O preocupare majoră pentru experți o reprezintă focul în cadrul misiunilor lunare cu echipaj uman care urmează să aibă loc în viitor. Aceste misiuni permanente pe Lună se vor confrunta cu numeroase dificultăți, însă pericolul reprezentat de focurile care ar putea izbucni acolo îi ingrijorează pe specialiști în mod deosebit.
Un studiu recent realizat de oamenii de știință de la Centrul de Cercetare Glenn și Centrul Spațial Johnson al NASA, împreună cu Universitatea Case Western Reserve, prezintă detalii despre o viitoare misiune care vizează testarea capacității de inflamare a materialelor de pe suprafața lunară. Această cercetare scoate în evidență comportamentul atipic al flăcării în mediul lunar, comparativ cu cel de pe Pământ, după cum informează Science Alert.
Condițiile de pe Pământ conduc la o anumită comportare a gazelor la temperaturi ridicate, acestea fiind împinse în sus de forța gravitațională, ceea ce permite o circulație a aerului mai rece și mai bogat în oxigen către partea inferioară a flăcării. În situațiile în care materialul devine ușor inflamabil, se poate produce un fenomen denumit „blowoff”, care are drept rezultat stingerea completă a focului.
În mediul lunar, fenomenul de curgere a gazelor are loc, însă viteza acestuia este considerabil mai mică, ceea ce face posibilă reînnoirea continuă a oxigenului în procesul de ardere, împiedicând astfel apariția unei deplasări rapide a vaporilor care ar putea duce la extincerea flacării.
În esență, substanțele care pe Pământ nu prezintă un risc semnificativ de inflamare, ar putea să se aprindă și să continue să ardă pentru o perioadă considerabilă de timp în mediul lunar.
NASA se confruntă cu o provocare semnificativă în ceea ce privește prevenirea incendiilor în cadrul viitoarelor misiuni lunare cu echipaj uman.
Oricine va întreprinde curând o expediție pe Lună va dori să evite un incendiu puternic în habitatul său, ceea ce face ca cercetarea soluțiilor de prevenire să fie o prioritate.
În contextul în care NASA planifică deja o prezență permanentă a echipajelor umane pe suprafața lunară într-un viitor apropiat, înțelegerea modului în care pot fi prevenite incendiile devine o necesitate.
De decenii întregi, evaluarea inflamabilității materialelor în cadrul misiunilor spațiale se realizează prin intermediul unui standard NASA denumit NASA-STD-6001B, însă mediul spațial prezintă o complexitate mult mai ridicată decât cea pe care o pot reproduce testele efectuate pe Pământ.
NASA-STD-6001B impune menținerea unei flăcări cu o înălțime de 15 cm la baza unui eșantion de material poziționat vertical. În cazul în care materialul se aprinde la o distanță mai mare de 15 cm de partea inferioară sau prezintă scurgeri de material ars, testul este considerat eșuat. Această procedură pare destul de logică, însă se bazează pe condiții terestre, ceea ce ridică întrebări privind aplicabilitatea sa în alte medii.
În mediul respectiv, aerul în mișcare dă naștere unor curenți convecționali. De asemenea, noțiunile de „sus” și „jos” sunt clar definite, spre deosebire de mediul unor structuri precum Stația Spațială Internațională, unde aceste referințe spațiale sunt inapplicate.
În condiții de microgravitație, incendiile se comportă diferit, nepropagându-se în direcția „sus”, ci mai degrabă dezvoltându-se în forme sferice de flacără. Acestea se extind încet în toate direcțiile și sunt susținute aproape exclusiv de sistemele de ventilație ale stației.
Oprirea sistemului de ventilație nu ar fi suficientă pentru a soluționa problema incendiilor. Într-adevăr, imobilitatea aerului ar putea încetini procesul de ardere, însă acest lucru ar duce la o schimbare a modului în care materialele se aprind, transformându-se în substanțe care ard mocnit, rămânând în așteptare până când ventilatoarele sunt reactivate, moment în care se pot reaprinde cu ușurință.
O abordare optimă ar fi investigarea directă a dinamicii flăcărilor pe Stația Spațială Internațională ISS, unde oamenii de știință au inițiat 1.500 de incendii de mică amploare, cu scopul de a examina mecanismul de ardere în condițiile spațiului. Cu toate acestea, NASA dorește să prevină producerea unor incendii de mari dimensiuni care ar putea pune în pericol securitatea stației spațiale.
Saffire a fost soluția găsită de agenția americană pentru a testa siguranța la incendiu a navelor spațiale.
Aceste experimente au avut loc într-o capsulă Cygnus fără echipaj, care a fost detașată de Stația Spațială Internațională (ISS) și care ulterior s-a prăbușit în atmosfera Pământului.
În cadrul experimentelor desfășurate, cercetătorii au inițiat arderea unor probe formate din bumbac, fibră de sticlă, material textil și acril pentru a studia comportamentul lor în condiții de microgravitație.
Curioase fenomene fizice au fost observate, caracterizate prin flăcări care se propagă uneori în sens invers față de direcția curentului de aer și care ating intensități mai mari pe suprafețe mai subțiri. Informațiile colectate de Saffire au permis deja identificarea unor diferențe semnificative între normele standard ale NASA și realitățile legate de comportamentul focului în spațiu.
În căutarea unei soluții, cercetătorii au recurs la efectuarea de teste la cădere. Însă, analiza comportamentului flăcărilor în condiții de imponderabilitate pe durate scurte, precum 5 secunde într-un turn de cădere sau 25 de secunde într-un zbor cu avion parabolic, se dovedește a fi insuficientă pentru a evalua daunele pe termen lung cauzate de un incendiu.
În cadrul cercetărilor, a fost desfășurat experimentul Inflamabilitatea Materialelor pe Lună (FM2). Studiile privind dinamica flăcărilor au loc într-un mediu și mai fascinant, dat fiind că gravitația redusă de pe Lună oferă condiții unice pentru observarea acestui fenomen.
FM2 urmează să desfășoare o operațiune de lansare a unei misiuni robotizate pe suprafața lunară. În acest cadru, un dispozitiv autonom va iniția arderea a patru eșantioane de combustibil solid în condiții de gravitate lunară, un fenomen imposibil de reprodus în altă parte în acest moment. Dispozitivul va fi prevăzut cu supraveghere video, radiometre și detectoare de oxigen pentru a urmări în timp real flacăra și compoziția atmosferei sale.
În acest fel, NASA va reuși să colecteze informații concrete privind comportamentul flăcărilor în mediul lunar, informații ce vor putea fi ulterior comparate cu rezultatele experimentelor efectuate anterior pe Pământ.
COMENTARII / 0