Softwarele bazate pe inteligență artificială capabile să readucă la viață amintirile celor dragi s-au răspândit și sofisticat în ultimii ani, inclusiv în România. Modalitățile de a realiza reînvierea digitală se extind: de la videoclipuri în care persoane decedate par să zâmbească și să se miște, până la roboți conversaționali care imită modul de exprimare al celor care nu mai sunt printre noi.
În vârstă de 47 de ani, Rareș lucrează la un magazin de bricolaj și își arată pasiunea pentru AI. După ce a testat numeroși chatboți, a dorit să verifice ce poate realiza aplicația Grok atunci când îi sunt prezentate poze de familie.
O imagine de la nunta bunicilor a fost publicată, iar Grok a adus la viață acea scenă, realizând un clip de 7 secunde în care bunicii, de mult timp decedați, prindeau viață simbolic, se îmbrățișau și zâmbirile lor.
Citește și„O mină de aur”. Bateriile vechi ale mașinilor electrice ar putea ajuta Europa să nu mai risipească energie
A arătat micul clip și părinților, care au fost uimiți, fiindcă nu știau că așa ceva este posibil și chiar la o rezoluție decentă.
Actorul Val Kilmer va fi reanimat digital pentru un film nou
Acest fenomen
aplicații și instrumente AI numeroase sunt disponibile, iar acestea „animează” fotografii în moduri diferite, iar nivelul de complexitate variază.
În anumite situații, persoane prezente în fotografii obișnuite pot să se miște, să facă mișcări rapide, să zâmbească și să execute diverse gesturi, iar pentru a realiza acest lucru bastă să încarci imagini în conversația cu un chatbot sau într-o aplicație și să oferi instrucțiuni cât mai detaliate.
Majoritatea programelor dispune de versiuni gratuite, însă acestea impun un plafon zilnic de utilizare. În cazul aplicațiilor avansate, care integrează atât clipuri video, cât și sunet, utilizatorul trebuie să achiziționeze un abonament.
În platforma TikTok a fost răspândit un trend bazat pe AI în care utilizatorii încărcau 2 fotografii, una cu propria lor imagine și cealaltă cu un membru al familiei, iar un site de inteligență artificială producea un clip în care cele două imagini interacționau printr-o „îmbrățișare” sau alte forme de contact.
Platforme precum Eleven Labs există, iar printr-o înregistrare de doar câteva minute a vocalei unei persoane, programul AI poate recrea dialoguri cu acea persoană.
Aplicațiile, printre care HereAfter AI, oferă utilizatorilor posibilitatea de a înregistra propria voce, relatând numeroase evenimente din viața lor, transformând aceste înregistrări în interviuri virtuale. Odată ce acea persoană nu mai există, membrii familiei pot purta conversații cu avatarul, iar dialogurile se bazează pe declarațiile inițiale ale subiectului în cadrul aplicației.
Ce factori au condus la acceptarea largă a acestor aplicații?
În afara curiozității, se ridică o întrebare. Ce motive stau în spatele fascinației oamenilor față de aplicațiile ce oferă posibilitatea de a readuce simbolic la viață rudelor decedate?
Conform HotNews, Cristina Voinea, doctor în filosofie și cercetătoare la Uehiro Centre for Practical Ethics din Universitatea din Oxford, afirmă că identitatea noastră se construiește prin dialog cu cei dragi, iar pierderea acestora constituie o experiență extrem de dureroasă care poate transforma viața.
„Doliul este o perioadă dificilă,
Tehnologia a fost utilizată de mult timp pentru a conserva amintiri ale celor decedați, motiv pentru care păstrăm imagini sau înregistrări sonore ale persoanelor dragi care nu mai trăiesc. Aceste metode ne permit să
înghețăm
în timp sau să arhivăm o anumită stare în care aceștia se aflau.
Cercetătoarea susține că tehnologiile de AI satisfac nevoi psihologice extrem de adânci.
„Odată cu inteligența artificială, mai ales cu modelele mari de limbaj, apar instrumente care nu doar arhivează, ci pot reconstitui fragmente din identitatea celor morți (și nu numai): texte generate pe baza mesajelor cuiva, voci sintetizate din înregistrări, chiar și avataruri care imită stilul de comunicare al unei persoane”, spune Cristina Voinea,
„Aceste tehnologii care promit o „readucere la viață” simbolică a celor decedați au prins la publicul larg pentru că ating nevoi psihologice foarte profunde, mai ales în doliu, când mintea caută sens, continuitate și alinare. Moartea e un eveniment greu de acceptat. Iar tehnologia ne permite ca pentru câteva minute să ne imersăm într-o realitate în care putem avea un contact, chiar dacă iluzoriu, cu cei ce nu mai sunt”, a conchis Voinea.
„Creierul nostru caută prezența celui pierdut”
Cătălina Dumitrescu, psiholog și psihoterapeut, autor al cărții „Prețul libertății”, a vorbit despre fascinația de a readuce la viață persoanele dispărute.
Pentru a realiza acest lucru, se pot folosi diverse metode: audio, avataruri, video din poze, și chiar chatboți antrenați pe stilul și gândirea persoanei.
„Aceste tehnologii ne mențin o continuitate a sistemului de atașament, creierul nostru caută prezența celui pierdut întrucât suferința este greu de tolerat și gestionat. O fotografie animată sau o voce generată produce o iluzie a prezenței celui care a murit, prezență care ne calmează temporar durerea separării”, susține Cătălina Dumitrescu.
Psihoterapeutul afirmă că, utilizându‑se cu discernământ, aceste aplicații pot constitui un ritual de rămas-bun, în special în situații de despărțire bruscă. Ele contribuie la diminuarea temporară a anxietății de separare și servesc ca element memorial în cadrul familiei pentru copiii care nu au avut ocazia să cunoască persoana respectivă.
Ea a prezentat un exemplu pe care l-a citit recent, referitor la un tată diagnosticat cu o boală gravă, care avea puțin timp de viață și a decis să antreneze un chatbot în funcție de gândirea și preocupările sale. Scopul era ca, după decesul său, familia să poată face față mai ușor durerii pierderii, având la dispoziție acest chat, pregătit să ofere
iluzia continuității
, până când suferința nu mai era atât de copleșitoare.
Dar există pericole și trebuie să fim vigilente privind distanța pe care o parcurgem, afirmă Cătălina Dumitrescu.
„Acolo unde tehnologia nu mai susține doliul, ci îl înlocuiește sau îl îngheață va întârzia acceptarea finalității, adică creierul va intra într-o stare de așteptare a unui răspuns. Alte riscuri asociate sunt reactivarea repetată a durerii, cu fluctuații între consolare și prăbușire. În aceste
„Cedăm cele mai intime fragmente ale vieții noastre”
Un pericol major se referă la modul în care sunt exploatate informațiile personale atunci când încărcăm numeroase poze de familie, bucăți de text sau clipuri video, subliniază Cristina Voinea din Uehiro Centre for Practical Ethics. Transferăm companiilor date personale valoroase, fără să știm ulterior unde ajung.
„Ca în cazul mai tuturor aplicațiilor digitale, există riscuri serioase legate de datele personale pe care le cedăm și pe care companiile private le adună și procesează. Când încărcăm multe fotografii de familie, fragmente de text sau clipuri video în aceste platforme, nu oferim doar imagini sau clipuri, ci și informații intime despre relațiile și obiceiurile noastre, despre evenimente private și despre cei care poate nici măcar nu și-au dat consimțământul să fie incluși”, afirmă Voinea.
„Unde este marea problemă? Din astfel de
Voinea explică și faptul că riscul și mai mare constă în lipsa de transparență: utilizatorii nu știu mereu cum sunt procesate datele lor personale, cât timp sunt păstrate, dacă sunt folosite pentru antrenarea modelelor mari de limbaj, dacă pot fi partajate cu terți sau ce se întâmplă cu ele dacă firma se vinde, își schimbă politica sau se închide. „Practic, ajungem să cedăm unele dintre cele mai intime fragmente ale vieții noastre, inclusiv felul în care trăim moartea cuiva drag, unor entități private asupra cărora nu avem niciun control”.
Un risc: nu poți stabili dacă este real sau nu.
Mai este un pericol, deloc de neglijat. Aceste aplicații pot crea dependență emoțională, mai ales pentru că sunt folosite în contexte de vulnerabilitate maximă, imediat după moartea cuiva apropiat, când nevoia de alinare și de continuitate este foarte puternică.
În plus poate apărea un risc aparent trivial. E real sau nu? Dacă ai participat la elaborarea „readucerii la viață” ești informat. Dar dacă nu, dacă ești doar „un consumator”?
„Riscul este mai mare în cazul copiilor sau al altor persoane vulnerabile, care nu au suficiente resurse critice sau alfabetizare digitală pentru a înțelege clar cu ce interacționează: nu cu persoana reală, ci cu o simulare construită din date”, mai explică Voinea.
Cătălina Dumitrescu subliniază un aspect important: contactul cu persoana decedată prin aceste tehnici produce o recompensă instantanee și schimbă dialogul cu un avatar ce răspunde imediat, eliminând efortul autentic al existenței, lipsa de fricțiune și vulnerabilitatea relațiilor umane, astfel încât existența reală să fie percepută ca fiind prea încetă și insuficient stimulativă.
Trăim, crede Dumitrescu, „o cultură a nemuririi și a tinereții veșnice”, a obsesiei pentru prelungire, optimizare și evitarea suferinței. În acest mod este alimentată industria așa-numită „digital afterlife”, a mai spus Cătălina Dumitrescu.
COMENTARII / 0