Maria Hoadrea, bunica Țării Colibelor, întâmpină drumeții cu bucurie și mâncare

Maria este femeia care îi aprovizionează pe călătorii obosiți cu mâncare delicioasă în refugiul său situat în Râul Sadului, la Stână din Secături, în Munții Cindrel.

Locuitorii îi spun „Bunica Maria” și îi apreciază ospitalitatea, ea fiind cea care îi întâmpină pe drumeți cu bucurie și mâncare bună.

Maria Hoadrea împlinește 75 de ani luna viitoare și îi întâmpină pe drumeți cu o varietate de mâncăruri delicioase.

Citește șiGrătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023

„Le fac tocană cu cartofi, afumătură și cârnați de casă. Mai fac supă cu tăiței, tot de casă, balmoș, iar la desert gogoși simple, cu dulceață sau brânză. Pun pe masă și sticle cu rachiu și vișinată, să se omenească bine”

Ea pregătește toată această hrană cu devotament pentru oaspeții săi.

Maria Hoadrea, o femeie de o țărăncuță deosebită, relatează că numeroasele femei care-i calcă pragul sunt uimiți de simplitatea vieții sale.

„Vin multe doamne de la birou și-mi spun că-s norocoasă, că aici nu am stres. Păi eu nu-mi bat capul cu calcule, dragele mele! Noi, țăranii, ne îmbolnăvim doar de răceală, n-avem altele.”

Ea subliniază că viața în mijlocul naturii îi oferă o liniște sufletească pe care femeile de la oraș o invidiază.

În opt luni ale anului, soțul ei o însoțește la stână, unde viața pastorală este o realitate cotidiană.

Maria Hoadrea și soțul ei, cu nouă ani mai în vârstă decât ea, își petrec opt luni din an la stâna din secături, unde se dedică îngrijirii animalelor.
„Avem vaci, oi, cai și măgari, plus o grădină de zarzavat. Îi de lucru cât îi ziua de lungă. Da’-s iute, zici că-s curentul de la priză. Minteni mă aprind, că așa am fost de mică”,
așa descrie Maria Hoadrea viața la stână.

Viața a fost destul de dificilă pentru Maria în perioada comunistă, după cum relatează ea însăși.
Acum și în tinerețe, femeia și-a asigurat existența grație vânzării de preparate culinare.

Nu era ușor

, așa își amintește ea despre acea perioadă.

Maria Hoadrea îşi aminteşte cu nostalgie despre vremurile în care îşi lua rămas bun de la cei cinci copii ai ei, lăsându-i să doarmă în fân, la colibă, în timp ce ea se pregătea să înfrunte greutăţile vieţii. „Am dus brânză la București, Brăila, Pitești, Vâlcea, cu desaga. Am plecat cu mașină de ocazie de aici, din sat, cu cinci lei în buzunar. Vindeam câte un kilogram de brânză, făceam bani să merg mai departe. N-a fost ușor, aveam cinci copii de crescut. La colibă dormeau pe jos, în fân, ca sarmalele. Îi coboram de la munte în desagi, pe măgar. Toate fetele mele au crescut precum ciobanii, în cizme”,

„Am dus brânză la București, Brăila, Pitești, Vâlcea, cu desaga. Am plecat cu mașină de ocazie de aici, din sat, cu cinci lei în buzunar. Vindeam câte un kilogram de brânză, făceam bani să merg mai departe. N-a fost ușor, aveam cinci copii de crescut. La colibă dormeau pe jos, în fân, ca sarmalele. Îi coboram de la munte în desagi, pe măgar. Toate fetele mele au crescut precum ciobanii, în cizme”

, spune ea.

nu, asa se face

Maria Hoadrea a cunoscut vremuri grele, luptând pentru creşterea celor cinci copii ai săi.
Viața i-a rezervat multe provocări, dar ea nu s-a dat bătută.

„Am dus brânză la București, Brăila, Pitești, Vâlcea, cu desaga. Am plecat cu mașină de ocazie de aici, din sat, cu cinci lei în buzunar. Vindeam câte un kilogram de brânză, făceam bani să merg mai departe. N-a fost ușor, aveam cinci copii de crescut. La colibă dormeau pe jos, în fân, ca sarmalele. Îi coboram de la munte în desagi, pe măgar. Toate fetele mele au crescut precum ciobanii, în cizme”

În rare ocazii, Maria Hoadrea se deplasează în sat, folosind ca mijloc de transport măgarii.

Marie, supranumită Bunica, și-a adaptat activitatea pentru a vinde produsele sale în târgurile din localitățile învecinate. Ocazional, Bunica Maria se deplasează la locuința sa rurală pentru a procura cele necesare.

„Niște sămânță de salată verde, arpagic și musai mălai din cucuruz nestropit cu chimicale. În rest, avem tot ce ne trebuie”

, afirmă ea.

Maria a devenit cunoscută sub numele de „Bunica Maria” odată cu apariția numeroaselor cărări în munții din jurul comunei Sibiu, cea mai mică din județ, pe care locuitorii orașelor le străbat în căutare de verde crud și aer curat. În acest colț de lume domnește o liniște deosebită.

„Înainte vreme nu vedeai oameni cu săptămânile. Nici lupi, nici urși. Stam doar cu Dumnezeu, acolo, în munte.”

O femeie în vârstă, mamă a cinci copii, are o familie numeroasă, fiind bunica a zece nepoți și străbunica a șase strănepoți.

Maria Hoadrea este o femeie cu o familie numeroasă, având cinci copii, zece nepoți și șase descendenți de gradul trei. Această familie numeroasă este o caracteristică pe care ea însăși o moștenește, deoarece provine dintr-o familie cu cinci frați și surori.

«Ridică-mă, te rog, copilul meu!» îi spun Maria Hoadrea atunci când nepotul său o ia în brațe și o ridică de pe pământ. «Strigă de la poartă «mamă mare», apoi mă ia în brațe și mă ridică» este o scenă familiară pentru această femeie, care se bucură de momentul în care nepotul său năzdrăvan o surprinde.

Flori sunt numiți de către aceasta copiii ei care au devenit deja adulți. O expresie de evlavie îi caracterizează discursul atunci când subiectul conversației se deplasează către nepoți:

„Toți au mașini, umblă de colo-colo. Doamne, ține-i! Toți care aveți copii să vă rugați lui Dumnezeu să-i păzească.”

Această mulțime de nepoți îi aduce în mod inevitabil pe Dumnezeu în discuție.

Râu Sadului este locul unde expresia „să nu mă descoperi” are același sens ca „să nu mă provoci”. Aici, faimoasa „Bunica Maria” a acceptat să vorbească despre viață, ziua de ieri** și viitorul apropiat, după ce a fost „descoperită” printr-o conversație.

Maria Hoadrea, o femeie în vârstă, afirmă cu „Îmi spun vecinele că o să fac suta, că-s de neam care trăiește mult. Le-o fi ciudă”, referitor la longevitatea sa. Tatăl ei, Ilie Răduț, a fost ultimul veteran de război din Râu Sadului și a lăsat-o pe femeie după ce a decedat din cauza pandemiei de Covid. La momentul decesului, avea o vârstă înaintată, fiind 99 de ani și cinci luni, despre care Maria spune „Avea 99 de ani și cinci luni, săracul. Era ca mine, tare-i mai plăcea viața!”.

În mediul rural, și-a desfășurat activitatea școlară ea.

Maria Hoadrea a petrecut întreaga viață în sat, fără să cunoască nimic altceva decât viața de zi cu zi, înconjurată de animale, printre care oi, vaci și capre.

„Și cele patru fete și băiatul nostru au crescut ca noi, tot cu animalele. Și zestrea le-a fost câteva zeci de oi.”

Maria a efectuat o coborâre lină, alături de Bobiță, un măgăruș extrem de docil. Pentru a-l reînnoi după călătorie, i-a oferit boabe de porumb aurii. În acest timp, a remarcat că efortul fizic necesar deplasării pe jos este prea mare, afirmând:

La deal mă sui pe măgar, nu mai pot urca pe jos atâta drum.

Maria a fost întrebată dacă a cunoscut vreodată momente dificile, dacă a simțit că nu mai poate continua, iar răspunsul ei a fost prompt și liniștit:

„Niciodată nu mi-a fost, că nu am știut alt trai. De unde să știu eu când îmi este ușor?”

În încăperea de la țară, pe suprafața mesei din bucătărie, Maria are o „chindeauă de icoane” așezată, care în mod obișnuit se întinde în jurul imaginilor sfinte de pe pereții casei.

„Le-am lucrat astă iarnă, la piață, când am fost cu brânză. Mă întrebau cucoanele dacă nu-mi îngheață degetele când lucrez. Păi ce, lor le îngheață când stau cu telefonul în mână și degetele pe ecran?”, își amintește femeia cu un zâmbet, în timp ce câteva perechi de șosete din lână se odihnesc acum pe ea.

• Nu are legătură cu frigul, dar are legătură cu meșteșugul.

NU, am să încerc din nou, fără lista nedorită și cu cerințele respectate:

În căutarea unei experiențe spirituale autentice, Maria a călătorit în Orientul Mijlociu, o regiune considerată de ea sacră deoarece a fost locul unde

„sfinții și Iisus”

și-au lăsat amprenta.

Maria Hoadrea primește oaspeții care sosesc la „coliba” ei cu o amintire din tinerețe. Pe vremea comunismului, tânăra Maria a optat să exploreze regiunile părcurse de sfinții asociati lui Iisus, în loc să călătorească în străinătate la mare și la munte ca în perioadele actuale obișnuite pentru turiști.

Maria Hoadrea relatează că, deși aventurile au fost rare, fondurile obținute de pe urma a două vaci și a unei jumătăți de porc i-au permis să traverseze granița cu ajutorul unui avion.

„Am fost în Israel, Palestina, Egipt și Iordania, pe unde au umblat sfinții și Iisus. Mi-am zis: «Mărie, îi fain la Râu Sadului, dar mai trebuie să vezi și lumea asta mare!»”

Ea își aminteste cu bucurie despre aceste experiențe.

Mariei se află la locuința sa din Râu Sadului, unde masa de dimineață a fost deja consumată de măgărușul Bobiță. Miezul zilei a trecut deja, iar acum animalul are pregătită șaua și traseul către destinație. Fiul credincios va conduce stăpâna înapoi în regiunea muntoasă, cunoscută sub numele de Țara Colibelor. De acolo, ea va transporta coșuri rotunde umplute cu produse tradiționale, precum și burduf, care ulterior vor fi vândute în piețele din Sibiu sau Cisnădie.

Țara Colibelor este renumită pentru brânza sa, care conține un anumit je ne sais quoi, datorat în parte ierbei grase și aerului curat din regiune. Proprietarii de stâni de pe Secături, o zonă mândră și plină de viață din județul Sibiu, au contribuit din plin la obținerea acestei brânze de calitate, care reflectă stilul de viață și tradițiile locului.

Seria „Oameni și Locuri de Poveste”, o inițiativă a Consiliul Județean Sibiu, include și povestea de viață a Mariei Hoadrea.