Cine și de ce a inventat drona? | Istoria fascinantă a gâzei ucigașe

Primele încercări cu dispozitive de zbor comandate de la distanță au luat naștere cu peste 100 de ani în urmă. În anul 1898 s-a întâmplat...

Primele încercări cu dispozitive de zbor comandate de la distanță au luat naștere cu peste 100 de ani în urmă.

În anul 1898 s-a întâmplat un eveniment semnificativ, mult înainte ca zborul să fie realizat în forma pe care o recunoaștem astăzi.

1898 a marcat momentul în care Nikola Tesla a introdus conceptul de control la distanță.

Citește șiDoi tineri din Oradea au luat argintul în SUA cu un proiect AI pentru cercetarea cancerului

În cadrul unui eveniment realizat în New York, Nikola Tesla a prezentat o barcă mică operată la distanță prin undele radio. Deși nu se regăsea sub forma unei aeronave aeriene, demonstrația sa a ilustrat un concept fundamental pentru viitoarele vehicule fără pilot: un dispozitiv poate primi și executa instrucțiuni fără prezența omului la bord.

În timp ce Tesla contempla deja aplicații militare ale tehnologiei de control la distanță, acea idee a fost preluată de pionierii aviației cu câteva decenii mai târziu.

1917: primul zbor realizat cu un avion controlat la distanță

În perioada Primului Război Mondial, Marea Britanie a pornit la încercări cu aeronave fără pilot.

Inginerul Archibald Montgomery Low a participat la un program britanic intitulat Aerial Target. Obiectivul proiectului era să se creeze un zbor autonom, capabil să fie comandat de la distanță și să servească atât ca armă, cât și ca țintă pentru verificarea sistemelor de apărare antiaeriană.

În anul 1917 s-au realizat primele încercări ale dispozitivului. Designul era simplist comparativ cu tehnologia de astăzi, însă conceptul era inovator: zborul era posibil fără ca un pilot să se afle în cabina aeronavei.

Aceasta nu se constituia încă ca drona modernă. Totuși, reprezenta unul dintre primele pași tangibili spre realizarea ei.

În anul 1918,

„Kettering Bug”

a fost pionierul tehnologiei care a dat naștere atât dronei, cât și rachetei de croazieră.

În Statele Unite, inginerul Charles F. Kettering a coordonat, în timpul Primului Război Mondial, dezvoltarea unui dispozitiv mult mai aproape de ceea ce astăzi numim o aeronavă fără pilot.

Proiectul a fost numit „Kettering Bug”.

Acest biplan de dimensiuni reduse, realizat din lemn, nu dispunea de pilot și se mișca printr-un motor cu putere de aproximativ 40 CP.

A dispozitivul era propulsat de pe o șină și dispunea unui sistem automat care determină momentul optim de aterizare la țintă. Când motorul efectua un număr prestabilit de rotații, mecanismul declanșa desprinderea aripilor, iar secțiunea care transporta sarcina se cădea spre destinație.

Kettering Bug nu se încadra ca o dronă de recunoaștere în înțelesul contemporan. Era mai apropiat de ceea ce astăzi numim o muniție ghidată sau de un precursor al rachetei de croazieră.

Totuși, conceptul era esențial: un zbor ar putea porni autonom către o destinație stabilită în prealabil.

Înainte ca proiectul să fie utilizat în conflict, Războiul s-a încheiat.

Anii ’30: se face apariția „Queen Bee”. Nu rata să observi legătura dintre „Queen Bee” și „dronă”!

În intervalul dintre cele două războaie mondiale, tehnologia se apropie de o utilitate crescută.

Marea Britanie a creat Queen Bee (Regina Albină), un zbor fără pilot comandat la distanță, bazat pe avionul de instruire Havilland Tiger Moth.

Echipamentul a fost folosit în principal ca țintă în cadrul exercițiilor de instruire a artileriei antiaeriene.

În acest context se evidențiază una dintre cele mai semnificative transformări din evoluția dronei: dispozitivul fără pilot nu mai rămâne exclusiv un experiment de laborator, ci se transformă într-un armament militar reutilizabil.

Peste 400 de unități din modelul Queen Bee au fost fabricate, iar ideea lor a fost să modeleze evoluția ulterioară a dronelor de țintă.

În Statele Unite, Delmer Fahrney observase demonstrațiile britanice cu Queen Bee și a primit mandatul de a crea, pentru Marina americană, un sistem de aeronave-țintă asemănător.

National Air and Space Museum susține că el a avut un central rol în dezvoltarea sistemului american și că Marina americană a adoptat conceptul după modelul britanic.

Delmer Fahrney este foarte amuzant și recurge frecvent la termenul „drone”, care desemnează „trântor” – masculul din stup ce se împerechează cu Regina Albină.

Astfel, drona a rămas cu numele său.

1939: un actor din Hollywood a proiectat drone pentru armată.

În mijlocul acestei cronologii se află Reginald Denny, un actor britanic care a strălucit în Hollywood și a cultivat o pasiune pentru aeromodelism.

1930s, Denny a pornit la fabricarea de aeronave de dimensiuni reduse, controlate de la distanță prin radio. Forțele armate din Statele Unite au recunoscut utilitatea acestei tehnologii în pregătirea tirurilor antiaeriene.

În anul 1939, firma Radioplane a lansat OQ-2, recunoscută ca prima dronă fără pilot realizată în serie în Statele Unite. Modelul OQ-3 a fost implementat pe scară largă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când s-au fabricat peste 9.400 de unități.

Începând de la acest punct, drona se îndreaptă spre o nouă fază, aceea a producției de masă.

Drona și Războiul Rece

În perioada imediat ce urmează după Al Doilea Război Mondial, aeronavele autonome au început să fie utilizate tot mai frecvent pentru activități de recunoaștere și supraveghere.

Ryan Firebee a reprezentat un caz semnificativ; această dronă era alimentată de un motor cu reacție. În perioada Vietnam, variante adaptate pentru scopuri de recunoaștere au realizat mii de operațiuni de supraveghere în regiunea Asiei de Sud-Est.

Beneficiul: în cazul în care aparatul era doborât, nu se pierdea niciun pilot.

În esență, conceptul principal al drone presupune un luptător lipsit de suflet, adică literalmente fără suflet. Astfel, se recurge la tehnologie în loc de om.

În anul 1994, Predator a făcut apariția.

Dacă primele drone au fost avioane fără pilot, iar cele din timpul Războiului Rece au devenit instrumente de recunoaștere, anii ’90 au adus o transformare majoră.

În 1994, General Atomics a efectuat zborul inițial al aeronavei ce va fi ulterior numită Predator.

Sistemul a fost proiectat pentru operațiuni de monitorizare pe lung termen și putea zburta mult mai mult decât numeroasele aeronave convenționale. Zborul inaugural a avut loc în iulie 1994, iar Predator a intrat în serviciu în Balcani începând din 1995.

Printre numeroși colaboratori, proiectul a fost susținut de inginerul Abraham Karem, recunoscut ca unul dintre pionierii esențiali ai evoluției UAV-urilor moderne.

Predator a modificat modul în care se percepea drona: nu mai era exclusiv un țintă de antrenament militar sau un dispozitiv de recunoaștere, ci și o platformă militară capabilă să observe și, ulterior, să efectueze lovituri.

2010–2013: drona a ajuns la public.

Pe măsură ce se extindea dezvoltarea militară, în lumea civilă se desfășura o altă revoluție.

Quadcoptere și alte aparate cu multiple rotoare se făceau din ce în ce mai accesibile.

Prin utilizarea GPS-ului, a senzorilor și a sistemelor electronice de stabilizare, s-a permis apariția unor drone ce pot fi pilotate de persoane fără experiență specială.

În 2013, DJI Phantom a fost lansat, fiind prezentat ca un quadcopter destinat publicului larg, dotat cu navigație GPS, sistem de autopilot și capacitatea de a se întoarce la punctul de decolare în cazul pierderii semnalului.

Începând cu acel moment, drona a început să se extindă permanent în afara sferelor militare și a celor ale pasionaților de aeromodelism.

aparat foto aerian s-a transformat într-un dispozitiv destinat inspecțiilor, agriculturii, cartografierii, filmărilor și divertismentului.

De la control la distanță la inteligență artificială

Și în acest punct ne concentrăm pe diferența de bază dintre primele drone și cele moderne.

Un dispozitiv de tipul Kettering Bug era proiectat să se conforme unui sistem predefinit. În anii ’30, dronele controlate la distanță erau pilotate de un operator.

dronele militare moderne sunt, în numeroase situații, controlate de la distanță – operatorul se află pe sol, nu în aeronavă.

Senzorii și camerele, împreună cu GPS-ul, procesoarele și inteligența artificială, permit aparatelor să-și păstreze poziția, să detecteze ținte, să evite obstacole și să realizeze secvențe de zbor cu o autonomie în continuă creștere.

Iar următorul pas este reprezentat de roiurile de drone: mai multe aparate care pot comunica și acționa coordonat, în loc ca fiecare să fie controlat individual.

Așadar, cine a creat drona?

Niciun inventator nu poate fi considerat unic.

Tesla a demonstrat că poate opera la distanță.

Low și alți ingineri au testat aeronave pilotate de la sol. Kettering a realizat un dispozitiv fără pilot capabil să urmeze un drum predefinit.

Queen Bee a convertit conceptul într-un dispozitiv militar util.

Reginald Denny a jucat un rol în dezvoltarea producției de masă.

Inginerii din Războiul Rece au transformat drona într-un dispozitiv de monitorizare, iar inițiative precum Predator au definit aspectul contemporan al UAV-ului militar.

Și comandantul Fahrney a atribuit denumirea, mai într-o manieră amuzantă, apoi mai serioasă.

COMENTARII / 0