Valentino Rossi discută în mod sincer legătura sa cu Marco Simoncelli și incidentul tragic din 23 octombrie 2011, la circuitul Sepang, într-o secțiune din cartea autobiografică „Valentino Rossi, la mia storia”, ce va fi lansată în librării marți. Un fragment al cărții a fost difuzat în prealabil de Corriere della Sera.
Rossi își reaminteste inițial modul în care a întâlnit Simoncelli, în timp ce acesta era încă adolescent. Acesta avea aproximativ 15-16 ani, era foarte înalt, cu picioare lungi, brațe și mâini de dimensiuni mari, pe care le agita constant în timpul conversațiilor. În mintea lui Goofy din desenele animate cu Mickey Mouse, motiv pentru care i s-a atribuit porecla „Pippo”.
Citește șiDaria Silișteanu a cucerit a doua medalie de aur la Jocurile Olimpice de Tineret și a stabilit un nou record național
„Era un băiat ca noi, crescut cu natura în jur și cu marea, cu Romagna aceea care îți rămâne în ochi și în minte”
Rossi povestește.
Prietenia lor s-a consolidat în iarna dintre 2006 și 2007, când Simoncelli l-a căutat pe Valentino pentru a-i cere ajutorul în pregătirea fizică. „Vale, trebuie să progresez, să slăbesc. Mă iei să mă antrenez cu tine?”, își amintește Rossi că l-a întrebat prietenul său.
Ex-campion mondial afirmă că nu a avut niciodată temeri că Marco Simoncelli ar putea deveni un adversar periculos pentru el. În schimb, îl considera un frate mai tânăr pe care dorea să-l sprijine. Îl descrie ca fiind extrem de prietenos, blând, mereu în glumă, cu un suflet generos și o fire simplă.
„Eram prieteni cu adevărat, într-o perioadă în care lucrurile mergeau bine pentru amândoi”
Rossi scrie.
În 2008, ambii au obținut titlurile de campioni mondiali simultan: Rossi în categoria MotoGP și Simoncelli în 250 cc. În 2010, tânărul italian s-a alăturat competiției MotoGP, fiind parte a echipei Honda Gresini.
„Văd că este Simoncelli și că vine spre mine”
Valentino Rossi evocă competiția din Malaysia, desfășurată pe 23 octombrie 2011, ziua în care Simoncelli și-a pierdut viața la doar 24 de ani.
Marco Simoncelli avea 24 de ani la momentul decesului.
Simoncelli se afla în competiție cu Álvaro Bautista al Suzuki în al doilea tur. Amândoi au ajuns la virajul nouă, continuând apoi la virajul zece, un curbură lungă spre dreapta. În momentul în care a accelerat, motocicleta lui Simoncelli a pierdut aderența pe față, iar pilotul a căzut.
Rossi afirmă că, la momentul în care observă un rival căzând în fața lui, răspunde pe instinct și își direcționează atenția spre propria competiție.
„Șterg imaginea din minte. Gata, nu mai este în cursă. Așa că Simoncelli: delete. Nu există timp pentru altceva”
După ce a observat Simoncelli alunecând spre marginea exterioară a pistei, Rossi a continuat să ruleze, fără să dea seama că și motocicleta lui se îndreptau spre interiorul virajului, intersectând direct traiectoria sa.
„Din momentul în care l-am văzut căzând și dispărând din câmpul meu vizual trecuse aproximativ o secundă, poate o secundă și jumătate. În acest timp, Marco încercase să ridice motocicleta, folosindu-se de forța fizică, dar viteza scăzuse prea mult. Era întins pe motocicletă, agățat de ea, iar aceasta continua să înainteze și să se rotească aproape în jurul unui ax, spre dreapta, către interiorul virajului”, povestește Rossi.
În timp ce pilotul italian era deja în faza de accelerație, a detectat o umbră care se apropia. În acel instant se confrunta cu Colin Edwards, care se deplasa în interiorul său.
„Într-o fracțiune extrem de mică de timp, chiar în ultimul moment, îmi dau seama că acea prezență este o motocicletă. Este motocicleta lui Sic, iar el se află acolo, agățat de ea, întins împreună cu motocicleta. Îl lovim amândoi: mai întâi Colin, apoi eu, imediat după el. Trec chiar peste și simt impactul sub roți”, relatează fostul campion mondial.
Ducati a suferit o ruptură la janta, însă motoristul italian a reușit să nu cedeze și a continuat să se miște prin inerție până ajunge în zona de iarbă din interiorul circuitului.
După finalizarea competiției, nu a realizat.
Imediat după incident, Rossi se simțea speriat și confuz, însă încă nu percepea amploarea tragediei. Nu avea impresia că l-a lovit pe Simoncelli în plin și s-a îndreptat spre boxe, unde a întâlnit prietenul său Uccio.
El se afla în totală dezorientare și i‑a spus:
„I‑a zburat casca… I‑a zburat casca”
.
„Am înjurat, am închis ochii, am blestemat momentul. Pentru că o cască este o cască, iar dacă se rupe sistemul de prindere înseamnă că impactul a fost devastator”, își amintește Rossi.
În momentul în care secvențele din incident au pornit pe ecranele din paddock, italianul a observat clipul impactului și a rămas profund șocat de evenimentul ce s-a petrecut.
„Mă simțeam responsabil pentru ceea ce se întâmplase. Niciun argument legat de caracterul întâmplător al dinamicii accidentului nu reușea să îndepărteze această povară. Mă gândeam la Marco, la cum se simțea în acel moment. Îmi amintesc liniștea”, scrie Rossi.
„Am plâns. Nu știam ce să spun sau ce să fac”
Informația despre decesul lui Simoncelli a ajuns la noi prin intermediul tatălui său, Paolo, care se afla la circuit și a asistat la tragedie. Acesta a trecut peste barieră și s-a apropiat de fiul său. Îi a luat mâna și a realizat imediat că Marco nu mai era în viață.
Rossi și Uccio au pornit cu un scuter spre camera lor. Ex-pilotul a descris paddock-ul ca un oraș-fantomă, fără oameni, înconjurat doar de vânt și liniște.
Cei doi s-au așezat pe podeaua biroului, au fumat mai multe țigări și au început să plângă.
„Mă simțeam complet devastat. Nu știam ce să spun, ce să fac. Era ca și cum aș fi primit un pumn în cap. Eram amețit. Am rămas acolo, în liniște, o oră, poate chiar mai mult”, povestește Rossi.
Italianul afirmă că nu reține aproape nimic din evenimentele care au urmat acelei zile, nici dacă a avut discuții cu alții. Însă el reține cu claritate nopțile și zilele ce au urmat, când au apărut întrebările și sentimentul de vinovăție.
Se punea întrebarea dacă ar fi putut prezice evenimentul ce urma să se desfășoare, dacă ar fi trebuit să acorde mai multă atenție sau dacă ar fi putut preveni coliziunea deplasându-se mai mult în direcția dreaptă.
„Aș fi putut evita? Nu, dar răspunsul a venit după ceva timp. Acum, privind în urmă, răspunsul este nu. Însă în zilele imediat următoare morții lui Sic nu aveam niciun răspuns”
mărturisește Rossi.
Motivul pentru care nu a renunțat la motociclismul după tragedie
În cartea autobiografică, Valentino Rossi dezvăluie motivele pentru care a ales să rămână pe circuit, deși evenimentul tragic l-a afectat profund.
El reaminteste momentele petrecute cu Simoncelli și familia sa, în special excursiile cu motocicletele de motocross. La sosirea la domiciliul lui Marco, tatăl său, Paolo, încărca motocicletele în dubă, în timp ce mama sa, Rossella, pregătea lasagna.
Rossi o descrie pe mama lui Simoncelli drept o femeie extraordinar de blândă și o mamă minunată. Cei doi au rămas alături de familia Simoncelli și în timpul priveghiului, alături de un grup restrâns de prieteni care încercau să ofere sprijin celor îndurerați.
La aeroport, după ce a revenit din Malaysia, Rossi a fost întâmpinat de mass-media și de echipe de televiziune, care l-au întrebat dacă dorește să se retragă din competiții. În acea perioadă avea 32 de ani și fusese recent implicat în incidentul în care a pierdut prietenul său.
El a declarat că nu a contemplat ideea de retragere, și anume nu și în acele zile.
„Totul, absolut totul, din cauza felului în care se întâmplase, făcea parte din acest joc. Marco știa asta și îi plăcea întotdeauna să concureze. Eu am știut mereu acest lucru și mie mi-a plăcut dintotdeauna să concurez”, explică Rossi.
COMENTARII / 0