Lidera extremei drepte din Franța va candida pentru a patra oară la președinție. Marine Le Pen intră în cursa prezidențială din 2027 dintr-o poziție care, odinioară, ar fi părut greu de acceptat.
În total, ea a înregistrat de trei ori înfrângeri în alegerile prezidențiale.
În iulie, Curtea de Apel din Paris a confirmat încă o dată pedeapsa aplicată pentru deturnarea fondurilor Parlamentului European. În același timp, formațiunea de extremă dreaptă Rassemblement National (RN) a prezentat pe Jordan Bardella, un lider tânăr, ca succesor, având în sondaje aceleași cote de popularitate ca și ea și dezvoltând treptat o identitate politică distinctă, potrivit raportului European Pravda.
Citește șiPilonul 2 atrage mai mulți români: Dan Armeanu explică creșterea
În ciuda altor factori, Le Pen pornește campania cu un avantaj semnificativ în comparație cu orice alt candidat posibil.
Defețele pot modifica modul în care te vezi.
În nucleul ereditei politice a lui Emmanuel Macron se ascunde o ironie.
2017, victoria sa a demolat structura partidistică care dominase Franța de zeci de ani. Partidul Socialist și forțele de dreapta tradițională se schimbaseră la conducere pe cea mai mare parte a perioadei celei de-a Cincea Republici. Niciunul dintre aceștia nu a ajuns la turul doi al alegerilor prezidențiale din acel an. În schimb, Macron a adunat o mare parte a stângii moderate de centru și a dreptei moderate de centru sub umbrela unei noi forțe politice și a afirmat că vechea diviziune dintre stânga și dreapta era depășită.
Prin slăbirea partidelor care de obicei ocupaseră spațiul dintre centrul guvernamental și extreme, Macron a consolidat, de asemenea, poziția forțelor din exterior care se opuneau
„Macronismul” și „Le Penismul” au devenit, în consecință, poli politici structuranți reciproc. Macron s-a putut prezenta ca bariera europeană, liberală și republicană împotriva naționalismului. Le Pen s-a putut prezenta ca principala alternativă la o ordine politică identificată din ce în ce mai mult cu Macron.
Această situație a fost benefică pentru ambele facțiuni din perspectiva electorală.
Macron a învins-o de două ori, dar fiecare campanie în care Palatul Élysée a prezentat-o pe Le Pen ca fiind principala amenințare i-a consolidat totodată statutul de principală concurentă. Până în 2022, al doilea tur consecutiv al alegerilor prezidențiale între cei doi nu mai părea o întâmplare. Părea noua structură a politicii prezidențiale franceze.
Comparându‑se cu Jean-Marie Le Pen, se evidențiază un contrast revelator.
În 2002, participarea ei în turul al doilea a fost privită ca o criză politică de amploare națională. Mai târziu, Jacques Chirac a obținut victoria cu un vot de peste 82%. Marine Le Pen a ajuns în turul al doilea în 2017 și din nou în 2022. În mod teoretic, multiplele înfrângeri ar fi putut să o debuteze, însă acestea i-au adus un alt avantaj: o familiarizare profundă cu arena prezidențială.
În cazul unui candidat obișnuit, a suferi trei înfrângeri ar putea indica o stare de epuizare. În cazul lui Le Pen, aceste pierderi arată, de asemenea, că se apropie de Palatul Élysée în mod repetat mai mult decât aproape oricine altcineva.
În același timp, structura de sprijin a devenit mai puțin unitară. Sistemul partidial francez, deși fragmentat, se distinge tot mai mult prin preponderența unei singure forțe politice, RN, deoarece niciunul dintre rivalii săi nu posedă o poziție electorală echivalentă. Partidele tradiționale de guvernare au suferit slăbirea, iar tabăra lui Macron s-a străduit să se transforme într-o organizație politică rezistentă, independentă de creatorul său, în timp ce stânga rămâne împărțită atât în ceea ce privește conducerea, cât și strategia.
Astfel, Le Pen nu mai se reduce la a fi doar alegătoarea unei forțe marginale ce încearcă să-și facă loc în arena politică franceză. În schimb, ea constituie bloc electoral cel mai puternic grup de voturi al acestei mișcări.
Macron va părăsi Palatul Élysée în 2027, deoarece Constituția îi interzice să candideze pentru un al treilea mandat consecutiv, iar Le Pen nu a fost niciodată mai aproape de a deveni următoarea locatară a Palatului Élysée.
Înțelegerea economică a influenței lui Le Pen cere o analiză mai profundă decât indică uneori discursul despre „declinul” Franței.
Franța nu este o economie în colaps. Ea rămâne una dintre cele mai mari economii ale Europei, cu o infrastructură solidă, productivitate ridicată în multe sectoare, capacități industriale majore și investiții străine semnificative. Chiar și după un an dificil, Franța a rămas destinația principală din Europa în ceea ce privește numărul de proiecte de investiții străine în 2025.
Totuși, traiectoria evolutivă se dovedește mai puțin calmă.
În anul precedent, EY a înregistrat o reducere de 17% a acestor inițiative, în timp ce numeroși rivali din Europa au dobândit teren, iar investitorii au recunoscut tot mai mult stabilitatea politică, predictibilitatea reglementărilor și costurile ca fiind principalele slăbiciuni ale Franței.
În același timp, dificultatea politică din Franța nu constă în insuficiența fondurilor sau în eventualele slăbiciuni detectate de experții financiari. Se referă tot mai mult la diferența dintre bunurile pe care statul le deține și ceea ce populația așteaptă să primească în schimb.
În Franța, taxele ridicate se combină cu cheltuieli publice semnificative, iar așteptările cetățenilor față de stat sunt foarte mari. Populația așteaptă ca spitalele și școlile să funcționeze, ca transportul să fie fiabil, ca pensiile să fie plătite, ca serviciile de poliție să fie eficiente și ca există un anumit nivel de egalitate între diferitele teritorii.
Când aceste servicii sunt percepute ca fiind mai puțin fiabile, iar datoria rămâne ridicată și guvernele succesive se confruntă cu dificultăți în adoptarea bugetelor sau în menținerea majorităților parlamentare, nemulțumirea ridică îndoieli privind capacitatea statului de a-și îndeplini promisiunile.
„Dediabolizare”
Marine Le Pen a dedicat o porțiune semnificativă din mandatul său de lider în încercarea de a realiza ceea ce francezii numesc dédiabolisation, adică efortul de a elimina marca negativă moștenită de la tatăl său și de la vechiul Front Național. Ea a exclud Jean-Marie Le Pen din partid, a renunțat la anumite expresii extrem de provocatoare ale sale, a schimbat denumirea organizației și a îmbunătățit profesionalismul imaginii publice a acesteia.
Partidul RN continuă să susțină pozițiile sale privind imigrația, cetățenia și
„preferința națională”
, rămânând de mult timp departe de consensul guvernamental precedent.
Normalizarea s-a transformat progresiv într-o relație reciprocă.
În ultimele decenii, scena politică franceză a redefinit legătura cu RN. În cincisprezece de ani, prin campanii prezidențiale, prezențe în mass-media, dezbateri în Parlament și câștiguri electorale, partidul a acumulat treptat legitimitate instituțională. Astfel, RN a obținut un statut pe care vechiul Front Național îl păstra doar ocazional: legitimitate instituțională.
Au obținut victorii la alegerile locale. În 2022, a expediat 89 de deputați către Adunarea Națională. După alegerile din 2024, prezența sa în parlament s-a mărit din nou. Membrii săi de partid s-au integrat în rutina instituțională, în loc să rămână outsideri de lungă durată.
Electoratul francez a urmărit-o pe Marine Le Pen în două alegeri prezidențiale cu Macron. Au asistat la pierderile sale. Au asistat la revenirea ei.
RN nu s-a transformat într-un partid moderat, însă s-a stabilit ca un partid obișnuit.
Le Pen se afla într-o stare legală care, în teorie, ar fi trebuit să oprească această evoluție.
Curtea de Apel din Paris a ratificat în iulie sancțiunea pentru deturnarea de fonduri ale Parlamentului European, stabilind o pedeapsă de 100.000 euro și trei ani de închisoare, dintre care doi ani cu suspendare și un an de executare sub supraveghere electronică.
Instanța a scurtat perioada de ineligibilitate la 45 de luni, dintre care 30 au fost suspendate, semnalând că partea efectivă a pedepsei a fost deja îndeplinită și nu mai constituie un obstacol pentru candidatura în 2027. Le Pen și-a ratificat imediat candidatura și a depus recurs la Curtea de Casație.
În prezent, ea este încă considerată eligibilă, în ciuda faptului că procesul judiciar nu s-a încheiat.
Rezultatul o poziționează într-o stare politică neobișnuită. Ea nu a primit o sumă de bani, și nici nu a fost eliminată din cursul alegerilor.
Acest fapt oferă susținătorilor loiali posibilitatea de a interpreta procedurile prin prisma unei narațiuni populiste deja existente, conform căreia instituțiile încearcă să împiedice alegătorii să-și exprime propria alegere.
Le Pen subliniază tot mai des limitările instituționale în aceleași cuvinte, considerând suveranitatea populară ca un alt factor de legitimitate. În ciuda acestui fapt, dovezile nu confirmă ipoteza că condamnarea a provocat un efect de martir la nivel larg.
Sondajul Ipsos din septembrie sugerează, în schimb, o polarizare. Baza sa electorală rămâne excepțional de loială, dar aproape jumătate dintre alegători continuă să afirme că ea îi îngrijorează foarte mult.
Jordan Bardella constituie o provocare distinctă în ceea ce privește poziția sa individuală.
Ascensiunea sa inițială pare să submineze ideea că Marine Le Pen excelează în farmec. El este mai tânăr, poartă mai puțin din moștenirea istorică a familiei Le Pen și a demonstrat că poate să o egaleze sau chiar să o depășească în sondajele prezidențiale. Normalizarea continuă a RN ar putea, în final, să o oblige pe Marine Le Pen să se retragă.
Cu toate acestea, Bardella a intrat în scenă, iar prezența sa ar putea genera consecințe în ambele direcții.
cea mai mare parte a evoluției Frontului Național, mișcarea a fost percepută ca fiind inseparabilă de o singură familie. Bardella arată că RN poate genera un lider recunoscut la nivel național fără a avea numele de familie Le Pen.
Astfel, partidul nu se prezintă mai degrabă ca un vehicul de familie, ci ca o instituție politică rezistentă, având un mecanism propriu de succesiune.
Cel care demonstrează că Marine Le Pen poate fi înlocuită ar putea, astfel, să transforme percepția asupra candidaturii sale într‑o opțiune mai sigură, deoarece o câștigare a RN nu implică mai mult decât a transfera autoritatea unui grup care se bazează exclusiv pe o singură figură.
Legătura dintre aceștia nu se caracterizează prin absența tensiuni.
Bardella s-a îndepărtat recent de unele componente ale planului lui Le Pen referitoare la pensii și de propunerea de interzicere a vălurilor islamice în spațiul public, subliniind că își conturează un profil oarecum diferit, mai conservator din punct de vedere economic. Această diferență evidențiază, de asemenea, evoluția semnificativă a RN. Astăzi, partidul poate integra stiluri politice variate în cadrul aceleiași conduceri naționale.
Bardella reprezintă înlocuitorul lui Le Pen, adoptând politica ei de asigurare și, totodată, devine rivalul ei din ce în ce mai puternic.
Acest fapt constituie, de asemenea, o dovadă că electoratul RN nu poate fi redus la loialitatea personală față de Marine Le Pen.
Le Pen nu estimează că Franța trebuie să o iubească
Acest factor, posibil, constituie aspectul de cea mai mare importanță pentru a clarifica poziția ei cu șapte luni înainte de alegeri.
Un candidat la președinția Franței nu are nevoie de entuziasmul majorității în primul tur. Le Pen are nevoie ca blocul său politic să rămână mai coeziv decât cele care îi fac concurență, să se califice fără probleme în turul al doilea și apoi să împiedice restul electoratului să se coordoneze suficient de eficient pentru a o opri.
În acest loc, avantajul ei actual se transformă într-un structural.
Primul tur arată că obține un scor de 34%–36%, în timp ce concurenții săi rămân cu mult în urmă și sunt divizați între mai multe familii politice.
Susținerea pe care o primește se dovedește a fi neobișnuit de mobilă între alegeri: mai mult de nouă din zece dintre alegătorii săi din 2022 exprimă în prezent intenția de a o vota din nou.
Poziția sa se dovedește a fi solidă, însă victoria nu este inevitabilă.
Majoritatea cetățenilor din țară încă nu o acceptă.
Critica adusă Bardella ar putea avea un impact mai negativ în cadrul unei campanii electorale reale. În final, Bardella ar putea să se dovedească ca un susținător mai influent al RN. Chiar și un opozant credibil din centrul, centr-dreapta sau stânga ar putea reuși să reunească alegătorii care momentan împărtășesc puține puncte comune, cu excepția neînțelegerii față de Le Pen. Principala putere a lui Le Pen nu constă în faptul că majoritatea alegătorilor francezi o susțin activ, ci în faptul că rivalii săi ar putea întâmpina greutăți în a forma o majoritate contrar ei.
În cea mai mare parte a parcursului profesional al Marine Le Pen, greutatea responsabilităților s-a concentrat asupra ei.
Ea a trebuit să convingă un număr suficient de alegători că atât ea, cât și partidul său, erau suficienți pentru a conduce Franța. După trei înfrângeri prezidențiale, după formalizarea RN, după colapsul vechiului sistem de partide și după ani de frustrare economică și politică, o parte din această responsabilitate a fost transferată în altă direcție.
Oponenții ei trebuie acum să convingă alegătorii nu doar că Marine Le Pen reprezintă un risc, ci și că unirea forțelor pentru a-i împiedica președinția oferă în schimb o alternativă mai sigură și mai credibilă.
Le Pen nu se bucură de un avantaj din cauza acceptării sale de către Franța, ci pentru că mecanismul vechi conceput să o oprească s-a slăbit. În 2027, adversarii ei ar putea observa că frica de RN nu mai reprezintă suficientă pentru a forma o majoritate.
COMENTARII / 0