Un experiment a rămas neobservat pentru trei decenii.
Ce strategie se dovedește cea mai eficientă pentru administrarea unei păduri? În mod frecvent, discuția este înfășurată ca o bifurcație între conservarea totală a pădurilor și utilizarea arborilor pentru a susține economiile și comunitățile locale, conform ScienceDaily.
Condițiile se dovedește a fi mult mai complicate, conform unui studiu recent care se bazează pe un experiment realizat în pădurile de eucalipt montan din Victoria.
Citește șiCercetătorii găsesc că
Din 1970, cercetătorii și publicul au contestat utilizarea tăierilor rase, o metodă prin care se elimină complet arborii dintr-o zonă delimitată. Ecologiștii au susținut că această practică distruge habitatele speciilor rare și reduce valoarea ecologică a pădurilor.
Silvicultorii au susținut, în contrast, că eucaliptul montan este rezistent la incendiile catastrofale, iar tăierea rasă imită, într-o anumită măsură, consecințele acestor focuri asupra regenerării.
Întrebările legate de efectele tăierilor rase și de modul în care acestea se raportează la metodele mai puțin intensive au rămas, de fapt, pentru o perioadă îndelungată, fără a primi un răspuns clar.
Milioane de sume au fost investite pentru găsirea unei alternative.
În anii 1980, autoritățile au inițiat o reorganizare semnificativă a sectorului lemnului și au alocat echivalentul în prezent de 26 de milioane de dolari australieni pentru a explora opțiuni alternative la tăierile rase.
În intervalul 1987–1989, proiectul Silvicultural Systems a fost inițiat în două zone: Tanjil Bren, localizat în Central Highlands, și Cabbage Tree Creek, situat în East Gippsland.
În cadrul studiului s-a evaluat regenerarea forestieră în diverse situații: tăieri rase standard realizate pe zone cu lățimi între 250-350 de metri, tăieri pe parcele mai reduse, cu dimensiuni de 50-140 de metri, și răriri intensive, în care se eliminau între 50-70% din arbori. Zonele de pădure neexploatată au rămas nealterate pentru a oferi un punct de referință comparativ.
În Tanjil Bren se afla o pădure de eucalipt montan, densă, care a fost regenerată după incendiile din 1939. În această zonă au fost delimitate sute de parcele de cercetare și au fost monitorizate mii de puieți.
În până la începutul anilor 2000, primele concluzii au devenit evidente: eucaliptul montan se refacuse cel mai eficient în zonele în care au existat tăieri rase. În locurile în care copacii înalți din coroana păstraseră integritatea sau suprafețele defrișate erau reduse, specii de subarboret obișnuite, cum ar fi salcâmul, preluau dominația.
Rezultatele au fost publicate, apoi experimentul a fost practic abandonat. Drumul de acces a fost acoperit de vegetație, panoul proiectului s-a prăbușit, iar cercetarea a fost uitată.
Arborii au continuat însă să crească.
O descoperire neașteptată a fost realizată după aproape 30 de ani.
Specialiștii s-au întors în zona Tanjil Bren pentru a examina consecințele pe termen lung ale diferitelor tehnici de administrare forestieră. Concluziile i-au surprins.
Rezultatele inițiale rămâneau valide: după aproape 30 de ani, eucalipții din parcelele mari defrișate și din zonele cu tăieri rase se numără în număr mare și se manifestă cu vigurozitate.
În zonele în care pădurea a fost supusă unei ardere intensă, a fost localizată adevărata surpriză.
Copacii rămași după procesul de rărire s-au transformat în gigantice. Chiar dacă în vârstă de aproximativ 80 de ani, cei mai mari măsura în medie peste un metru în lățime la nivelul pieptului, iar unii atingeau peste 1,5 metri.
Rărirea a asigurat un spațiu suplimentar și resurse suplimentare, iar impactul asupra creșterii a fost remarcabil. În zonele supuse răririi, arborii de cea mai mare dimensiune prezentau diametre care dep
Pădurea a reînsorbă carbonul care fusese pierdut.
Mai surprinzător a fost concluzia legată de carbon. Pădurile afectate conțineau în lemn o cantitate de
În doar 30 de ani, pădurea devastată intens a reușit să recupereze total carbonul eliminat în timpul exploatării și să adune un surplus de carbon suficient pentru a atinge nivelul de creștere observat în pădurile nealterate.
Descoperirea ar putea influența semnificativ rezistența pădurilor. Arborii de dimensiuni mai mari prezintă o rezistență sporită la focuri și, ca urmare, au oportunități superioare de a supraviețui când se declanșează un nou incendiu.
copacii de dimensiuni mari au șanse mai mari să genereze scorburi, iar acestea constituie habitate vitale, din ce în ce mai rare, pentru anumite specii.
O altă revelație: animalele rare au fost observate în regiunile exploatate.
Salcâmii care s-au dezvoltat în majoritatea zonelor supuse intervențiilor silviculturale sunt, de asemenea, importanți pentru oposumul lui Leadbeater, o specie rară care îi folosește pentru hrană și deplasare prin pădure.
Instanțele de înregistrare situate în zonele analizate au evidențiat un rezultat surprinzător: oposumii din familia lui Leadbeater au fost detectați în fiecare parcelă în care au fost aplicate diverse intervenții silviculturale, însă nu au apărut în nicio zonă de pădure neexploatată analizată.
COMENTARII / 0