Hagi și Nadia nu pot mai conduce singuri brandul sportiv al României

În seara precedentă, alături de 46.000 de spectatori, am asistat la meciul din Arena Națională în care România a învins Polonia cu scorul de 2-1. Sensul profund al momentului, când se aude imnul național și fiecare gol al echipei naționale este trăit cu intensitate, nu poate fi descris cu cuvinte.

Cicâldău și Man au reușit să insufle speranță în doar patru minute, demonstrând că am putea triumfa pe teren propriu; în final, Gică Hagi a înregistrat prima victorie oficială din noul său mandat de selecționer. În schimb, acum 40 de zile, în Varșovia, am înfrânt cu scorul de 0-6.

Relația noastră cu sportul se manifestă prin contrastele dintre 0-6 și 2-1. În decursul unei luni trecem de la suferință la euforie, iar de fiecare dată susținem că o victorie poate soluționa problemele noastre sistemice. Rezultatul de aseară nu schimbă imaginea noastră în lume; este doar o vitamină care, la suprafață, ne face să ne simțim mai bine.

Citește șiCâți români au urmărit meciul România-Polonia, scor 2-1

Reputația unei națiuni prin intermediul sportului nu se obține în 90 de minute, ci se dezvoltă pe parcursul anilor, prin efort și investiții.

În joc se afla Ianis Hagi, iar pe bancă stătea Gică Hagi. În mod simbolic, încărcat de emoție. Însă, dincolo de acest aspect, apare o întrebare incomodă: cum se poate ca, în 2026, să ne concentrăm exclusiv pe Hagi și Nadia atunci când discutăm despre mândria națională? În ciuda unor excepții, prin intermediul lor suntem recunoscuți la nivel mondial. În plus, a trecut deja jumătate de secol de la 10‑ul din Montreal.

În urmă cu un an, am scris despre potențialul neexploatat al României în crearea brandului național.

Un simbol al unei țări este ceea ce îți apare în minte când asculți numele unei națiuni. Nu este stabilit de un minister și nu îl obținem printr-un slogan. Se construiește pe baza punctelor forte ale noastre și impune schimbări acolo unde este necesar pentru a putea fi recunoscut dincolo de peisajele frumoase și de Dracula.

Brandul de țară acționează în tăcere, determinând cât de ușor putem vinde produsele noastre peste frontiere, să atragem un investitor, să convingem un turist să ne viziteze sau să aducem studenți străini în România.

În Global Soft Power Index 2026, România a crescut cu două poziții, ajungând la 53 din 193 de state. Acest avans este modest. Totuși, considerăm că merită mai mult, având în vedere că țara are 19 milioane de locuitori și face parte din UE și NATO.

Sportul reprezintă una dintre cele rare modalități prin care obținem atenția internațională fără a cheltui bani. Nicio campanie publicitară nu poate achiziționa impactul vizual al unei finale sau al unui podium. În momentul în care un român obține o medalie sau când câștigăm un meci, nu plătim niciun leu pentru difuzare — camerele de filmare, cele ale televiziunilor și ale spectatorilor din întreaga lume se află deja prezent.

Croația are patru milioane de locuitori și a ajuns în finala Mondialului din 2018. Finala a fost văzută de aproximativ 900 de milioane de oameni. Vizitele pe site-ul oficial de turism au crescut atunci cu 250%. Azi, turismul înseamnă aproape o cincime din PIB-ul croat.

Detaliul care contează: cu șapte luni înainte de turneu, oficiul de turism lansase un clip în care jucătorii naționalei își prezentau orașele natale. Când lumea a întrebat „unde e Croația?”, răspunsul era deja filmat.

Slovenia, cu aproximativ două milioane de rezidenți, se distinge ca probabil cea mai bună combinație sport-imagine din Europa. În cadrul inițiativei I feel Slovenia, lansată în 2007, sportivii Luka Dončić, Tadej Pogačar, Primož Roglič și Janja Garnbret au fost numiți ambasadori oficiali ai turismului sloven.

Colaborarea cu Dončić a fost evaluată la 100.000 de euro pe an, o sumă modestă raportat la audiența lui. Slovenii au mers mai departe: un parteneriat cu Dallas Mavericks pentru a impulsiona nu doar turismul, ci și afacerile și investițiile.

Din Norvegia se extrage o lecție fundamentală. Pentru copiii sub 13 ani nu există clasamente naționale și scoruri publicate, iar focalizarea se concentrează pe bucuria de a practica sport, toate sub umbrela Children’s Rights in Sport.

Concluzia: tinerii au participat la peste 90%, iar echipa a obținut primul loc în clasamentul medaliilor la Jocurile de Iarnă Milano Cortina 2026. Norvegia a schimbat modul de gândire, considerând performanța ca fiind un rezultat, nu un scop final. Acest rezultat reprezintă efectul unor politici publice orientate spre bunăstarea populației și către prosperitatea economică a țării.

Numitorul al celor trei exemple: sportul e tratat ca politică publică, nu ca noroc și manifestare sau speranță.

Când ne referim la sport, asociem efortul fizic, medalile și renumele celor care ajung pe podium. În schimb, economiștii analizează impactul asupra locurilor de muncă și a capitalului ce revin în economie. Conform unui studiu al Comisiei Europene, activitatea sportivă contribuie cu 2,12% la PIB-ul Uniunii și cu 2,72% la numărul de locuri de muncă.

Sportul generează flux de turiști, coordonează evenimente, atrage vizitatori în restaurante, conferă vizibilitate, furnizează echipamente și inaugurează școli în care se antrenează viitorii campioni. În plus, aduce un element care nu poate fi înscris într-un tabel Excel: credința în posibilitate și modele ce își construiesc succesul prin motivație, disciplină și muncă.

Atunci când o țară își planifică cu atenție un turneu și produce campioni locali, ea transmite un semn evident de seriozitate și de predictibilitate. Investitorii recunosc foarte bine aceste semnale.

Nu putem să ne glumim cu bunăstarea cetățenilor. România se situează printre cele mai inactive state din Uniunea Europeană. Ultimul raport Eurobarometru indică faptul că aproape 60% dintre români declară că nu practică niciun tip de activitate fizică. Dacă un copil abandonează sportul, acesta devine un adult care va impune costuri suplimentare sistemului de sănătate, estimat la 50. Această problemă nu se limitează la imagine; reprezintă o amenințare pentru siguranța națională.

David Popovici are 22 de ani, deține patru titluri mondiale și șase europene, dintre care cele două ultime au fost câștigate anul acesta la Paris. În 2025 a fost desemnat cel mai bun înotător european. Când l-a invitat și l-a primit în România pe rivalul său de top, chinezul Pan Zhanle, a realizat o diplomatie publică superioară oricărei campanii oficiale, fără a primi niciun leu din buget.

David reprezintă acea speranță pe care o ținem vie, că și la noi se poate reuși, însă să nu uităm că, în momentan, posibilitatea există doar prin excepție.

Experiența aceeași a fost și cu Simona Halep. Campioana de Grand Slam, Simona a reprezentat singur imaginea României ani de rând. Însă povestea ei evidențiază cât de fragil este un brand național construit pe excepții: când nu mai este pe teren, nu există nicio structură de sprijin.

Aceasta constituie una dintre dificultăți. Nadia, Hagi, Halep și Popovici reprezintă excepții. S-au creat prin efortul familiilor, al antrenorilor încăpățâniți și al cluburilor rezistente, nu printr-un sistem. O națiune ce se sprijină pe excepții așteaptă, în realitate, următoarea minune. Aceasta nu o generează.

Am lucrat ani buni în companii și am o deformație profesională: când văd o problemă, caut o soluție, realizez un plan de implementare cu responsabili și indicatori de performanță. Cum ar arăta câteva soluții:

Marți, la Zenica, naționala joacă din nou. Dar adevăratul meci pentru imaginea României nu se joacă acolo. Se joacă în fiecare sală de sport închisă după programul școlii, în fiecare investiție prost făcută și cu fiecare copil care renunță pentru că nu are unde să se antreneze sau care nu are modele de urmat, o motivație și o disciplină a succesul obținut prin muncă.

Hagi și Nadia ne-au lăsat o moștenire extraordinară. Datoria noastră e să construim dincolo de ea.