„Victoria Rusiei într-o simulare de război: tactica expertului militar”

În decembrie 2025, o simulare de război desfășurată la un colegiu militar din Germania a înregistrat victoria echipei roșii, care reprezenta Rusia, în fața echipei albastre, reprezentantă a guvernului german și a NATO. Această echipă roșie a reușit să învingă după ce a inițiat o criză militară pe flancul estic al alianței, atacând în mod special Lituania.

„Cum am reușit să înving NATO”

a fost explicația oferită de expertul militar care a jucat rolul de comandant-șef al armatei ruse, dezvăluind recent strategia care i-a permis să neutralizeze reacția Berlinului și să ajute Moscova să își atingă obiectivele propuse.
Această strategie a fost esențială pentru Rusia și pentru NATO.

Citește șiSub gheața Svalbardului: strategiile secrete ale Rusiei care ar putea forța activarea Articolului 5 NATO

Un eveniment de simulare a avut loc la Universitatea Helmut Schmidt din Hamburg, fiind transformat într-un podcast de către publicația germană Die Welt. Acest eveniment a generat un interes considerabil în rândul organelor de presă, inclusiv o întrebare adresată lui Mark Rutte, secretar-general al NATO, cu privire la rezultatele acestei simulări, în cadrul unei conferințe de presă.

Strategia de victorie împotriva NATO a fost dezvăluită de cercetătorul Franz-Stefan Gady de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, care a jucat rolul de comandant-șef al armatei ruse într-o simulare.
Franz-Stefan Gady a identificat trei factori cruciali pe care Rusia i-ar putea exploata în realitate pentru a obține succesul, potrivit unui articol publicat în Foreign Policy de către analistul austriac.

NATO se confruntă cu o problemă majoră în ceea ce privește viteza de reacție, deoarece Rusia are deja o prezență militară semnificativă în regiunea țărilor baltice.
În cazul unui conflict care implică una sau mai multe dintre aceste țări, alianța nu are capacitatea de a răspunde eficient, datorită numărului mare de trupe rusești deja desfășurate în zonă.
În prezent, NATO nu posedă forța necesară pentru a face față acestei situații.

În scenariul unei crize, Moscova are capacitatea de a mobiliza forțe considerabile de-a lungul frontierelor sale cu Belarus și țările membre NATO. Pe de altă parte, alianța militară NATO ar necesita o perioadă de cel puțin câteva zile, sau chiar mai multe săptămâni, pentru a putea disloca întăririle necesare.

În cazul unei acțiuni rapide, Rusia ar putea să captureze regiuni strategice printr-un atac concentrat și restrâns, înainte de a primi un răspuns efectiv de la trupele NATO.

Controlul teritorial și capacitățile nucleare sunt esențiale pentru Rusia în acest context.
Pentru a-și consolida poziția, Rusia trebuie să mențină supremația asupra regiunilor deja ocupate și să aibă capacitatea de a descuraja orice încercare de contraatac prin amenințarea cu arme nucleare.
În acest fel, NATO ar fi descurajat să lanseze un contraatac, oferind Rusiei un avantaj strategic.

Este posibil ca forțele militare europene să se implice într-un conflict direct cu Rusia pentru a proteja una dintre națiunile baltice?

Potrivit expertului Stefan-Gady, decidenții politici germani se confruntă cu o dilemă crucială pe care nu o abordează direct. Oare ar fi dispuși acești lideri să își asume riscul unui conflict direct cu Rusia, care ar putea escalada chiar până la un război nuclear, în scopul de a proteja una dintre națiunile baltice?

În 2026, după un armistițiu negociat între Rusia și Ucraina, Moscova a propus Berlinului reluarea colaborării economice și restabilirea relațiilor bilaterale existente înainte de război, printr-un acord încheiat în vara acelui an.

Simultan, amenințările Kremlinului împotriva statelor baltice se înăspresc, iar o presupusă criză umanitară este fabricată în enclava Kaliningrad cu scopul de a legitima o potențială implicare militară.

În urma efectuării unor manevre militare comune în partea occidentală a Belarusului, NATO a remarcat prezența a 12.000 de militari ruși și belaruși staționați în apropierea graniței cu Lituania.

Un sentiment de alarmă a fost exprimat de către Vilnius cu privire la o posibilă criză care se conturează în zona Kaliningradului, în luna octombrie, odată cu începerea unei simulări de conflict, care implică trupe ruse aflate încă în Belarus.

Se preconizează că o operațiune militară de mică amploare va avea drept rezultat subminarea încrederii în capacitățile Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și ale Uniunii Europene.

„Cum am reușit să înving NATO”

este afirmația făcută de către un expert militar care a detaliat modul în care armata rusă a obținut succes într-un scenariu de luptă simulat.

Stefan-Gady a ridicat o întrebare pertinentă în cadrul simulării, adresându-i-o lui „Putin”, liderul echipei roșii, interpretat de Alexander Gabuev, director al Carnegie Russia Eurasia Center. Întrebarea viza disponibilitatea totală a trupelor sub comanda sa. Răspunsul lui Gabuev a fost unul evaziv, afirmând că nu toate forțele sunt angajate.

nu, am decis sa reformulez tot

Alexander Gabuev, directorul Carnegie Russia Eurasia Center, care juca rolul lui „Putin”, liderul echipei roșii, a primit o întrebare directă de la Stefan-Gady. Prima întrebare a vizat confirmarea numărului total de trupe disponibile. Gabuev a negat că toate trupele ar fi fost deja mobilizate, răspunsul său fiind unul negativ.

În urma acestei strategii, comandantul-șef a reușit să-și consolideze rapid poziția prin desfășurarea de trupe suplimentare din Kaliningrad, care au lansat un atac asupra Lituaniei dintr-o direcție neașteptată, spre deosebire de cele 12.000 de militari staționați în Belarus.
De asemenea, au fost dislocate trupe pentru a asigura protecția flancurilor împotriva potențialelor atacuri din partea Poloniei și pentru a bloca orice ofensivă din direcția Estoniei și Letoniei, în cadrul unei posibile intervenții a forțelor NATO.

Un scenariu militar a fost conceput cu scopul de a testa capacitățile armatei ruse: un atac lansat din Grodno, Belarus, care traversează Druskininkai, Lituania, pentru a avansa în direcția nord-vest, spre Marijampole. În paralel, o altă forță de câteva mii de militari a fost mobilizată pentru a invada Lituania dinspre Kaliningrad.

Într-un interval de timp extrem de scurt, de doar o zi, cele două grupuri și-au consolidat pozițiile în localitatea Marijampole. În paralel, alte unități militare au fost mobilizate pentru a proteja flancurile și a ridica noi structuri defensive. Prin această manevră strategică, regiunea baltică ar rămâne efectiv izolată de Polonia și de restul țărilor membre ale alianței NATO.

Înainte de începerea invaziei, forțele speciale ar desfășura operațiuni care să permită trupelor ruse să ocupe strategic poduri și noduri de intersecție cruciale de care armata are nevoie pentru înaintarea sa.

În cadrul unei simulări de război, obiectivul declarat al echipei desemnate drept „roșie” a fost să anihileze NATO fără a atrage forțele armate ale Statelor Unite în conflict, în așa fel încât alianța occidentală să se dovedească incapabilă de a împiedica Rusia să impună condițiile unei noi configurații de securitate pe continentul european.

Obiectivul central era să se submineze credibilitatea NATO și a Uniunii Europene prin intermediul unei operațiuni militare de mică amploare.
Deși războiul hibrid a constituit un factor cheie în perioada premergătoare declanșării operațiunilor militare efective,
această abordare nu a fost suficientă pentru Moscova pentru a-și atinge scopurile.

Țările baltice pot fi izolate de restul alianței NATO de către Rusia, fără ca aceasta să fie nevoită să controleze complet Coridorul Suwalki.

Rezultatele unei simulări de conflict militar au arătat că forțele rusești au reușit să mențină o distanță strategică față de armata americană, permițând în același timp europenilor să gestioneze activitățile organizației NATO. Însă, în scenariile reale, circumstanțele s-ar putea dovedi a fi complet diferite.

Un scenariu alternativ a fost adoptat de echipa roșie, care a optat pentru o abordare diferită față de cea utilizată în cazul „omuleților verzi” din 2014, atunci când Rusia a ocupat Crimeea.
În schimb, a fost planificat un atac militar convențional împotriva Lituaniei, unde capacitățile de apărare ale NATO sunt considerate mai limitate.
Obiectivul era să se creeze o zonă critică, cunoscută sub numele de coridorul Suwalki, care urma să fie transformat într-o „zonă a morții”, caracterizată prin prezența numeroasă de drone și mine, toate acestea fiind sub acoperirea sistemelor de artilerie.

În cadrul simulării, armatele europene membre NATO au fost reticente să lanseze un atac, NATO fiind conștientă de necesitatea neutralizării apărării antiaeriene rusești.
Însă, eforturile acestora au fost zădărnicite din cauza insuficienței unor echipamente militare specializate, precum rachetele anti-radar, care sunt esențiale pentru operațiuni de acest tip.
În intervalul de timp stabilit pentru simulare, distrugerea apărării antiaeriene a Rusiei a rămas o sarcină imposibil de îndeplinit.

Nu au reușit să o distrugă

a fost concluzia descurajantă care a evidențiat limitele capacităților militare ale forțelor europene în cadrul exercițiului de simulare.

Într-un context în care tehnologia militară avansată, precum dronele, artileria și rachetele, domină câmpul de luptă, Rusia se află într-o poziție strategică favorabilă fără a necesita control fizic asupra regiunii care separă statele baltice de restul alianței NATO.
Armata rusă are posibilitatea de a-și concentra eforturile pentru a menține această zonă la o distanță eficientă, acoperită de proiectilele, dronele și obuzele sale, cu scopul de a destabiliza coeziunea forțelor europene.

Au fost deployate arme nucleare tactice în trei locații strategice: Belarus, regiunea Kaliningrad și partea occidentală a Rusiei.

NATO ar fi dispusă să suporte consecințele unei înfrângeri în fața Rusiei, dacă Statele Unite i-ar lăsa pe europeni să gestioneze singuri operațiunile militare? Întrebarea ridică problema capacității de luptă a trupelor aliate în fața arsenalului rus.
Ar fi oare Washingtonul pregătit să accepte pierderile semnificative pe care trupele NATO le-ar înregistra în urma lipsei accesului la armele americane specializate în combaterea sistemelor de apărare antiaeriană și rachetelor de înaltă precizie ale Rusiei?

Deciziile europenilor în cazul unui posibil conflict ar putea fi influențate de lipsa anumitor capacități.
O întrebare rămâne: ar iniția europenii o contraofensivă chiar și fără aceste capacități cheie sau s-ar supune cererilor rușilor pentru a preveni consecințe dezastruoase?
În plus, s-ar aventura Polonia să lanseze un atac în mod independent?

Nu există răspunsuri clare la aceste întrebări.

În cazul unei riposte a NATO, echipa roșie a elaborat o strategie care să utilizeze capabilitățile nucleare drept instrument de intimidare a oficialilor guvernamentali din Germania.

În urma unei posibile activări a arsenalului nuclear tactic situat în teritoriile Belarus, Kaliningrad și regiunea occidentală a Rusiei, un ultimatum ar fi fost lansat în legătură cu o cerere stringentă de control irevocabil asupra coridorului Suwalki.

Deși inițial era nevoie de un plan de acțiune, echipa roșie a reușit să-și atingă obiectivele mai rapid decât era prevăzut, impactul fiind resimțit puternic în Germania, unde mecanismul de conducere a fost grav afectat. Întreaga situație a fost urmărită cu interes de americani, care au adoptat o poziție de observatori, fără a interveni direct în conflict.