Gelu Duminică răspunde imediat, fără a-și construi răspunsurile în jurul unor formule convenabile. În loc să opteze pentru nume de marcă la o cafea, sociologul afirmă că ar prefera să discute cu membrii comunității, inclusiv cu părinții care se confruntă cu problemele cauzate de consumul de droguri al copiilor și cu femeile care sunt victime ale violenței. Pentru el, aceste întâlniri au o mai importantă valoare decât o listă de personalități.
„Funcțiile nu sunt permanente.”
Profesorul universitar vorbește și despre propriile limite. El afirmă că nu s-ar vedea ministru al Educației și spune că funcțiile sunt trecătoare. În schimb, pledează pentru o educație timpurie reală, pentru grădinițe de calitate în comunitățile vulnerabile și pentru o școală care să formeze cetățeni, nu doar să verifice cât de bine au memorat elevii o materie.
Citește șiS-a verificat dacă este semnal la telefon, pe Autostrada Sibiu-Pitești, în tunelul dublu pe sub dealul Momaia
„Cine-i abandonat primul?”
În cadrul dialogului, tema se îndreaptă inevitabil către instituțiile de învățământ și către tinerii care se pierd din rețea. Duminică schimbă focalizarea de la presupunerea că un copil renunță la școală la realitatea că societatea ar fi prima care să-l abandoneze. În ceea ce privește sistemul educațional românesc, se menționează că acesta continuă să acorde un exces de importanță memorării și conformismului, într-un cadru în care conținutul, metodele didactice și modalitățile de evaluare păstrează o asemănare surprinzătoare cu cele din mai bine de trei decenii.
„Atât de multe am învățat de la studenții mei”
În registrul mai personal, vorbește despre lucrurile pe care le-a învățat de la studenții săi, răbdare, pasiune, zâmbet, provocare și o altă înțelegere a lumii. Nu se ia prea în serios nici când vine vorba despre propriile talente și recunoaște că unul dintre ele ar putea fi chiar cântatul. Iar la eterna alegere între manele și muzică clasică, răspunsul lui este simplu, spune că poate dansa pe ambele.
„Dacă învăț carte, o să ajung mare”
Duminică îl determină să conteste câteva concepte adânc înrădăcinate privind succesul. El subliniază că diploma și învățătura sunt relevante, dar nu garantează realizarea obiectivelor. În plus, prea multă modestie nu constituie neapărat
„Ce va spune fiica mea?”
În cadrul unui interviu în care se combină subiecte sociale de gravitate cu reflecții intime, Gelu Duminică abordează și aspectele familiei sale. În momentul final, la întrebarea despre ce dorință ar avea ca oamenii să-l descrie după ce va părăsi camera, răspunsul său modifică întregul sens al conversației; cel mai semnificativ, el subliniază că ceea ce contează este ceea ce va spune fiica lui când el va părăsi lumea.
COMENTARII / 0