Când liliecii-vampir devin prieteni apropiați, încep să „vorbească” unul ca celălalt

Acest tip de comportament, frecvent observat la oameni, se aplică și în rândul mamiferelor mici, cât și al celor mari, conform Revistei Smithstonian.

În anumite situații, odată ce indivizii petrec o perioadă considerabilă de timp împreună, aceștia încep să adopte același jargon, aceleași nuanțe de voce și același registru tonal. Persoanele au tendința de a imita expresiile celor din imediata lor înconjurare, mai ales ale celor cu care mențin legături personale strânse. Fenomenul descris de această schimbare de comportament este cunoscut sub denumirea de convergență vocală.

Nu doar oamenii, ci și animalele nevorbitoare, manifestă acest tip de comportament. De exemplu, delfinii cu bot gros, care trăiesc în relații sociale apropiate, cum ar fi mamele și puii, se imită reciproc vocalizările. În același mod, elefanții din aceleași grupuri sociale emit sunete asemănătoare.

Citește șiCercetătorii găsesc că

În mod obișnuit, liliecii adoptă această perioadă de comportament, iar un studiu publicat anul trecut în revista Proceedings of the Royal Society B indică faptul că liliecii-vampir emit sunete din ce în ce mai asemănătoare pe măsură ce se apropie de prieteni sau construiesc legături strânse cu alți indivizi de același tip.

„Comunicarea vocală la lilieci este un aspect despre care nu știm prea multe”, a declarat ecologul comportamental care a coordonat cercetarea, Gerald G. Carter.

„Dar știm că vedem doar vârful aisbergului, deoarece liliecii, în general, au o complexitate vocală uimitoare”.

cercetătorul, activând la Universitatea Princeton, Institutul Medical Howard Hughes și Institutul Smithsonian de Cercetări Tropicale, a spus.

În ce fel lilieci se sprijină pe sunetele emise?

Aceste lilieci-vampir valorifică diversitatea sunetelor pentru a captura pradă și a se alimenta în fiecare noapte. În cadrul cercetării, oamenii de știință au reunit 95 de lilieci-vampir comuni (Desmodus rotundus) provenind din regiuni variate.

Nouă ani, între 2011 și 2019, specialiștii au examinat aproape 700.000 de tipuri de vocalizații, adică sunete de frecvență înaltă caracteristice acestor mici creaturi necuvântătoare. Pentru fiecare categorie de sunet, s-au analizat 35 de parametri acustici, iar cercetătorii au constatat că aceste sunete au început să se asemeje pe măsură ce „se împrieteneau”.

Prin împărțirea hranei, ei dezvoltă prietenie.

Doar prin simpla prezență nu se consolidează legătura. Pentru a forma o prietenie autentică, aceștia trebuie să împartă resursele alimentare. Conform cercetării, cu cât distribuiau mai multă hrană, cu atât relația dintre liliecii-vampir se apropia, iar vocile lor deveneau din ce în ce mai similare. Pentru aceste mamifere mici, alimentația este esențială pentru supraviețuire.

Vampire bat!! Desmodus rotundus showed up last night in the farm where we were netting. Such a cool creepy behavior🩸🦇 pic.twitter.com/QKilS4EhT3

— Alexa Sadier (@aigverte) April 7, 2023

Mai mult, liliecii-vampir care se prietenesc cu alți indivizi ajung să emită, așa cum aleg să le numească

Liliecii-vampir pot să se miște și pe sol.

Liliecii-vampir trăiesc în regiunile tropicale și subtropicale ale Americii Latine, în America Centrală, dar și Mexic. Spre deosebire de liliecii obișnuiți întâlniți în Europa – care se hrănesc, în principal cu insecte și sunt vânători aerieni – liliacul-vampir se poate deplasa și la sol.

Acest animal poate merge, alerga și sări pentru a-și prinde prada. Se hrănește doar cu sângele mamiferelor. Dimensiunea sa variază între 7 și 9 centimetri, iar anvergura aripilor se extinde de la 35 până la 40 de centimetri. Are colți ascuțiți. În timpul alimentării, produce o mică incizie și linge sângele curgând. Saliva conține un anticoagulant care îi permite să continue să se hrănească.

În contrast cu speciile lor europene, liliecii-vampir dispun de detectare termică. Aceștia pot recunoaște prada pe baza temperaturii corpului, dar pot recurge și la ecolocație. Astfel, eliberează ultrasonice de înaltă frecvență care se reflectă de la obiectele întâlnite și se întorc la sursă, furnizându-le o hartă precisă a mediului înconjurător.