cei de la getfootballnewsfrance.com.Chiar dacă ar debloca interdicția la transferuri, Marseille ar trebui să ajungă și la un acord cu Alanyaspor pentru transferul lui Ianis Hagi, întrucât românul mai are contract cu turcii până la finalul stagiunii. Rămâne de văzut cum se vor desfășura lucrurile în perioada următoare.Ianis Hagi e căsătorit cu Elena Tănase și împreună au un băiețelGalerie FotoIanis Hagi a mai jucat doar la Alaves în top 5 campionate din EuropaPentru Ianis Hagi ar fi cu adevărat transferul carierei, mai ales că Marseille este una dintre cele mai importante grupări din prima ligă a Franței.În TOP 5 campionate, Ianis Hagi a mai evoluat doar pentru Alaves, în stagiunea 2023/2024 din La Liga. Luceafărul București, Viitorul, Fiorentina, Genk, Rangers și Alaves sunt cluburile la care a mai fost legitimat mijlocașul în carieră.Ianis Hagi a jucat în România – Suedia 0-1, meci din Liga Națiunilor. VIDEO cu rezumatul meciuluiProgramul României în grupa din Liga B a Ligii NațiunilorClasamentul Grupei B4 din Liga Națiunilor transfer , ianis hagi , transfer ianis hagi , ianis hagi marseille Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Citește șiRoy Keane: Manchester United e un haos de circ, nu mai pot fi calm
COMENTARII / 0