Studiu nou arată că obezitatea nu garantează sănătate precară; IMC depășit

25% – 33% dintre indivizii care au fost recent diagnosticați cu obezitate ar trebui să fie considerați ca având o stare de sănătate precară, conform unui studiu publicat miercuri în revista Nature, care susține necesitatea unei reforme a criteriilor de diagnosticare a acestei afecțiuni, a raportat miercuri Reuters.

Acest studiu continuă o propunere inițiată anul trecut de experți și organizații medicale, care urmărește să extindă criteriile de diagnosticare a obezității, depășind simpla măsură a IMC, calculat pe baza greutății și înălțimii, prin includerea nivelului de grăsime corporală și a stării generale de sănătate.

Studiul urmărește să ilustreze consecințele noii definiții asupra ratelor de diagnostic, a prevalenței și, în final, a tratamentului pentru o afecțiune despre care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează, în prezent, că afectează peste un miliard de oameni la nivel global.

Citește șiUn test de sânge israelian detectează cancerul de sân în stadiu incipient cu o precizie de 95%

Obezitatea poate constitui un factor de risc pentru diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, afecţiunile hepatice şi renale, precum şi pentru cancer. Studiul sugerează clasificarea obezităţii în două stadii: preclinic, atunci când afecţiunea reprezintă, în principal, un factor de risc, şi respectiv clinic, atunci când aceasta cauzează deja probleme de sănătate.

În cadrul unui studiu ce a implicat 850.000 de adulți.

Analizând informații provenite de la aproape 850.000 de adulți din China, Marea Britanie, Statele Unite și Spania, cercetarea estimează că, conform noii metodologii de evaluare, între 1% și 3% dintre indivizii etichetați ca obezi exclusiv pe baza IMC-ului ar fi excluși din această categorie. În schimb, un interval de 5% până la 9% dintre aceștia (de exemplu, persoane cu un procent mai ridicat de grăsime corporală) ar primi diagnosticul de obezitate. La nivelul întregii populații, această schimbare ar putea afecta zeci de milioane de oameni.

O nouă structură de evaluare

Francesco Rubino, autorul principal al studiului şi profesor de chirurgie metabolică şi bariatrică la King’s College London, a precizat că imprecizia măsurătorilor bazate pe IMC este un fapt binecunoscut. „Până acum, însă, nu am dispus de un sistem mai bun”, a declarat el. Noul cadru de evaluare îşi propune tocmai acest lucru, putând oferi „o caracterizare clinică relevantă a obezităţii, care să servească drept fundament pentru îngrijirea pacienţilor şi pentru elaborarea politicilor de sănătate”.

Modelul nou recomandă evaluarea grăsimii corporale, inclusiv a circumferinței taliei, în combinație cu IMC, și confirmarea existenței unor disfuncții organice legate de greutate (de exemplu, cardiace sau hepatice) înainte de a stabili diagnosticul. Această metodă implică faptul că anumite persoane cu doar un IMC crescut nu vor fi incluse în categoria obezității. Cei care prezintă un procent semnificativ de grăsime corporală și un IMC ridicat vor fi diagnosticați cu „obezitate preclinică”, iar cei care, de asemenea, au disfuncții organice vor primi diagnosticul de „obezitate clinică”, considerată o afecțiune activă ce necesită, de obicei, intervenție rapidă.

În conformitate cu aceste standarde, analiza indică faptul că, în medie, numai aproximativ 27% dintre indivizii obez din cele patru țări studiate suferă de obezitate clinică, proporție care corespunde aproximativ 8,5% din totalul adulților.

În studiul realizat în patru țări, aproximativ 82% dintre indivizii identificați cu obezitate preclinică nu au trecut la stadiul de obezitate clinică, deși datele indică că ratele de evoluție erau mai mari în China și Spania.