Steaua care se stinge, mii de ani-lumină distanță, surprinsă în fotografii uluitoare

Potrivit Live Science, NGC 6543 este o altă denumire pentru această stea, care a ajuns în atenția publicului marți.

Localizată la o distanță de aproximativ 4.300 de ani-lumină de planeta noastră, o nebuloasă planetară cunoscută sub numele de „Ochiul de Pisică” reprezintă un nor de gaz luminos aflat într-o continuă expansiune. Acest fenomen cosmic a luat naștere în urma ejecției unui strat exterior de către o stea cu masă mică până la medie, care se află acum în ultimele etape ale existenței sale. În contrast cu stelele mai masive care se sting într-o explozie de supernova, steaua centrală a „Ochiului de Pisică” și-a abandonat treptat în spațiu straturile exterioare, rezultând într-o serie de structuri complicate și frumoase, asemănătoare unor „cortine” de gaz.

Imaginile spectaculoase prezentate au rezultat din combinarea datelor colectate de Telescopul Spaţial Hubble şi de Telescopul Spaţial Euclid al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Citește șiEnergie solară sub apă: cercetătorii reușesc la 10 m adâncime

În urma capturii unei imagini cu câmp larg de către Euclid, Euclid a înregistrat structuri cosmice în lumină vizibilă și infraroșie apropiată. Aceste fotografii dezvăluie prezența unor arcuri fragile și filamente fine de gaz care înconjoară o regiune centrală extrem de luminoasă. Se consideră că aceste structuri fragile au fost expulzate într-o perioadă anterioară procesului de dispariție al stelei, anterior separării straturilor exterioare care au dat naștere nebulozei principale.

Telescopul Hubble a capturat trăsăturile fine ale zonei centrale strălucitoare a unei nebuloase. Realizată cu ajutorul luminii vizibile, imaginea prezintă o stea decedată, dar încă radiantă, înconjurată de nori albi şi structuri gazoase albastre. Prin intermediul Advanced Camera for Surveys, Hubble a scos la iveală detalii şi mai precise şi mai complicate din centrul nebuloasei, printre care complexitatea norilor gazoşi şi a structurilor filamentoase fragile integrate în aceşti nori.

Potrivit Agenției Spațiale Europene ESA, aceste detalii constituie o așa-numită înregistrare fosilă a nebuloasei. Episoadele de pierdere a masei stelei aflate în faza de moarte sunt materializate prin câte o bulă de gaz.

Un moment crucial din viața unei stele a fost surprins cu detalii fără precedent de către Hubble, care a reușit să captureze strălucirea nucleului stelei pe moarte și a regiunii înconjurătoare. În același timp, Euclid a dezvăluit prezența unor structuri fragile și a unor filamente colorate de gaz, situate la o distanță ceva mai mare de nebuloasă, oferind o imagine a peisajului cosmic mai vast, presărat cu galaxii îndepărtate.

Împreună, acestea prezintă o imagine aproape cinematografică a actului final al unei stele pe moarte

, se menționează într-un raport publicat de Live Science.