Substanța narcotică nu era o creație a lumii infracționale. Globalizarea era, de fapt, sursa acestei probleme.
Probabil că vizionarea filmului The French Connection nu v-a determinat să vă gândiți la eforturile președintelui Nixon de combatere a narcoticelor. În schimb, focusul a stat pe prestația lui Gene Hackman în rolul detectivului Jimmy „Popeye” Doyle, un polițist fără scrupule care rezolvă o anchetă de droguri pe străzile din New York City.
Numeroși recenzenti au lăudat pelicula pentru rolul lui Hackman întruchipând un agent de ordine lipsit de scrupule și de rafinament. Popeye era, potrivit unui editorialist de la New York Times, personificarea unuia dintre cei mai „dezavantajați indivizi ai societății actuale”, și anume un polițist prost remunerat.
Citește șiMcDonald's va scumpește burgerii cu inteligența artificială
Se estimează că un kilogram de heroină purificată în Franța putea fi vândut în Statele Unite pentru o sumă de până la 210.000 de dolari, ceea ce reprezintă aproximativ 42 de ori valoarea sa en-gros. Aceste cifre oferă o imagine clară a profitabilității rețelei de distribuție a French Connection.
Nu există nici o altă marfă, nici măcar petrolul sau aurul, care să fi oferit marge de profit asemănătoare.
La momentul la care Agenția Centrală de Informații a efectuat calculele respective pentru guvernul condus de Nixon, costurile suportate de chimiștii marsilieni pentru materia primă — și anume morfina de bază — înregistrau o scădere de 32% față de perioada precedentă, cu un deceniu în urmă. În același timp, se înregistra o creștere a volumului și o reducere a concurenței, ceea ce avea drept rezultat o creștere explozivă a marjei de profit. Acesta nu era doar un caz izolat de operațiune mafiotă. Dimpotrivă, era o veritabilă industrie.
Să o „traducem” economic.
Un sistem complex de distribuție a stat la baza succesului filmului „French Connection”. Secolul al XX-lea a cunoscut un lanț de aprovizionare extrem de profitabil. Funcționarea acestuia a fost esențială pentru realizarea filmului. Lanțul de aprovizionare a fost cel mai profitabil din acea perioadă. Povestea din spatele acestui lanț de aprovizionare este una economică.
Industria French Connection se caracteriza printr-o abordare integrată, cuprinzând toate etapele, de la procurarea materiilor prime, prelucrarea și distribuția, până la vânzarea directă către clienți.
Substanța era procurată din Turcia și din regiunile cultivate de Hmong din Indochina. Marsilia reprezenta punctul de intrare în Europa, unde ajungea prin intermediul unor intermediari cu experiență din Istanbul și Beirut, care se bucurau de conexiuni consolidate și de tarife stabilite prin negocieri. Procesul de transformare a opiului în heroină avea loc în laboratoare specializate din Marsilia, unde lucrau chimiști cu pregătire specifică. De aici, marfa era transportată în New York, fie direct, fie prin Montreal, pentru a fi distribuită în cele din urmă de către Cele Cinci Familii.
În cadrul acestei rețele complexe, fiecare verigă era operată de un entitate distinctă, cu expertiză bine definită. Ihsan Sekban și Hüseyin Eminoğlu din Turcia dețineau controlul asupra furnizării materiilor prime. În paralel, frații Guérini din Marsilia erau responsabili cu etapa de procesare. Pe de altă parte, Vincenzo Cotroni din Montreal și familia Bonanno exercitau controlul asupra importurilor în America de Nord. Acest lanț de aprovizionare funcționa ca o franciză, spre deosebire de o companie complet integrată, un model care se dovedise a fi benefic prin reducerea riscului sistemic și creșterea rezilienței, după cum aveau să constate economiștii ulterior.
Threshold-ul pentru participare și obstacolele concurențiale reprezintă două aspecte esențiale.
În aparență, această piață era caracterizată de o lipsă de organizare, însă, în realitate, accesul în ea era îngrădit de obstacole considerabile. Construirea unor relații solide pe parcursul anilor era esențială pentru a deveni un intermediar de încredere între Marsilia și Istanbul. Comunitățile diasporice, precum armenii, corsicanii și lazii din regiunea nordică a Turciei, jucau un rol crucial în stabilirea încrederii. Un intermediar armean din Istanbul era extrem de valoros datorită capacității sale de a funcționa ca o rețea umană, după cum afirma el însuși:
„o minoritate fără patrie, dar prezentă peste tot”
, înlocuind astfel infrastructura instituțională.
Un alt factor care asigura protecția împotriva concurenței era corupția sistemică. În Turcia, premierul Adnan Menderes era direct implicat în protejarea oficialilor corupți care controlau traficul. În Liban, Sami al-Khoury se bucura de o deplină libertate de acțiune datorită unei rețele de politicieni și polițiști care îi asigurau protecția. În Sicilia, organizația Mafia furniza voturi Partidului Creștin Democrat și primea în schimb protecție și imunitate operațională. Acest fenomen de corupție nu era unul izolat, ci mai degrabă un model de afaceri în care protecția era cumpărată pentru a elimina riscul de reglementare și a reduce costurile de operare.
Un efect semnificativ asupra redresării economice a avut Planul Marshall, care a jucat un rol crucial în stimularea creșterii economice în Europa de după război.
În mod surprinzător, reconstrucția postbelică a mafiei italiene nu a avut drept combustibil doar narcoticele. Un factor cheie a fost reconstrucția europeană. Banii din Planul Marshall au declanșat o creștere explozivă a ofertelor guvernamentale, iar clanurile mafiote și Camorra s-au situat în postura de subcontractori — finanțatori tăcuți ai societăților care au intrat în licitații pentru proiecte publice. Odată cu dezvoltarea statului bunăstării în Italia, extorsionarii au ajuns să controleze distribuția fondurilor publice: locuri de muncă, contracte și licențe. În realitate, economia ilegală și economia legitimă nu funcționau separat — erau strâns legate.
Un proces similar a avut loc și în cazul ‘Ndrangheta din regiunea Calabria, care a dominat creșterea rapidă a sectorului construcțiilor din partea nordică a Italiei în anii ’70, precum și grupurile din Montreal, care și-au reinvestit veniturile obținute din comerțul cu heroină în activități ilicite precum jocurile de noroc și traficul de țigări.
În Canada s-a produs, probabil, momentul inițial al genezei „French Connection”.
În perioada de după război, Montrealul emană o parte din farmecul exotic al Havanei, însă lipsit de căldura tropicală a acesteia.
În perioada anilor 1920, interzicerea consumului de alcool transformase Toronto într-un centru de atracție pentru cei implicați în comerțul ilegal cu băuturi alcoolice. Orașul era cunoscut pentru atmosfera sa unică, care combina stilul francez cu o viață de noapte vibrantă, reușind astfel să atragă atât turiști ocazionali, cât și persoane implicate în jocuri de noroc și alte activități licite sau nu, de o parte și de alta a graniței cu Statele Unite.
În perioada premergătoare anului 1945, lumea subterană era relativ restrânsă. Montrealul de dinainte de război a avut un impact durabil asupra celui mai cunoscut gangster al său.
În anul 1924, Vincenzo Cotroni a ajuns în Canada, fiind încă adolescent, originar din regiunea Calabria, situată în partea sudică a Italiei. După ce și-a încheiat cariera de luptător profesionist, a preluat un rol de agent pentru operațiuni de pariuri. Ulterior, a evoluat într-o carieră de lungă durată, de aproximativ un deceniu, ca proprietar al unui club de noapte. Prin asocierea cu diverși gangsteri, Cotroni a reușit să stabilească o familie de mafioți, structurată după model propriu.
În perioada postbelică, aproximativ 1947, a avut loc o întâlnire între Cotroni și un nou-venit în țară, originar din Marsilia, pe nume Antoine D’Agostino. Acesta din urmă avea un trecut delicat, fiind încărcat cu acuzații de viol, proxenetism și tâlhărie. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce Germania nazistă a invadat Franța, D’Agostino a colaborat cu Gestapo, furnizându-le informații și executând misiuni pentru ei. Odată cu Eliberarea Franței de sub jugul german, D’Agostino a fost nevoit să fugă și s-a refugiat în Canada. Aici, la Montreal, s-a aliat cu un alt cap al mafiei, François Spirito. Ulterior, amândoi au intrat în sfera de influență a lui Cotroni.
În mod similar cu situația din Japonia și în alte regiuni ale globului, lipsurile și controlul cantităților de alimente esențiale au creat un mediu propice pentru dezvoltarea comerțului ilegal. Penuriile și raționalizarea au avut un impact semnificativ asupra pieței.
Reconstrucția și modernizarea, alimentate de Planul Marshall, au generat un aflux considerabil de resurse financiare, deschizând astfel noi oportunități. În acest context, clanurile mafiei și camorrei au început să joace un rol mai subtil, apărând fie ca patroni, fie ca parteneri tăcuți ai companiilor care obțineau contracte guvernamentale prin licitații.
Pe fondul dezvoltării statului bunăstării italiene, s-a produs o consolidare a culturii clientelismului. Extinderea aparatului guvernamental a dus la apariția unor oportunități pentru mafioți, care au devenit controlorii serviciilor publice, inclusiv atribuirea locurilor de muncă și a contractelor.
În deceniul anilor 1960, veniturile obținute în mod ilegal au cunoscut o creștere explozivă, odată cu expansiunea rapidă a economiei italiene, care a depășit ritmul de creștere al multor state europene mai mari. Italia a înregistrat o evoluție economică remarcabilă în acea perioadă.
La Roma, Milano și în alte centre urbane din nord, o mulțime de gangsteri originari din Sicilia și Napoli s-au stabilit, decizia lor fiind determinată de oportunități financiare mai mari. Mutarea lor nu a fost impulsionată de căutarea unei noi vieți în America, ci mai degrabă de perspectivele economice oferite de aceste locații.
Intervenția statului a avut loc într-un moment crucial. U.S. Customs a jucat un rol cheie în această poveste. Dezvăluirea unei rețele de trafic de droguri a fost un obiectiv principal.
La acea vreme, anchetatorii U.S. Customs au lucrat îndeaproape cu ofițerii de poliție pentru a dezmembra organizația.
„Nu puteam să o facem singuri”
, a declarat un oficial.
În cele din urmă, eforturile combinate ale anchetatorilor și ofițerilor de poliție au dus la arestarea a numeroși suspecți și la confiscarea unei cantități mari de droguri.
Urmărirea penală a celor implicați a fost un proces complex care a necesitat coordonarea între mai multe agenții.
Procesul de urmărire penală a lungă durată și a implicat multiple ramuri ale justiției.
La final, justiția a fost făcută și cei vinovați au fost trași la răspundere.
În anul 1969, o inițiativă de luptă împotriva drogurilor a fost lansată de Nixon, incluzând zece obiective strategice. Din punct de vedere economic, efectul a fost un impact brusc și temporar asupra ofertei: în urma intervenției, Turcia a încetat să mai cultive opiu, iar laboratoarele din Marsilia au fost supuse unor raiduri. Au fost, de asemenea, arestați câțiva traficanți importanți. Ca urmare, prețul heroinei pe piața din SUA a înregistrat o creștere, iar consumul acesteia a înregistrat o scădere modestă.
În anul 1974, Turcia a reînceput să cultive această substanță. Schimbarea pe harta producției a avut loc în mai multe regiuni, printre care Asia de Sud-Est, America Latină și Balcanii. Faptul că grupurile infracționale care au apărut odată cu dispariția regimului comunist au ocupat repede spațiul rămas liber nu a fost o surpriză. Ulterior, economiștii au formulat o concluzie: atunci când cererea pe o piață rămâne relativ constantă, interzicerea ofertei duce la mutarea producției în altă parte, în loc de a o eradica. Această realitate era deja reflectată în cifrele disponibile, însă
nimi nu a fost dispus să o ia în considerare
.
Războiul împotriva drogurilor a avut un efect neașteptat asupra industriei, nu a distrus-o, ci a restructurat-o în schimb.
COMENTARII / 0