În prezent, Sahara reprezintă exemplul ideal al aridității, fiind un teritoriu imens în care dunele de nisip se întind, temperaturile ating valori extreme și disponibilitatea de apă este foarte redusă.
Deșertul Sahara este cunoscut astăzi drept una dintre cele mai aride și mai ostile zone ale planetei, însă formațiunile geologice ascunse în adâncuri spun o poveste complet diferită.
Examinarea fragmentelor de stalagmite scoase dintr-o peșteră izolată situată în sudul Marocului a demonstrat că, acum 8.000 de ani, nordul Africii era o regiune dens vegetată, traversată de râuri și dominată de lacuri adânci, conform Daily Galaxy.
Citește șiO nouă armă împotriva unei ciuperci care amenință agricultura globală. Ce au descoperit cercetătorii
Potrivit unui studiu publicat în „Earth and Planetary Science Letters”, oamenii de știință au colectat fragmente mici de stalagmite din peșteri aflate la sud de Munții Atlas, uneori de doar 0,25 grame. Măsurând nivelurile izotopilor de uraniu și toriu din aceste probe, s-a putut estima când au început și când au încetat să se formeze aceste structuri.
Stalagmitele se dezvoltă exclusiv atunci când apa pătrunde din exterior, transformându‑se într-o veritabilă climatică arhivă a datelor.
Testele chimice au demonstrat că zona a experimentat un volum enorm de precipitații continue în intervalul de timp dintre 8.700 și 4.300 de ani în urmă, fază denumită Perioada Umedă Africană.
Din straturile consecutive de dezvoltare ale stalagmitelor scoase din peșteră, s-au prelevat mostre care au oferit cercetătorilor posibilitatea de a examina compoziția izotopilor stabili de oxigen din calcar.
Fiecare strat de rocă, format în decursul mileniilor, conține o marcă chimică distinctă a apei de ploaie care a pătruns din atmosferă. Prin evaluarea raportului dintre izotopii grei și cei ușori ai oxigenului, geologii au reconstituit traiectoria maselor de aer, temperatura mediului la momentul condensării și distanța parcursă de nori peste continente înainte de a se transforma în precipitații.
Rezultatele publicate în cadrul studiului arată că ploile din perioada Saharei Verzi nu au fost provocate doar de o simplă extindere a monzonului vest-african spre nord, așa cum se credea anterior. Analiza detaliată a indicat că sursa principală de umezeală a fost reprezentată de așa-numitele „plume tropicale”.
Acestea, numite plume tropicale, constituie vaste benzi de nori și vapori de apă generate în zonele ecuatoriale și pot transporta cantități uriașe de lichid pe distanțe de mii de kilometri.
Cu 8.000 de ani în urmă, culorile atmosferice traversau zonele aride și precipita constant peste munții din nordul Africii, alimentând straturile freatice și susținând vastele bazine lacustre din Sahara.
În contrast cu teoriile anterioare care atribuiau totalitatea apei monzoanelor provenind din sud, informațiile colectate din Maroc au arătat existența unor precipitații abundente generate de un sistem de nori tropicali de tip muntoase. Aceste volume de aer umed au susținut straturile freatice de la adâncime și au păstrat funcționale rețelele de râuri care se îndreptau spre interiorul continentului.
Chiar dacă sunt de dimensiuni reduse, depozitele din peșteri pot expune schimbări majore ale mediului, potrivit doctorului Sam Hollowood, care a participat la realizarea studiului.
„A fost fascinant să vedem cât de multe putem afla din mici fragmente de calcar care se formează în subteran”
, el a menționat.
El a menționat că echipa de cercetare își concentrează eforturile în prezent pentru a stabili cu mai mare exactitate cât de mult s-au majorat precipitațiile în acea perioadă umedă din trecut.
Autorii cercetării indică că informațiile arheologice obținute pe teren dezvăluie o creștere impresionantă a cantității de situri umane în regiunea sudică a Munților Atlas. Această creștere a avut loc exact în perioada în care precipitațiile au atins cote maxime, iar zonele care astăzi sunt complet aride și nepopulare găzduiau în acea perioadă comunități abundente
Aceste comunități se sprijinau în mare măsură pe îngrijirea animalelor, o activitate ce era direct influențată de prezența surselor perpetue de apă și a alimentelor pentru turme. Precipitațiile abundente generate de sistemele climatice tropicale au facilitat dezvoltarea unor pășuni de o dimensiune colosală, oferind societăților pastorale posibilitatea de a-și lărgi domeniile și de a se instala în adâncul zonei care astăzi reprezintă cel mai vast deșert al planetei.
Concluziile aduse de cercetători nu doar confirmă existența unei epoci caracterizate prin precipitații abundente, ci se aliniază în totalitate cu dovezile arheologice care arată o prezență umană intensă în zonă în urmă cu opt milenii.
Coautoarea studiului, dr. Julia Barrott, a explorat peșteri din sudul Marocului în timpul cercetărilor sale de teren din 2010. Ea a explicat: „A fost fascinant să descopăr și să explorez peșteri din sudul Marocului. Și este foarte satisfăcător să constatăm că măsurătorile și interpretările noastre se potrivesc atât de bine cu datele arheologice și de mediu din regiunea mai largă.”
COMENTARII / 0