De ce nu putem să ne gâdilim singuri

Studiul în cauză ridică întrebări esențiale cu privire la natura conștiinței și a percepției de sine, conform spuselor lui George van Doorn de la Universitatea...

Studiul în cauză ridică întrebări esențiale cu privire la natura conștiinței și a percepției de sine, conform spuselor lui George van Doorn de la Universitatea Monash din Australia, relatează The Hindu.

„ne duce către întrebări mai mari despre conștiință și autocunoaștere, despre cine suntem”

În ce mod a demarat studiul în cauză este o întrebare interesantă. Cercetarea a luat naștere într-un context încă neprecizat. Detalii suplimentare privind geneza sa nu au fost oferite până în prezent.

Citește șiPrimul avion complet electric de 10 tone, cu 19 locuri și 400 km autonomie, a zburat cu piloți. Are 10 propulsoare și nu consumă kerosen

Studiul a fost inițiat de Sarah-Jayne Blakemore, o cercetătoare de la Institute of Cognitive Neuroscience de la University College London. Cercetările sale au arătat ce procese au loc în creier atunci când o persoană primește gâdilături de la altcineva și cum diferă acestea de situația în care

încercăm să ne gâdilăm singuri

. În esență, ea a făcut o analiză comparativă a activității cerebrale în cele două situații distincte.

Se observă o legătură directă între mișcările corporale și activitatea cerebrală, creierul nostru fiind capabil să prevadă efectele acestor mișcări. Atunci când corpul nostru se află în mișcare, creierul nostru

anticipează

deja rezultatele acestei acțiuni.

Atunci când propriile mișcări generează senzații, cerebelul are capacitatea de a le anticipa; cu toate acestea, această capacitate dispare în cazul în care senzațiile sunt provocate de o altă persoană.

„Când încerci să te gâdili singur, cerebelul prezice senzația, iar această predicție este folosită pentru a reduce răspunsul altor zone ale creierului”

explică motivul pentru care autoreflexia nu are efect.

Procesele cerebrale care au loc în timpul unei senzații de gâdilat sunt destul de complexe. Cercetătorii au studiat aceste fenomene pentru a înțelege mai bine funcționarea creierului. În prezent, se știe că gâdilatului provoacă o serie de reacții în creier, însă explicațiile detaliate rămân încă puțin clare. În continuare, oamenii de știință investighează aceste aspecte pentru a obține o imagine mai completă.

Experiența gâdilatului implică în mod direct două zone distincte. Procesul are loc în cadrul unor regiuni specifice ale corpului.
Două zone cheie sunt implicate direct atunci când simțim senzația de gâdilat.

Următoarele regiuni cerebrale sunt implicate:

  • această zonă a creierului responsabilă de procesarea senzațiilor tactile, și anume cortexul somatosenzorial
  • o altă zonă cheie, cortexul cingulat anterior, care gestionează aspectul plăcut al experienței
  • cortexul somatosenzorial, care procesează atingerea

În urma cercetărilor, s-a observat că ambele regiuni prezintă o activitate scăzută în situația în care un individ încearcă să provoace singur senzația de gâdilat. Ca urmare, această experiență nu este resimțită ca fiind deosebit de intensă sau plăcută.

În esență, creierul este conștient de faptul că stimularea tactilă are originea la propria mână, ceea ce duce la diminuarea efectului acesteia. Acest fenomen se datorează capacității creierului de a anticipa și a regla răspunsurile la stimuli familiari.

Studiile științifice care au validat această teorie au implicat și teste menite să înșelege funcționarea creierului. În cadrul unor investigații de laborator, oamenii de știință au dorit să verifice funcționarea acestui mecanism. 200 de milisecunde era intervalul de timp după care un aparat special induce senzația de gâdilat în palma participanților la studiu, fie instantaneu, fie după o perioadă scurtă de întârziere.

Se observa o corelație directă între durata întârzierii și intensitatea senzației experimentate. Cu cât se aștepta mai mult timp, cu atât senzația respectivă devenea mai puternică.

Rezultă că esențială nu este atingerea fizică, ci mai degrabă discrepanța dintre așteptările creierului și realitate. În efortul de a eluda acest mecanism, oamenii de știință au adoptat abordări mai complicate.

În cadrul unui experiment, s-a utilizat stimulare magnetică pentru a induce iluzia că mișcările unei persoane sunt efectuate de o altă persoană. În plus, alte teste au vizat crearea unor iluzii de „extragere a corpului”, situații în care participanții experimentau o identificare greșită a corpului unei alte persoane cu al lor.

În ciuda tuturor, concluzia a rămas neschimbată: oamenii sunt incapabili să experimenteze senzația de gâdilat în mod veritabil atunci când își aplică această acțiune singuri.

Concluzia lui George van Doorn este că schimbarea corpului cu unul nou nu are niciun efect:

„Nu te poți gâdila singur cu propriile mișcări”

. Această afirmație subliniază imposibilitatea de a te gâdila singur.

În nici un caz, inclusiv în timpul somnului, acest fenomen nu are loc.

În cadrul experiențelor onirice lucide, atunci când subiecții posedă o anumită autonomie asupra acțiunilor lor, fenomenul auto-gâdilării nu se produce. Nici măcar interacțiunile cu entități onirice care încearcă să-i gâdileze nu reușesc să declanșeze răspunsul fizic scontat.

Rezultatele obținute indică faptul că acest mecanism are o bază foarte solidă în ceea ce privește procesarea realității de către creier. Funcționarea sa pare a fi profund integrată în activitatea cerebrală.

În domeniul neuroștiințelor și al inteligenței artificiale, cercetările au loc.

Investigarea acestui fenomen dezvăluie repercusiuni semnificative dincolo de simpla curiozitate. Înțelegerea distincției dintre acțiunile personale și cele ale celorlalți este un aspect fundamental al conștiinței de sine.

Atunci când acest sistem este afectat, pot surveni dereglări în ceea ce privește percepția realității. Schizofrenia este o condiție în care persoanele se luptă să distingă între acțiunile lor și cele ale altora. În acest context, s-a remarcat că anumite persoane cu această afecțiune întâmpină dificultăți în a recunoaște sursa propriilor acțiuni.

Studiile sugerează că aceste mecanisme ar putea juca un rol semnificativ în progresul inteligenței artificiale. Dezvoltarea roboților care pot distinge între acțiunile lor autonome și cele determinate de factori externi i-ar putea face mai conștienți de modul în care interacționează cu mediul înconjurător.

Explicația pentru care nu putem experimenta senzația de gâdili atunci când încercăm să o facem singuri reprezintă o reflectare a modului în care creierul nostru face distincția între experiențele personale și interacțiunile cu ceilalți.

Într-o formulare simplă, incapacitatea de a te gâdila singur nu este doar un truc al creierului, ci o fereastră către felul în care definim „eu” și „ceilalți”

este o afirmație care subliniază complexitatea percepției de sine și a interacțiunilor sociale. Această incapacitate oferă insights asupra proceselor cognitive care stau la baza conștientizării propriei identități și a diferențierii acesteia față de ceilalți.

COMENTARII / 0