Miliardar spaniol, acuzat că ascunde un Velázquez în palatul său din Madrid

La Madrid, o procedură de divorț între un om de afaceri puternic în industria oțelului și fostul său partener a luat o turnură neașteptată odată cu disputa asupra unui tablou despre care se crede că ar fi fost pictat de Velázquez. În urma deciziei judecătorului, această piesă de artă a fost interim încredințată Muzeului Prado pentru a fi păstrată în siguranță până la rezolvarea completă a procesului, care se învârte în jurul unor acuzații de delapidare și complicații financiare, după cum relatează El Pais.

José María Aristrain de la Cruz, unul dintre cei mai avuți indivizi din Spania, se confruntă cu o situație litigioasă cu fosta sa soție, care îl acuză că a ascuns un tablou atribuit celebrului pictor Velázquez în palatul său situat în Madrid. Fosta lui soție afirmă că această lucrare de artă i-a fost dăruită și, prin urmare, ar trebui să îi revină în urma procesului de partajare a bunurilor. În ciuda acestui fapt, tabloul rămâne în posesia lui José María Aristrain de la Cruz, în reședința sa fastuoasă.

În urma unei decizii a unui judecător din Madrid, Ministerul Culturii a primit sarcina de a găsi un spațiu adecvat pentru păstrarea tabloului pe durata procesului, iar Guvernul a optat pentru Museo del Prado ca locație.

Citește șiDronele care pot patrula luni întregi, fără echipaj. SUA iau în calcul extinderea lor la granița cu Mexicul

Din 17 martie

, lucrarea de artă a fost depozitată în spațiile securizate ale acestei pinacoteci.

În posesia unui colecționar privat se află unul dintre puținele Velázquez existente în afara proprietății publice. Acesta este un fapt puțin cunoscut .

În luna decembrie a anului 2007, un portret al regelui Filip al IV-lea al Spaniei a fost oferit spre licitație la sala Retiro din Madrid. Această piesă, o replică cu anumite variații a operei expuse la Muzeul Prado, prezintă monarhul într-o ținută complet neagră, în picioare și aproape la dimensiuni reale, la o vârstă de aproximativ 20 de ani. Prețul inițial de licitație a fost stabilit la 2,5 milioane de euro. Deși suma nu era considerată excesivă pentru o lucrare de acest calibru, starea de conservare a tabloului era nesatisfăcătoare, iar

atribuirea sa către Velázquez s-a dovedit a fi o sarcină dificilă

.

În ciuda unor rezerve, autenticitatea a fost confirmată prin rapoarte prezentate de casa de licitații. Peter Cherry, profesor la departamentul de Istoria Artei al Trinity College din Dublin, a declarat în anul 2000, potrivit surselor media, că „se detectau în operă detalii caracteristice pensulației pictorului și ale intervențiilor sale precise, specifice lucrărilor realizate de Velázquez în primii ani la Madrid”

„se detectau în operă detalii caracteristice pensulației pictorului și ale intervențiilor sale precise, specifice lucrărilor realizate de Velázquez în primii ani la Madrid”

Potrivit articolului publicat în ABC, Carmen Garrido a exprimat anterior, într-un studiu publicat în revista Goya, opinia că respectiva pictură reprezintă o replică autografă realizată după originalul aflat la Prado. Alfonso Pérez Sánchez, fost director al muzeului, a înaintat ipoteza că arta este efectiv creația lui Velázquez, însă a remarcat că lucrarea a suferit deteriorări semnificative și a fost restaurată în mod inadecvat. În același timp, Enrique Valdivieso a susținut, de asemenea, că pictura poate fi atribuită artistului Velázquez.

În ciuda așteptărilor, procedura de licitație nu a înregistrat niciun ofertant, inclusiv entitățile statului, care nu și-au manifestat interesul pentru achiziționarea tabloului.

În anul 2015, același tablou a fost oferit din nou de casa de licitații Isbilya din Sevilla pentru suma inițială de 750.000 de euro. De data aceasta, un cumpărător a fost găsit. Deși detalii despre cumpărător nu au fost dezvăluite, se știe că soția lui Aristrain, Gema Navarro, cu care acesta a fost căsătorit pentru a doua oară, a fost cea care l-a achiziționat. Achiziția a fost făcută cu fondurile lui, într-un moment în care problemele juridice ale lui Aristrain erau deja pe ordinea de zi, fiind subiectul unei anchete privind frauda fiscală.

Moștenirea familiei Aristrain a fost întotdeauna o sursă de stabilitate financiară. La vârsta de 26 de ani, José María Aristrain Noain i-a lăsat lui moștenirea sa. Născut în Argentina, omul de afaceri s-a reîntors în Țara Bascilor, locul de origine al familiei sale, și a fondat o turnătorie la sfârșitul anilor ’40. Industria oțelului a cunoscut o perioadă de înflorire. În 1980, când Spania a publicat pentru prima dată declarațiile de avere, Aristrain era al doilea cel mai mare contribuabil, fiind devansat doar de José María Ruiz-Mateos. După ce a fost amenințat de ETA, organizație separatistă bască, a refuzat să achite impozitul revoluționar. Moartea sa într-un accident de elicopter cu circumstanțe neclare, în timp ce survola Coasta de Azur, a avut loc în 1986.

O imensă avere familială a fost transmisă prin moștenire.

În vârstă de doar 26 de ani, tânărul a moștenit imperiul și și-a concentrat atenția asupra protejării și păstrării confidențialității. Printre interesele sale se numără vânătoarea, colecția de mașini și participarea la coride. Cu o prezență rară în spațiul public, Aristrain a gestionat afacerile cu maximă discreție.

În urma procesului de privatizare demarat de administrația condusă de José María Aznar în 1997, omul de afaceri a devenit parte a grupului Aceralia. Ulterior, în 2006, grupul indian Mittal a înaintat o propunere de achiziție, iar Aristrain, care a sprijinit această inițiativă, a păstrat o participație de 3% la ArcelorMittal, devenind unul dintre principalii investitori ai celei mai mari întreprinderi siderurgice la nivel global. Potrivit publicației Forbes, în acel an, averea sa a fost evaluată la 1.200 milioane de euro, poziționându-l pe locul 10 în rândul celor mai avuți indivizi din Spania, iar în prezent aceasta este estimată la 1.400 milioane.

În colecția sa de artă se află tabloul în cauză. Pe lângă aceasta, colecția sa include și vehicule, printre care și un Ferrari 250 GTO, un model legendar fabricat într-un număr limitat de exemplare în deceniul al șaselea, a cărui valoare depășește 50 de milioane de euro. Printre posesiunile sale se numără Valdepuercas, unul dintre cele mai mari domenii din Spania, situat în Cáceres, un palat în Sevilla, o fermă de creștere a taurilor de luptă, un întreg bloc de clădiri în zona străzii Génova din Madrid, care include și fosta ambasadă a Marii Britanii, o vilă în Somosaguas, un iaht de 55 de metri lungime și o fostă navă de remorcare, transformată în navă de agrement, denumită Steel.

În ciuda acestui fapt, Aristrain a transferat, în urmă cu două decenii, domiciliul fiscal în Gstaad, Elveția, unde Arcelor a desfășurat activitățile sale impozabile în Luxemburg. Ca urmare, Statul spaniol nu a obținut nici măcar un euro și a inițiat o cercetare.

De ani de zile, acest caz judiciar se prelungește fără vreun sfârșit clar.

În urma unei sesizări din partea Parchetului pentru Infracțiuni Economice din Madrid, 2011 a marcat începutul unei anchete care l-a vizat pe inculpat. La 21 iunie același an, judecătorul a ordonat efectuarea unor percheziții în toate imobilele și sediile profesionale ale acestuia. Falsificarea reședinței în afara granițelor Spaniei pentru a eluda statul de 211 milioane de euro a stat la baza acuzațiilor. Această sumă era de natură să-l situeze printre cele mai mari litigii ale marilor corporații.

„Schimbarea reședinței fiscale în Elveția, începând cu 2006, nu are o bază reală și are drept scop exclusiv sustragerea de la plata impozitului pe venituri (IRPF) și impozitului pe avere, obligații fiscale aferente statutului de rezident în Spania”

, a argumentat Avocatura Statului.

Procesul a durat ani de zile până să fie soluționat. La ședința din 2023, Aristrain a comparat în scaun cu rotile, fiind însoțit de o echipă de avocați și experți de mare calibru. El a afirmat, printre altele, că achiziționarea palatului din Elveția a avut loc concomitent cu achiziția unei colecții de artă, a cărei valoare a fost estimată la aproximativ 10 milioane de euro, și că acest fapt demonstrează că nu era vorba despre o rezidență fictivă.

Ancheta a fost inițiată de către Parchetul și Agenția Fiscală, care au strâns probe precum înregistrările de utilizare a cardurilor și informațiile privind calitatea de membru al unui club de schi din Elveția, unde figura drept adresă de contact reședința sa din Madrid. Procesul s-a finalizat inițial cu o achitare, însă Curtea Supremă a decis reluarea judecății de la bun început.

O pictură îl înfățișează pe Filip al IV-lea, cunoscut și sub numele de Filip cel Frumos.

La scurt timp după achitare, divorțul de cea de-a doua soție, Gema Navarro Mangado, a devenit oficial. Procedura de divorț a fost una destul de agitată. Un scenariu similar a avut loc și cu prima sa soție, María Palma, când litigiul a ajuns în fața instanței. În timpul uneia dintre ședințe, Aristrain a afirmat următoarele:

„Nu știe care sunt veniturile sale, deoarece nu își numără banii, are multe companii și pierde și câștigă la bursă. Nu își amintește veniturile de când s-a născut, nu îl preocupă acest lucru”

Fiind căsătorită în regim de separație a bunurilor cu Navarro, în teorie, divorțul lor nu avea să provoace dispute semnificative. După despărțire, ea și-a dat demisia din funcțiile deținut în diferite consilii de administrație. În cazul specific al companiei Tubacex, motivul invocat pentru demisie a fost pierderea încrederii. Deși procesul de divorț a reușit să rezolve problema pensiei pentru copilul lor comun printr-o hotărâre judecătorească în Elveția, totuși, o chestiune rămânea nerezolvată: portretul lui Filip al IV-lea.

În inima Madridului, un tablou a rămas ascuns în reședința sa privată. Femeia a încercat să-l recupereze, însă eforturile ei au fost zadarnice, deoarece nu putea pătrunde în locuință. Cu câteva luni în urmă, aceasta a decis să înainteze o acuzație de însușire necuvenită, după cum afirmă persoane familiarizate cu situația.

Nu este cazul să vorbim despre asta acum

nu a fost însă niciodată spus de către aceasta. Femeia a depus plângerea la acel moment, potrivit surselor apropiate cazului.
nu, reformulare completa, fara fabircare de citate noi

Locuința sa din Madrid era locul unde se afla tabloul. Fără succes, femeia a încercat să și-l revendice și nu i s-a permis accesul înăuntru. La câteva luni de zile după, ea a înaintat o plângere pentru însușire necuvenită a bunului, după cum relatează surse apropiate anchetei.

În urma unei decizii recente, Juzgado de Instrucción nr. 11 din Madrid a înaintat, la data de 12 februarie, o solicitare către Parchet, care la rândul său a cerut Ministerului Culturii să preia în custodie un tablou de valoare inestimabilă. Luând în considerare impactul potențial asupra tezaurului istoric național al operei atribuite pictorului Velázquez, s-a decis ca aceasta să fie încredințată Muzeului Prado. Ulterior, la 17 martie, o echipă specializată în protecția patrimoniului a efectuat transferul lucrării către depozitele muzeului.