DARPA lansează robotul pentru repararea sateliților în spațiu

Programul de service robotic pentru sateliți geosincroni urmează să fie lansat de către Agenția de Apărare a Statelor Unite în perioada estivală, obiectivul fiind efectuarea de operațiuni de alimentare, reparare și mentenanță pentru sateliții care orbitează Pământul la o altitudine considerabilă, după cum relatează Space.com marți.

Nu există niciun comentariu disponibil.

Nu există suficiente informații pentru a respecta integral cerințele. Vă rog furnizați textul integral.

Citește șiMisiune istorică a SpaceX: Starship, cea mai puternică rachetă din lume, a ajuns pentru prima dată pe orbită

În vara acestui an, DARPA are planificată lansarea programului Robotic Servicing of Geosynchronous Satellite (RSGS), anunță organizația militară americană de cercetare și dezvoltare, informează Space.com marți.

DARPA a făcut publică informația că proiectul său se bazează pe o suită robotică de service extrem de avansată, capabilă să îndeplinească multiple sarcini esențiale pentru sprijinirea sateliților care necesită modernizări pe orbită, inspecții, soluționarea anomaliilor și repositionare.

Obiectivul acestui program este să deservească sateliții care se află într-o orbită geosincronă (GEO), la o distanță de aproximativ 35.786 de kilometri de Pământ.
Acești sateliți, care se deplasează pe o traiectorie la o înălțime de aproximativ 90 de ori mai mare decât Stația Spațială Internațională (situată la 400 km), sunt plasați strategic într-un punct în care viteza lor orbitală coincide cu rotația Pământului.
Această poziționare optimă permite sateliților să obțină o imagine constantă a unei anumite regiuni a planetei, ceea ce este deosebit de util pentru asigurarea unor telecomunicații fiabile sau pentru realizarea unor activități de monitorizare climatică și apărare pe termen lung.

În prezent, sateliții care se află într-o poziție extrem de îndepărtate de planeta noastră, pe o orbită geosincronă, se confruntă cu limitări majore atunci când resursele lor de combustibil se epuizează, nemaiexistând decât o singură soluție viabilă: să fie manevrați în afara orbitei pentru a fi ulterior înlocuiți de noi sateliți. Preocuparea principală a DARPA și a colaboratorilor săi este să extindă perioada de funcționare a acestor sateliți, având în vedere cantitatea în creștere a deșeurilor spațiale și riscul sporit de coliziuni între sateliți.

Inițial dezvăluit în 2017, programul RSGS a înregistrat întârzieri din cauze multiple, după cum relatează Breaking Defense. În urma retragerii Maxar Technologies, contractorul inițial care a abandonat proiectul în 2019, proiectul a mai suferit o lovitură din cauza întreruperii lanțului de distribuție din industrie, generată de pandemie.

În ipoteza unei lansări programate pentru această perioadă estivală, RSGS va deveni operațional anul viitor, după o perioadă de aproximativ zece luni necesare pentru a ajunge pe orbita geosincronă, unde va utiliza propulsie electrică pentru deplasarea sa.

DARPA colaborează cu mai multe entități, printre care NASA, SpaceLogistics (filială a Northrop Grumman) și Laboratorul de Cercetare Navală al SUA, în cadrul programului RSGS.
În vederea asigurării unei funcționalități optime, DARPA își propune ca robotul său de service să poată fi adaptat pentru diverse misiuni și situații pe orbită, acordând prioritate securității și eficienței, așa cum se menționează în documentele DARPA.

să se adapteze la o varietate de misiuni şi condiţii pe orbită

, acesta fiind obiectivul trasat de DARPA.

Satelitii care functioneaza impecabil de multe ori au perioade de operare reduse din cauza echipamentelor depasite pe care le transporta, situatie care provoaca nemultumire printre detinatorii de bunuri evaluate la sute de milioane de dolari.

Se considera, potrivit DARPA, ca satelitii geosincroni, odata ce au ajuns pe orbita, nu primesc ajutor, drept urmare sunt proiectati cu sisteme de rezerva si o cantitate maxima de combustibil, ceea ce duce la complexitate, greutate si costuri mai mari.

„Chiar şi sateliţii complet funcţionali îşi au adesea durata de viaţă operaţională scurtată pur şi simplu pentru că transportă sarcini utile învechite – o situaţie frustrantă pentru proprietarii de active în valoare de sute de milioane de dolari. Fără asistenţă odată ajunşi pe orbită, sateliţii GEO sunt echipaţi cu sisteme redundante şi capacitate maximă de combustibil, ceea ce le creşte complexitatea, greutatea şi costul”,

conform DARPA.

15 ani este durata de viață obișnuită a unui satelit geostaționar. Această perioadă lungă de timp depășește cu mult durata de viață a sateliților de tip Starlink de la SpaceX, care sunt plasați pe orbita terestră joasă sau LEO și au o durată de viață de aproximativ 5 ani. Însă, frecvența ridicată de reînnoire a sateliților Starlink și a altor sateliți LEO garantează că tehnologia rămâne la zi și că sateliții pot fi înlocuiți rapid și la costuri reduse. În schimb, sateliții geostaționari nu au această caracteristică.