Cine este adevăratul lider al Iranului acum?

Deși puterea oficială este evidentă, controlul efectiv este încă învăluit în incertitudine. În acest context, rămâne de văzut cine exercită, în realitate, influența dominantă.

În urma decesului lui Ali Khamenei, la începutul conflictului, pe 28 februarie, Mojtaba Khamenei a devenit liderul suprem al Republicii Islamice, instituind astfel o nouă ordine în cadrul conducerii.
În acest context politic, ultimul cuvânt în privința chestiunilor strategice majore, inclusiv război și pace, îi aparține acum liderului suprem, care are puterea de a decide direcția generală a statului iranian.

Nu există nicio îndoială că sistemul politic iranian este clar în ceea ce privește conducerea sa.

Citește șiCel mai bun top 10 țări în matematică: Asia domină clasamentul

În cadrul acestui sistem, deciziile finale privind război și pace sunt luate de liderul suprem.

În realitate, tabloul prezintă o imagine mult mai confuză în ceea ce privește puterea dominantă.
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a caracterizat regimul de la Teheran ca fiind unul divizat și a lăsat să se înțeleagă că administrația de la Washington așteaptă o ofertă coerentă din partea Iranului.

„fracturată”

a fost descrierea folosită de către Donald Trump pentru a defini conducerea iraniană și a afirmat că așteaptă o propunere care să reprezinte o abordare unitară din partea Teheranului.

Recent, autoritățile iraniene au trimis un mesaj pe dispozitivele mobile ale populației, accentuând ideea de unitate națională.
În acest mesaj, se afirmă că în Iran există o singură entitate politică, fără diviziuni interne.

„Nu există conservatori sau moderați”

, ci doar „o singură națiune, un singur drum”, conform mesajului transmis de autoritățile iraniene.

În spatele scenei, un lider rămăsese necunoscut în timp ce exercita o influență semnificativă.

Deși se află la conducere, noul lider suprem nu și-a făcut apariția în public de când a preluat puterea. Singurele sale aparențe publice se reduc la câteva declarații scrise, printre care una în care reafirmă că Strâmtoarea Ormuz este încă închisă. În rest, nu există multe indicii că el ar avea un control direct asupra deciziilor zilnice.

Se confirmă că Mojtaba Khamenei a suferit leziuni în urma primelor atacuri, potrivit oficialilor din Iran, care însă păstrează o anumită rezervă în legătură cu acest subiect. Detalii suplimentare privind starea acestuia sunt oferite de anumite surse iraniene, citate de New York Times, care menționează că Mojtaba Khamenei ar prezenta multiple leziuni, printre care și una la nivelul feței, ceea ce i-ar putea limita capacitatea de a se exprima în public.

Într-un sistem unde puterea se bazează atât pe instituții cât și pe simboluri, absența publică a liderului are o importanță deosebită.
Rolul său de dirijare era îndeplinit prin mesaje și apariții publice strategice, intervenții deliberate între diferitele grupuri din regim.
În prezent, această funcție de ghidare a devenit foarte rară.

Nu este cazul unor declarații verbale directe

Acum, însă, această prezență a devenit extrem de rară.

Deși eforturile diplomatice sunt în desfășurare, se pare că nu acestea sunt cele care iau deciziile în prezent.

În prezent, se observă o lipsă de autoritate clară, ceea ce face ca deciziile să fie luate într-un mod mai decentralizat decât în perioada premergătoare conflictului.
Diplomația este, în continuare, responsabilitatea oficială a guvernului.
Abbas Araghchi, Ministrul de Externe, este cel care reprezintă în continuare Teheranul în cadrul negocierilor cu SUA, sub îndrumarea președintelui Masoud Pezeshkian.
Cu toate acestea, se pare că ambii sunt lipsiți de puterea de a defini direcția strategică a țării.

În mod surprinzător, delegația din Iran este condusă de Mohammad-Bagher Ghalibaf, președintele Parlamentului, ceea ce trezește dubii cu privire la adevăratul centru de putere și influență.

Rolul lui Araghchi

pare a fi mai degrabă unul de execuție decât de luare a deciziilor. Un episod recent a demonstrat limitele puterii sale de decizie: după ce a afirmat că traficul în zona Ormuz a fost restabilit, el și-a retractat rapid declarația, arătând astfel că nu are control deplin asupra deciziilor de ordin militar.

În ciuda așteptărilor, Pezeshkian, o personalitate considerată relativ moderată, a urmat până în prezent cursul general al regimului, fără a impune o agendă distinctă. Negocierile programate pentru a doua rundă cu SUA la Islamabad fiind anulată, se consolidează percepția că regimul este pregătit să păstreze cănale diplomatice active, însă nu are capacitatea sau dorința de a se angaja ferm pe o anumită direcție.

Puterea reală în Iran este deținută de Gardienii Revoluției, care manipulează mecanismele decisive.

În prezent, Ahmad Vahidi conduce Gardienilor Revoluției, care dețin controlul asupra Strâmtorii Ormuz, o poziție cheie de influență pentru Iran. Diplomații nu sunt cei care exercită această putere, ci mai degrabă actorii care lucrează în mare parte în umbră. Acest aranjament înseamnă că adevărata putere este concentrată în mâinile unor persoane care operează în spatele ușilor închise.

În perioada recentă, operațiunile militare desfășurate de Gardienilor Revoluției au dictat, se pare, tonul escaladării, de la instituirea unui blocaj în Strait of Hormuz la efectuarea de atacuri asupra unor obiective situate în regiunea Golfului. Ulterior, au fost transmise frecvent declarații politice și diplomatice, care însă nu au prezentat întotdeauna o linie de gândire unitară.

În acest context, Mohammad-Bagher Ghalibaf a ieșit în prim-plan ca o figură extrem de vizibilă. Având în vedere trecutul său ca fost comandant al Gardienilor Revoluției și actualul rol de președinte al Parlamentului, el a participat activ la negocieri și a adresat mesaje publice, încercând uneori să ofere o perspectivă pragmatică asupra războiului, mai degrabă decât una strict ideologică.

În ciuda acestui fapt, statutul său rămâne extrem de fragil. Rezistența față de procesul de negociere este foarte puternică în cadrul Parlamentului și al rețelelor cu tendințe conservatoare. De asemenea, în presa de stat și prin campanii publice, discuțiile purtate cu adversarii Iranului sunt din ce în ce mai frecvent descrise ca o expresie a slăbiciunii. Potrivit spuselor lui Ghalibaf, acțiunile sale sunt conforme cu dorința exprimată de Mojtaba Khamenei, însă nu există suficiente informații concrete care să confirme o coordonare directă între aceștia.

Funcționalitatea sistemului rămâne intactă, însă impresia generală este că deciziile sunt luate fără o coordonare unitară centralizată.