Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit vineri, 28 august, la vârsta de 89 de ani, dar a avut o viață care a început cu un record istoric și a trecut prin război, exil, o poveste de dragoste care a pus monarhia într-o situație delicată și o carieră sportivă neobișnuită pentru un viitor rege. A urcat pe tron în 1991 și a condus monarhia norvegiană timp de peste 35 de ani.
În Norvegia, după 567 de ani, s-a născut primul prinț.
Harald a venit la viață în data de 21 februarie 1937, în localitatea Skaugum, situată în Asker. Era fiul prințului moștenitor Olav și al prințesei Märtha, fiind în același timp nepotul regelui Haakon al VII-lea. Venirea sa la lume a reprezentat o semnificație majoră pentru monarhie. Conform informațiilor din Casa Regală, 567 de ani au trecut până când Harald a devenit primul prinț născut în Norvegia.
Citește șiConservatorii pro-Israel îl critică dur pe JD Vance pentru că a dat vina pe Israel pentru pierderile republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului
Primul prinț născut în Norvegia în decursul a 567 de ani de la nașterea precedentului a fost Harald. Mai târziu, el a reprezentat țara la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, a devenit campion mondial la iahting și a contestat convențiile Casei Regale pentru a se căsători cu femeia pe care o iubea. Sursă foto: Profimedia Images
Părinții lui aveau deja două fiice, Ragnhild și Astrid, însă Constituția din acea perioadă permitea moștenirea tronului exclusiv bărbaților. Apariția lui Harald a garantat continuarea dinastiei. Însă copilăria liniștită a viitorului monarh s-a încheiat brutal la vârsta de trei ani.
A evadat din Norvegia când avea trei ani, în urma invaziei naziste.
Pe 9 aprilie 1940, Germania nazistă a invadat Norvegia. Familia regală, guvernul și o mare parte a Parlamentului au părăsit în grabă Oslo pentru a evita capturarea. Prințesa Märtha a fugit împreună cu Harald și cele două fiice ale sale în Suedia. După câteva luni, mama și copiii au traversat Atlanticul și au ajuns în Statele Unite.
Președintele Franklin D. Roosevelt îi invitase în SUA, iar familia a stat pentru o perioadă chiar la Casa Albă, apoi s-a mutat la Pook’s Hill, în apropiere de Washington, unde Harald avea să petreacă aproape întregul război. Harald avea să spună ulterior că a ajuns în America la trei ani și s-a întors în Norvegia cinci ani mai târziu considerând Statele Unite „a doua casă” a sa. Familia regală s-a întors acasă în 1945, după eliberarea Norvegiei.
El a urmat un drum spre o instituție de învățământ comună. Cei care îl distingau erau păzitorii din hol.
După întoarcerea sa, părinții lui Harald au dorit ca viitorul monarh să se crească cât mai normal, la fel ca restul copiilor norvegieni. El a fost înscris la școala Smestad din Oslo. Casa Regală subliniază că, pe lângă prezența unui agent de securitate pe coridor, parcursul său educațional a fost extrem de similar cu cel al altor elevi. Ulterior, a obținut diploma de la Oslo Cathedral School, a continuat cu pregătirea militară și a finalizat Academia Militară în 1959.
Între 1960 și 1962 a studiat la Balliol College, Universitatea Oxford, unde a urmat cursuri de științe sociale, istorie și economie.
El a așteptat nouă ani pentru a se putea căsători cu Sonja.
În 1959, una dintre cele mai notabile capitole ale existenței lui Harald s-a născut când a întâlnit-o pe Sonja Haraldsen. Problema constăa în faptul că Sonja nu era dintr-o casă regală sau aristocratică, iar pentru un viitor monarh, o astfel de alianță matrimonială era încă o ruptură profundă de tradiție. Se aștepta ca Harald să-și aleagă soția printre membrii familiilor regale sau nobiliare din Europa.
Legătura dintre aceștia a perdurat nouă ani până la realizarea căsătoriei. Ambiția prințului de a-și uni viața cu o femeie nearistocrată a generat chiar o dispută privind viitorul monarhiei. Casa Regală subliniază că existau persoane care anticipau că o astfel de căsătorie ar putea provoca înlăturarea instituției.
Harald a transmis că, dacă nu i se permite să se căsătorească cu Sonja, ar putea rămâne necăsătorit toată viața. Fiind singurul moștenitor de sex masculin, alegerea lui ridica o problemă reală pentru succesiune. Regele Olav al V-lea a cerut sfatul guvernului, conducerii Parlamentului și liderilor politici înainte de a-și da acordul. În cele din urmă, logodna a fost anunțată pe 19 martie 1968, iar Harald și Sonja s-au căsătorit pe 29 august 1968, la catedrala din Oslo. Au rămas împreună aproape 58 de ani.
Regele viitor a luat parte la trei ediții ale Jocurilor Olimpice.
Harald nu a fost doar un pasionat de sport. El a concurat la nivel internațional, reprezentând Norvegia în iahting la Jocurile Olimpice din Tokyo 1964, Ciudad de México în 1968 și München în 1972. În ceremonia de deschidere a Tokyo-ului, el a purtat drapelul Norvegiei.
Performanțele sale nu s-au oprit odată cu tinerețea. În 1987, în anul în care împlinise 50 de ani, Harald și echipajul ambarcațiunii Fram X au devenit campioni mondiali. În 2005, echipajul Fram XV a câștigat titlul european. Regele a continuat să participe la regate naționale și internaționale până când și-a încheiat cariera competițională în 2022, la 85 de ani. Harald se descria el însuși drept un „fanatic al sportului”.
În 1991, a preluat tronul.
În data de 17 ianuarie 1991, Harald a preluat tronul Norvegiei în urma decesului tatălui său, regele Olav al V-lea, iar Sonja a fost proclamată prima regină a țării după peste jumătate de secol.
Harald a preluat o monarhie extrem de populară, însă se confrunta cu o societate în continuă transformare. În următoarele peste trei decenii, a încercat să mențină instituția în strânsă legătură cu poporul și să o alinieze la schimbările societății norvegiene. Reuters îl caracterizează ca un monarh reformator, iar AP evidențiază contribuția sa la modernizarea Casei Regale.
Pronunțarea care a câștigat renume: „Norvegia suntem noi”
Harald a susținut unul dintre cele mai recunoscute discursuri ale sale în 2016, în cadrul unei petreceri desfășurate în grădinile Palatului Regal. În acea seară, el a abordat ideea unei Norvegie moderne, compusă din cetățeni cu origini, credințe, venituri și orientări sexuale variate.
A amintit norvegienii veniți din Afganistan, Pakistan, Polonia, Somalia și Siria, oamenii care cred în Dumnezeu, Allah sau în nimic și „fetele care iubesc fete” și „băieții care iubesc băieți”. Iar mesajul său era simplu: „Norvegia suntem noi”.
Prezentarea sa a devenit unul dintre punctele cheie ale regimului său și a consolidat imaginea unui monarh dedicat incluziunii. Harald a deținut un rol semnificativ în viața publică și a continuat să fie activ și după atacurile teroriste din 22 iulie 2011, în care 77 de persoane au pierit în Oslo și pe insula Utoya. AP subliniază discursurile sale emoționante din timpul doliuului național, printre evenimentele care au întărit legătura sa cu cetățenii.
El a respins să cedeze puterea chiar și atunci când sănătatea sa a scăzut.
În ultimii ani ai existenței sale, Harald a suferit numeroase afecțiuni medicale și și-a diminuat treptat activitatea oficială. În anul 2024, odată cu abdicarea reginei Margrethe a II-a din Danemarca, s-a întrebat dacă ar putea face același gest. Răspunsul său a fost constant: nu avea intenția de a se retrage de pe tron.
Harald credea că promisiunea făcută îl obligă să-și preia responsabilitatea pe tot parcursul vieții. În urma problemelor de sănătate din 2024, Casa Regală a hotărât să-i limiteze permanent agenda, însă el nu a renunțat la atribuțiile sale. Harald a continuat să dețină tronul până la decesul său, pe 28 august 2026.
Regele a pierdut viața vineri dimineața, la 6:35, în spitalul Rikshospitalet din Oslo, după ce a fost internat pentru mai multe zile și condiția sa s-a deteriorat drastic. Casa Regală a comunicat că Harald „a murit în pace”. Împărțea 89 de ani și, la momentul decesului, se numea cel mai în vârstă monarh activ din Europa. După decesul său, fiul său Haakon a preluat tronul, adoptând numele de Haakon al VIII-lea, conform AP.
COMENTARII / 0