„Prin acest mesaj doresc să închei, o dată pentru totdeauna, toate discuțiile privind o presupusă dorință a mea de a antrena FCSB. Gândul, energia și inima mea sunt aici, la CFR, alături de oamenii care cred în mine și în care cred și eu”, susține antrenorul într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a clubului CFR Cluj.
El menționează că a rămăstat mereu
„trup și suflet”
Citește șiMihai Stoica anunță plecarea din FCSB, Gigi Becali găsește înlocuitor
pentru formația sa, oriunde s-a aflat.
„Nu am știut niciodată să fac această meserie pe jumătate. Au fost ani în care am petrecut mai mult timp la stadion decât acasă, iar jucătorii pe care îi întâlneam în fiecare dimineață au devenit, în multe momente, familia mea. Am împărțit cu ei bucuria victoriilor, dar și tăcerea grea a înfrângerilor. Doar așa am reușit să construiesc și să obțin rezultate: prin unitate, prin muncă și prin seriozitate. Nu există alt drum”, mai transmite Șumudică.
El confirmă că acum deține funcția de antrenor la CFR Cluj, club care i-a acordat respect, încredere și unitate.
Marius Șumudică abordează și modul în care suporterii îl fac să se simtă emoționat.
„Galeria CFR îmi scandează numele indiferent că jucăm acasă sau în deplasare. M-au aplaudat inclusiv atunci când am venit în Gruia din postura de antrenor al echipei adverse, iar pentru mine acest lucru spune foarte mult. Pentru un antrenor, nu există recunoaștere mai mare decât aceasta. Vă spun sincer: în acest moment al vieții mele, acest lucru valorează pentru mine la fel de mult precum câștigarea unui trofeu”, mai susține Marius Șumudică.
În August 2026, a revenit la CFR Cluj. În primul său mandat, a dirijat 15 partide, obținând 9 victorii și contribuind la calificarea echipei în grupele UEFA Conference League.

COMENTARII / 0