O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani

Echipa de cercetare Elveția a identificat o structură de 60 km în diametru pe fața ascunsă a Lunii, arătând că satelitul a deținut în trecut un dinam magnetic.

Un raport publicat în jurnalul Science Advances prezintă noi confirmări că, în urmă cu miliarde de ani, nucleul Lunii a produs un câmp magnetic propriu, identificat pe baza unor date orbitale agregate, spune El Confidencial.

O masivă structură rocă amplasată pe partea ascunsă a Lunii a furnizat un indiciu nou privind una dintre cele mai mari mistere din istoria satelitului. Un raport publicat în revista Science Advances a investigat o anomalie magnetică intensă localizată în zona Dewar, iar caracteristicile sale indică că interiorul Lunii era foarte diferit cu miliarde de ani în urmă.

Citește șiCum a redeschis judo-ul ușa Rusiei către competițiile internaționale. Sportul preferat al lui Putin, folosit ca instrument de influență

Descoperirea oferă posibilitatea de a analiza câmpul magnetic antic al Lunii dintr-o perspectivă diferită față de cea oferită până acum de probele colectate

Forma analizată măsoară în jur de 60 km în diametru și, conform experților, ar fi rezultatul ascensiunii magmei din straturi adânci, care s-a întărit la urmă cu 4,2 miliarde de ani.

Magnetizarea acestei rocă se dovedește extrem de puternică, fiind legată de alte semnale geologice identificate prin observații orbitale. Această corelație de indicii a facilitat reconstruirea unei secțiuni a posibilelor evenimente care ar fi avut loc în perioada în care Luna era încă un corp geologic tânăr.

Cercetătorii au descoperit în Dewar un fenomen neobișnuit: o anomalie magnetică, o anomalie gravitațională și un vârtej lunar se manifestă aproape în aceeași zonă. Aceste vârtejuri prezintă modele netede și ondulate, evidente la nivelul suprafeței, și apar de regulă în legătură cu modificări magnetice.

Într-un interviu acordat Gizmodo, Xi Yang și Anna Mittelholz au subliniat că cazul lui Dewar este remarcabil deoarece cele trei trăsături apar simultan, facilitând asocierea lor cu o singură formă găsită în scoarța lunară.

Analizele arată că intensitatea câmpului magnetic lunar, esential pentru captarea semnalului, ar fi de aproximativ 11 microtesla. În contrast, autorii precizează că câmpul magnetic al Pământului, actual, se află în apropiere de 50 microtesla.

Explicația subliniază prezența unui vechi dinam lunar, un sistem ce poate produce magnetism prin mișcarea materialelor conductoare din interiorul unui corp planetar, într-un mod similar cu modul în care se menține în prezent câmpul magnetic al Pământului.

Ideea că Luna ar fi deținut un propriul său dinamo a stârnit o dezbatere amplă. Cercetările anterioare susțineau prezența unui câmp magnetic care a existat aproximativ între 4,25 și 3,5 miliarde de ani în urmă, însă analizele recente ale rocilor prelevate în cadrul misiunilor Apollo au pus sub semnul întrebării atât durata acestui câmp, cât și existența sa în primele etape ale satelitului.

Rezultatele recente obținute de Dewar constituie acum o sursă de date independentă de cele menționate anterior.

Echipa a integrat informațiile despre câmpul gravitațional și câmpul magnetic pentru a stabili simultan densitatea și nivelul de magnetizare al scoarței. Această abordare a facilitat asocierea anomaliilor detectate cu o structură geologică concretă și a permis determinarea intensității minime necesare pentru ca vechiul câmp să aibă capacitatea de a magnetiza.

Cercetătorii consideră că această procedură permite impunerea unor noi restricții asupra vechiului dinam lunar pe baza informațiilor orbitale, fără a fi necesară aducerea pe Pământ a unei probe din acea regiune.

Localizarea lui Dewar le-a permis, de asemenea, oamenilor de știință să excludă posibilitatea ca magnetizarea sa să provină pur și simplu dintr-un câmp generat temporar de un impact violent al unui asteroid.

Totuși, studiu se concentrează pe o singură neconformitate și nu clarifică disputele cu anumite date din misiunile Apollo. Pentru a stabili modul în care ar fi putut funcționa acea forță și durata activității sale în interiorul Lunii, va trebui să se examineze alte regiuni lunare cu trăsături asemănătoare.