Anthropic – o firmă americană de inteligență artificială – a anunțat miercuri primul rezultat din noul său laborator de biologie moleculară: un ansamblu de enzime până acum neidentificat, detectat de modelul său Claude. Compania a prezentat această descoperire ca dovadă că inteligența artificială poate spori viteza cercetărilor de bază.
Aproape o mie de copii ale modelului Claude au lucrat în paralel şi au examinat în detaliu o bază de secvenţe ADN timp de 21 de ore pentru a realiza o analiză care i-ar lua unui cercetător uman câteva săptămâni sau chiar câteva luni pentru a o finaliza, a anunțat compania Anthropic, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Agenti de inteligență artificială au observat, în constituția unui virus bacteriofag, un model care părea să nu fi fost detectat până în prezent: secvențe scurte de ADN care se repetă la intervale regulate, împreună cu o enzimă deja identificată și cu o proteină a cărei funcție rămâne necunoscută.
Citește șiElectrică sau hibrid? Testăm Leapmotor B10 în ambele versiuni.
Această structură evocă sistemul CRISPR, un sistem defensiv al bacteriilor, din care cercetătorii au derivat foarfeci moleculare capabile să altereze genele, fundamentul terapiilor de editare genomică.
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, care a lansat în urmă cu 11 zile un apel la „încetinirea” dezvoltării AI din cauza riscurilor acesteia, a declarat miercuri pe reţeaua de socializare X că tehnologia urmează o traiectorie „exponenţială” în biologie, recunoscând totodată că importanţa noii descoperiri „nu este deocamdată clară”.
Compania Anthropic afirmă că funcția sistemului biologic numit ART rămâne necunoscută. Aceasta a dezvăluit concluziile într-un cadru de „pre-publicare”, iar studiul respectiv nu a fost încă analizat sau evaluat de alți cercetători.
Citat de Anthropic, Feng Zhang, unul dintre pionierii CRISPR, profesor la MIT, consideră „cu adevărat interesantă” identificarea acestor fragmente de ADN repetate şi că descoperirea „merită să fie aprofundată”. Dario Amodei a precizat totodată că o echipă de la Universitatea Stanford a descris în mod independent un sistem biologic comparabil, dar diferit.
Înfiinţată în primăvara acestui an, echipa laboratorului de la Anthropic îşi desfăşoară activitatea în regiunea San Francisco şi nu foloseşte patogeni care i-ar putea infecta pe oameni. Toate experimentele sunt realizate de cercetători umani, a precizat compania americană. Dario Amodei nu exclude posibilitatea ca agentul de inteligenţă artificială Claude să opereze el însuşi, în viitor, echipamentele de laborator, „însă cu măsuri de siguranţă adecvate”.
Anthropic a lansat în ultima parte a lunii iunie Claude Science, o unealtă creată pentru cercetători, și a declarat că va iniția propriile studii pentru dezvoltarea de terapii contra unor afecțiuni rare.
OpenAI s-a remarcat în cercetările matematice: în primele zile ale lunii septembrie, a anunțat că a soluționat una dintre cele șapte „Probleme ale Premiului Mileniului”, care se referă la mecanica fluidelor.
Dario Amodei a reamintit, miercuri, scopul său de
„a vindeca majoritatea bolilor în următorii 5-10 ani”
, subliniind în același timp că tehnologia AI nu reduce, în mod inerent, perioada necesară pentru studiile clinice.
COMENTARII / 0