Opt foști ambasadori ai Statelor Unite, dintre care patru au servit în România, au semnat un document comun, difuzat de Israel Hayom, în care avertizează că recompensarea agresiunii Rusiei prin concesii teritoriale și relaxarea sancțiunilor ar stimula Putin, ar submina NATO și ar crește probabilitatea izbucnirii unui război mult mai amplu în Europa.
Prezentăm mai jos conținutul complet emis de cei opt foști ambasadori ai Statelor Unite ale Americii:
„Una dintre cele mai importante lecții ale secolului trecut este cea privind pericolele politicii de conciliere, adică acceptarea declarațiilor unui agresor potrivit cărora intențiile sale sunt pașnice. Așa cum a spus Churchill, fără menajamente: „Cel care practică politica de conciliere este acela care hrănește un crocodil, sperând că acesta îl va mânca ultimul.” Este posibil ca istoria să nu se repete întocmai, însă, așa cum avertiza celebra afirmație a lui Santayana: „Cei care nu își pot aminti trecutul sunt condamnați să îl repete.”
Citește șiDe ce compania L3Harris, care a modernizat avionul Boeing 747 al lui Donald Trump, e posibil vinovată de blocajul aerian din SUA
Din această perspectivă, în timp ce ne străduim să încheiem agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, este esential să-l percepem pe Putin în realitatea sa, nu în forma pe care o așteptăm.
În 1930, nu se poate afirma că fiecare lider autoritar contemporan este un nou Hitler sau că diplomația devine inutilă. Lecția esențială constă în faptul că acordarea de concesii unui conducător care recurge la violență pentru a-și extinde teritoriul nu stimulează decât noi acte de agresiune. În practică, este ca și cum ai hrăni un crocodil, nu ai asigura o pace durabilă. Conflictul rus împotriva Ucrainei a ilustrat această regulă cu o claritate deosebită. Pericolul de astăzi nu se limitează la dorința lui Putin de a declanșa un război, ci și la posibilitatea ca alte state, în căutarea unei rezolvări rapide, să recompenseze și să încurajeze exact comportamentul pe care încearcă să-l descurajeze.
În 1991, odată cu obținerea independenței, Ucraina a preluat al treilea cel mai vast arsenal nuclear din lume. În 1994, a renunțat la aceste armament în schimbul garanțiilor de securitate prevăzute în Memorandumul de la Budapesta, încheiat de Rusia, Statele Unite și Regatul Unit. În cadrul acestui acord, Rusia s-a angajat în mod explicit să respecte independența, suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei.
Douăzeci de ani după declarațiile inițiale, Rusia a încălcat aceste promisiuni. În anul 2014, trupele ruse fără semne de identificare, cunoscute sub numele de „omuleți verzi”, au preluat supremația asupra Crimeei, pe care Moscova a anexat-o ulterior, încălcând normele dreptului internațional. De asemenea, Rusia a oferit sprijin armamentului separatistilor din estul Ucrainei, generând un conflict care a dus la moartea a mii de persoane.
În data de 24 februarie 2022, Putin a inițiat o incursiune extinsă în Ucraina. El a susținut această ofensivă provocatoare prin menționarea nevoii de a apăra vorbitorii de limbă rusă, de a elimina o presupusă influență nazistă și de a răspunde la amenințări privind securitatea. Totuși, aceste declarații nu au modificat esența situației: Rusia a invadat un stat vecin cu suveranitate proprie.
Diplomația presupune construirea unei relații de lucru cu adversarii. Acesta ar putea fi motivul pentru care, în martie 2025, trimisul special al Statelor Unite, Steve Witkoff, l-a descris pe Putin drept „un tip de treabă” și „extrem de inteligent”, exprimându-și convingerea că președintele rus își dorește pacea.
Însă impresiile personale reprezintă un reper nesigur pentru evaluarea intențiilor unui lider, mai ales atunci când contrazic ani întregi de comportament observabil: invazia Rusiei în Georgia, în 2008; ocuparea Crimeei și agresiunea din Donbas, în 2014; invazia sfidătoare a Ucrainei și tentativa de anexare a unor teritorii ucrainene, în 2022; precum și atacurile continue de atunci, inclusiv cele îndreptate împotriva civililor și a infrastructurii civile.
Considerând modelul de violență al Rusiei, abordarea Statelor Unite față de această națiune trebuie să rămână clară și decisivă. Nu ar fi adecvat să reducem sancțiunile impuse Rusiei până când nu se observă avansuri concrete și cuantificabile spre pace.
Cu toate acestea, în octombrie 2026, în timp ce Rusia își intensifica atacurile împotriva Ucrainei, administrația Trump a anunțat planuri de achiziționare a 300.000 de tone de motorină rusească, relaxând temporar restricțiile americane asupra unor astfel de importuri și suspendând, totodată, aplicarea anumitor sancțiuni și taxe prevăzute de Legea Graham din 2026. Separat, Reuters a relatat că oficiali ai Pentagonului au îndemnat, în discuții private, unii aliați europeni, inclusiv Lituania, Letonia și Estonia, să își tempereze criticile publice la adresa Rusiei.
Aceste acțiuni reduc tensiunea pusă asupra Moscovei, acordând un ajutor financiar esențial economiei sale grav afectate, și erodează coeziunea alianței. Îndepărtarea presiunii economice și furnizarea de garanții diplomatice nu reprezintă acte neutre atâta timp cât Rusia persistă în ocuparea teritoriilor ucrainene și în atacarea
Și mai îngrijorătoare este presiunea exercitată asupra Ucrainei pentru a accepta concesii teritoriale. Ucraina nu a început acest război. Ea este țara al cărei teritoriu a fost ocupat și ai cărei cetățeni sunt uciși. A exercita presiuni asupra guvernului ucrainean pentru a ceda teritorii Rusiei, oferindu-i în același timp stimulente lui Putin, înseamnă a transfera povara de pe umerii agresorului pe cei ai victimei. În plus, acest lucru îi sugerează lui Putin că perpetuarea violenței nu poate decât să îi îmbunătățească poziția de negociere.
Un acord impus Ucrainei sau unul care legitimează cucerirea de teritorii ar putea produce o întrerupere temporară a luptelor. Dar nu va aduce o pace durabilă în Ucraina și nici nu va garanta că agresiunea Rusiei nu se va extinde și mai mult în Europa.
Istoricul din 1930 evidențiază cât de periculos ar putea fi un astfel de precedent.
După venirea la putere, în 1933, Hitler a desființat instituțiile democratice, a reconstruit forța militară a Germaniei și a urmărit extinderea teritorială. În 1936, forțele germane au remilitarizat Renania, sfidând Tratatul de la Versailles. În martie 1938, Germania a anexat Austria.
Mai târziu în același an, Regatul Unit și Franța au aprobat, prin Acordul de la München, solicitarea lui Hitler de a obține regiunea Sudetă, o zonă din Cehoslovacia dominată de vorbitori de germană. Susținătorii săi l-au considerat un instrument pentru păstrarea păcii. Totuși, în martie 1939, Hitler a preluat controlul asupra restului teritoriilor cehe. Pe 1 septembrie, Germania a atacat Polonia, inițializând cel de-al Doilea Ră
Politica de reconciliere nu a satisfăcut pe Hitler, ci l-a doar stimulat să propună noi revendicări.
Există diferențe marcante între Germania nazistă și Rusia lui Putin. Aceste două sisteme de guvernare nu se aliniază perfect. Conexiunea semnificativă constă în pericolul politic care se manifestă când rezistența cedează la concesii, crescând astfel șansele unor noi atacuri.
Concesiile nejustificate oferite Kremlinului în privința Ucrainei ar putea conduce la amenințări rusești și chiar la atacuri împotriva aliaților NATO, extinzând și mai mult războiul lui Putin în Europa și putând determina necesitatea unei implicări militare directe a Statelor Unite pentru a proteja securitatea și interesele economice americane. La urma urmei, alianța noastră transatlantică cu Europa ne-a oferit peste 80 de ani de securitate pe teritoriul național, alături de piețe libere și locuri de muncă ce asigură prosperitatea tuturor americanilor.
invaziei Rusiei
În totalitatea regiunilor europene sub ocupație, atrocitățile comise de Germania naziste au culminat cu Holocaustul, un genocid ce a ucis șase milioane de evrei, însoțit de moartea a milioane de alte victime. În prezent, faptele comise de Rusia în Ucraina nu se compară cu genocidul nazist în termeni de scop, organizare sau amploare. Totuși, atacurile sistematice asupra populației civile și evacuarea forțată a copiilor constituie extrem de grave și, în mare parte, crime de război, care nu pot fi ignorate din motive diplomatice.
Suferința civililor nu trebuie să fie folosită vreodată ca instrument de schimb în negocierile dintre guverne.
Comunitatea internațională poate apăra principiul potrivit căruia suveranitatea și integritatea teritorială trebuie respectate, agresiunea trebuie să aibă consecințe, iar crimele de război trebuie să atragă răspunderea celor vinovați. Sau poate permite ca oboseala politică și urmărirea unor acorduri pe termen scurt să erodeze aceste principii.
Suveranitatea și integritatea teritorială trebuie să fie coloane de bază ale unei strategii externe susținute de ambele facțiuni politice din SUA, și să redevină fundamentele și ghidurile esențiale ale unei alianțe transatlantice caracterizate prin pace și prosperitate.
© G4Media.ro.
COMENTARII / 0