Traian Băsescu afirmă că o guvernare formată din PSD-AUR este extrem de probabilă. El susține că această posibilitate se bazează pe faptul că cele două formațiuni politice împărtășesc același bazin electoral. În plus, el a reproșat unor lideri politici că exploatează temerile legate de străini pentru a-și consolida capitalul politic.
„N-aș spune inevitabilă, dar este foarte posibilă. Este foarte posibilă, pentru că cele două partide au același bazin electoral, în care se regăsește și bazinul României Mari, care-i apropiat și de unii, și de alții. Deci ele funcționează pe principiul vaselor comunicante. Când electoratul lor este supărat pe PSD, se duce la AUR. Când se va supăra pe AUR, va veni înapoi la PSD. Deci aici suntem.
Este tronsonul electoral care, în total, reprezintă ceea ce înseamnă la noi, n-aș folosi un cuvânt greu, să spunem, opțiunea naționalistă. Marea majoritate, sunt convins, nu sunt anti-UE, nu sunt anti-NATO, însă vor o Românie în care noi să hotărâm tot. Trebuie să se uite în Constituție și în tratat, să vadă că, în momentul în care am votat să intrăm în Uniunea Europeană, am cedat o bună parte din suveranitate”, a declarat Traian Băsescu, în cadrul emisiunii „În fața ta”, în momentul în care a fost întrebat dacă împărtășește o teamă legată de o guvernare AUR-PSD.
Citește șiFurtul banilor europeni ar putea deveni mai ușor de ascuns. Avertisment dur lansat de Curtea de Conturi Europeană privind noul buget al UE
Fostul președinte a ridicat vocea împotriva unor lideri politici, susținând că aceștia profită de nemulțumirile cetățenilor prin mesaje ce amplifică frica de străini și le folosesc pentru a dobândi putere politică.
„Acesta este costul de a fi în Uniunea Europeană. Deci sunt oameni cărora nu li s-a explicat ce înseamnă apartenența la o structură de tipul Uniunii Europene, apartenență care se va complica teribil în anii următori. Și nu-i suspectez de rea-credință. Sunt însă mulți dintre liderii lor care îi folosesc pentru a parveni politic, utilizând minciuna, spaima de străinătate: «Străinii ne vor numai răul. Noi suntem buni, dar ei sunt răi și ne fură tot.» Ca și cum autostrăzile le-am fi făcut din banii noștri. Nu le-am făcut din banii acestor străini, care cotizează lunar în statele lor, pentru ca o parte din bani să ajungă în România, să-și facă autostrăzi, termocentrale, căi ferate și așa mai departe?, a punctat Traian Băsescu.
COMENTARII / 0